Imediat după vizita la Beijing, unde președintele francez a manifestat o deschidere măcar surprinzătoare față de China, Xi Jinping a ordonat efectuarea unor ample exerciții militare în jurul Taiwanului. A transmis astfel că a înțeles că are în Emmanuel Macron un aliat tacit în fața SUA, pentru care apărarea independenței Taiwanului este o prioritate.
Confruntat cu o delegitimare constantă acasă, unde francezii îl acuză că a rupt contractul de reprezentare pe care îl are cu națiunea, după decizia autarhică privind vârsta de pensionare, Emmanuel Macron s-a întors la ambițiile de a juca un rol de lider european. Nu este prima dată, de la crearea grupului Renew Europe din Parlament European, cu care a reușit să spargă blocada popularilor și a socialiștilor europeni, dar care s-ar putea să nu mai demonstreze și la alegerile europene care urmează.
Sunt trei mari teze pe care Emmanuel Macron le-a formulat după vizita la Beijing, în interviurile pentru Politico și Les Echos:
- Autonomia strategică a Europei față de SUA, de altfel un concept-fetiș al președintelui Macron
- Rolul de lider în acest proces de obținere a autonomiei strategice acordat Franței, cu o concesie aparte făcută Germaniei
- Conceptul de neimplicare a Europei în crize care nu sunt ale ei, cum este criza Taiwan-ului
Ce propune așadar Macron este ca Europa să nu se amestece deloc în chestiunea amenințării Taiwan-ului, asta presupunând o legitimare a agendei expansioniste a Chinei. De altfel, regimul chinez a transmis că acesta este sensul înțelegerii cu Macron, chiar la câteva ore după întâlnire. Ce ar câștiga Europa din acest târg mefistofelic cu China ar fi o independență sporită față de Statele Unite, căruia, spune președintele francez, Europa nu trebuie să îi fie vasal nici în chestiuni de apărare, nici în chestiuni economice, nici în cele tehnologice, inteligența artificială fiind expres menționată.
Pe scurt: decât o relație de dependență față de SUA, mai bine una nu doar de dependență față de China, dar și una prin care Europa să-și încalce fără rezerve principiul pe care îl apără în Ucraina.
Justificarea acestui real politik capătă accente cinice atunci când o explică Macron: „Europenii nu pot soluționa criza din Ucraina”, spune el, și atunci cum să încurajeze Taiwan-ul și astfel să crească tensiunile?
Este însă real politik sau mai degrabă o capcană facilă și fățișă pe care regimul totalitar al Chinei i-o întinde lui Macron?
„Astăzi, China are o agendă dublă pe care vrea să o impună: recuperarea Taiwanului și instaurarea noii sale ordini mondiale. Depinde doar de occidentali să-i zădărnicească ambițiile, mortale pentru taiwanezi și, dincolo de asta, pentru libertățile din restul lumii.
Ialta a fost cel mai bun exemplu în acest sens.
În ceea ce privește realpolitik, întotdeauna câștigă cei mai puternici, cei mai hotărâți, cei mai îndrăzneți.
Calea realpolitikului este, fără îndoială, cea mai proastă dacă vrem ca Beijingul să eșueze. Acest tip de regim înțelege doar limbajul forței și este singura modalitate de a câștiga respect. Acrobațiile diplomatice nu fac decât să ne slăbească, să ne facă disprețuiți de adversar”, spune istoricul francez Thierry Wolton, în interviul acordat spotmedia.ro.
Dincolo de flatarea unui regim dictatorial, pe care Xi Jinping cu siguranță a și dat-o deja propagandei, pentru prelucrare, Emmanuel Macron dă un semnal de descurajare a sprijinului pe care americanii îl dau Ucrainei și fără de care Rusia ar fi trecut poate chiar de Kiev. Tema aceasta este deja secundară în discursul președintelui Macron, care afirmă că pretinde pentru Europa și mai ales pentru Franța un rol în noua ordine geopolitică în care China e binevenită, atâta vreme cât asta pune la îndoială hegemonia Americii.
După ce a crezut că s-ar putea înțelege cu Putin, să-l convingă să nu invadeze Ucraina, Macron se îndreaptă acum către China, pentru a încerca să pună o piedică în acordul Beijing-Moscova. Este aceeași naivitate, aș spune mai degrabă aceeași pretenție, aceea de a crede că Franța poate influența obiectivele acestor dictaturi. Probabil că se râde despre asta în Kremlin și în Biroul Politic chinez. Acest ego tipic francez, această pretenție de a dori să joace un rol de echilibru între Occident și Est, inaugurată la vremea lui de De Gaulle, nu a obținut niciodată nimic”.
Thierry Wolton
Dincolo de ambițiile și vanitățile unui președinte care vorbește în termeni maximali despre istorie, dar care înțelege într-un registru minor lecțiile pe care toată istoria secolului trecut le-a tot servit, plus recenta lecție pe care ne-o servește regimul criminal al lui Putin, Emmanuel Macron nu va lăsa o moștenire pentru o Europă mai puternică.
Poziționarea lui față de Beijing este în contradicție deschisă cu cea a Uniunii Europene, așa cum o fac, pe alte teme, și Ungaria lui Viktor Orban și Austria cancelarului Nehammer. O Uniune Europeană tragic târâtă în campaniile politice care urmează, în pofida solidarității pe care și-a construit profilul postpandemic.
Acasă, Emmanuel Macron pare a-i lăsa locul lui Marine Le Pen, deja după un scor istoric de bun la ultimele alegeri. În afara țării, Macron are ambiția unei Uniuni Europene a cercurilor concentrice, unde nucleul să fie format din Franța și Germania, dar locul ar putea să fie luat tocmai de suveraniști și eurosceptici.