Washingtonul nu poate continua să susțină acest război, să se concentreze asupra Ucrainei, în timp ce Beijingul se întărește militar pentru a-și impune ordinea în Taiwan și apoi în restul lumii. Crimeea va deveni un abces purulent în inima Europei, cu riscul permanent de a se aprinde din nou, ceea ce, în contextul unei confruntări cu Beijingul, ar fi un avantaj prețios pentru China.
Dar Occidentul nu poate face față la două conflicte în același timp, spune istoricul francez Thierry Wolton, într-un dialog cu spotmedia.ro.
Principalele idei din interviu:
- China are o agendă dublă pe care vrea să o impună: recuperarea Taiwanului și instaurarea noii sale ordini mondiale.
- Războiul actual este costisitor, din punct de vedere al armamentului și al finanțării, și alimentează inflația globală, care pe termen lung riscă să provoace tulburări populiste în democrațiile supuse alegerilor.
- Washingtonul nu poate continua să susțină acest război, să se concentreze asupra Ucrainei, în timp ce Beijingul se întărește militar pentru a-și impune ordinea în Taiwan și apoi în restul lumii.
- Calea realpolitikului este, fără îndoială, cea mai proastă dacă vrem ca Beijingul să eșueze. Acest tip de regim înțelege doar limbajul forței și este singura modalitate de a câștiga respect.
- Putin și Xi Jinping au același dușman, Occidentul și valorile lui democratice. Susținut de Rusia, regimul comunist chinez nu mai trebuie să se teamă pentru proviziile sale, care reprezintă un atu strategic considerabil în cazul unui conflict viitor. De partea rusă, această alianță întărește greutatea diplomatică, deoarece de China se teme toată lumea. Pentru o Rusie considerabil slăbită din cauza unei politici economice dezastruoase și mai ales a jefuirii făcute de putere și oligarhii ei, acesta este un avantaj.
- China a reușit să se ridice pe locul doi în lume încă din anii 2000 datorită și numai datorită investițiilor occidentale și a jefuirii tehnologice care a însoțit acest comerț. Într-un cuvânt, am făurit puterea care vrea să ne înrobească!
- Acest ego tipic francez, această pretenție de a dori să joace un rol de echilibru între Occident și Est, inaugurată la vremea lui de De Gaulle, nu a obținut niciodată nimic.
- Sunt convins că, dacă Putin și-ar fi îndeplinit obiectivul, și ar fi rezolvat în câteva zile chestiunea ucraineană, așa cum credea el, Europa i-ar fi abandonat pe ucraineni în numele intereselor sale, mai exact al realpolitk-ului, și pentru a-și proteja aprovizionarea cu gaz și petrol.
- Ne îndreptăm treptat către următorul scenariu, în linii mari: ofensiva ucraineană, încetarea focului la granițele Crimeei, negocieri pe termen lung privind statutul său viitor. Pentru occidentali, acest scenariu nu este neplăcut, chiar dacă repetă că Ucraina trebuie să-și recapete integritatea totală.
Jurnalist, scriitor și istoric, Thierry Wolton a denunțat planurile de expansiune ale Chinei, în volumul Le grand bluff chinois: Comment Pékin nous vend sa „révolution“ capitaliste (2007). Tradus în limba română la Humanitas, Wolton e preocupat în mod special de istoria regimurilor comuniste, de Războiul Rece și de influența sovietică în Occident. A scris, printre altele, Rouge-brun: Le Mal du siècle (1999; trad. rom. Roșu-brun: Răul secolului), Le KGB au pouvoir: Le système Poutine, (2008; trad. rom. KGB-ul la putere: Sistemul Putin, Humanitas), Une histoire mondiale du communisme, vol. 1–3 (2015–2017; trad. rom. O istorie mondială a comunismului, Humanitas, vol. 1, 2018, vol. 2, 2019), Le négationnisme de gauche, (2019, trad. rom. Negaționismul de stânga, Humanitas 2019).
Thierry Wolton, China este o preocupare pe care o aveți, ați scris despre China. Care este semnificația vizitei liderului chinez la Moscova și cine a avut de câștigat de pe urma acestei vizite? Ce mesaje au fost transmise Vestului?
Ar fi o greșeală să punem la îndoială calitatea și soliditatea întâlnirii între Moscova și Pekin, chiar dacă fiecare dintre părți vrea să profite puțin mai mult. Putin și Xi Jinping au același dușman, Occidentul și valorile lui democratice, și o singură retorică, ce vrea să convingă că Rusia și China sunt victimele imperialismului occidental, vinovat de destrămarea URSS, pentru Putin și în viziunea Chinei, vinovat de impunerea tratamentelor inegale din secolul al XIX-lea. Cei doi dictatori vor de asemenea să pună în scenă o nouă ordine mondială, care să le servească propriilor interese, fără drepturi și fără morală.
Fiecare dintre ei are și interese economice, în această alianță. Pentru China, care profită de fluxurile de energie rusești, tăiate de Occident ca represalii pentru invadarea Ucrainei, rezervele de materii prime ale acestei vaste țări sunt o binefacere, pentru că este călcâiul lui Ahile al Republicii Populare.
Susținut de Rusia, regimul comunist chinez nu mai trebuie să se teamă pentru proviziile sale, care reprezintă un atu strategic considerabil în cazul unui conflict viitor. De partea rusă, această alianță întărește greutatea diplomatică, deoarece de China se teme toată lumea. Pentru o Rusie considerabil slăbită din cauza unei politici economice dezastruoase și mai ales a jefuirii făcute de putere și oligarhii ei, acesta este un avantaj. Ca să nu mai vorbim de faptul că comerțul ruso-chinez, greu de controlat din exterior, poate ajuta Moscova să suporte sancțiunile economice decise de la invadarea Ucrainei.
Pe scurt, această alianță este în ochii mei cea mai mare amenințare pe care a cunoscut-o Occidentul de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Președintele Macron a mers la Beijing și mesajele de acolo au fost mai degrabă că Vestul nu trebuie să ostilizeze China. Cum interpretați această poziționare și mai ales cât e ea real politik și cât capcană?
După ce a crezut că s-ar putea înțelege cu Putin, să-l convingă să nu invadeze Ucraina, Macron se îndreaptă acum către China, pentru a încerca să pună o piedică în acordul Beijing-Moscova. Este aceeași naivitate, aș spune mai degrabă aceeași pretenție, aceea de a crede că Franța poate influența obiectivele acestor dictaturi.
Probabil că se râde despre asta în Kremlin și în Biroul Politic chinez. Acest ego tipic francez, această pretenție de a dori să joace un rol de echilibru între Occident și Est, inaugurată la vremea lui de De Gaulle, nu a obținut niciodată nimic.
Dacă înțeleg prin realpolitik atunci când ne plasăm de partea intereselor statelor, o condamn ferm, deoarece popoarele sunt adesea, dacă nu întotdeauna, victimele.
Astăzi, China are o agendă dublă pe care vrea să o impună: recuperarea Taiwanului și instaurarea noii sale ordini mondiale. Depinde doar de occidentali să-i zădărnicească ambițiile, mortale pentru taiwanezi și, dincolo de asta, pentru libertățile din restul lumii.
Yalta a fost cel mai bun exemplu în acest sens.
În ceea ce privește realpolitik, întotdeauna câștigă cei mai puternici, cei mai hotărâți, cei mai îndrăzneți.
Calea realpolitikului este, fără îndoială, cea mai proastă dacă vrem ca Beijingul să eșueze. Acest tip de regim înțelege doar limbajul forței și este singura modalitate de a câștiga respect. Acrobațiile diplomatice nu fac decât să ne slăbească, să ne facă disprețuiți de adversar.
Nu sunt un războinic, simpla idee de conflict îmi repugnă, dar gândirea mea se bazează cel puțin pe întreaga istorie a secolului al XX-lea, în care ambițiile totalitare au triumfat asupra slăbiciunii democrațiilor, înainte să fie înfrânte, e adevărat, dar cu ce cost uman!
Din această istorie trebuie să învățăm și să acționăm. După cum am scris într-un articol din Franța, din păcate, cred că Macron nu știe că istoria este tragică.
Este Occidentul într-o poziție mai bună față de China decât a fost față de Rusia, în ceea ce privește dependențele care au făcut ca tolerarea Rusiei să dureze atât, până ce Rusia a început să comită crimele mari din Ucraina?
Lăcomia occidentală e fără limite și o vedem la lucru încă de când China a ieșit din politica sa de izolare zero covid: oamenii de afaceri se precipită la granițele sale, pentru a câștiga favoarea Beijingului, în speranța de a fi cel mai bine serviți. Într-o țară comunistă, relațiile cu exteriorul sunt dictate în întregime de interesele regimului. Pentru Beijing, este vorba de a ocupa primul loc în lume și deci de a profita de această lăcomie capitalistă, pentru a realiza acest lucru: captarea tehnologiei și a know-how-ului capitalist (singurele care funcționează).
China a reușit să se ridice pe locul doi în lume încă din anii 2000 datorită și numai datorită investițiilor occidentale și a jefuirii tehnologice care a însoțit acest comerț. Într-un cuvânt, am făurit puterea care vrea să ne înrobească!
Putin credea, fără îndoială, că dependența Europei de energia rusă este cel mai bun atu al său pentru a-și îndeplini obiectivele imperialiste, fără să tragă niciun foc. Avea dreptate: am văzut-o în Georgia în 2008, în Crimeea în 2014, Europa și Statele Unite nu au tresărit, sau foarte puțin, la acea vreme. Acest lucru ar fi putut fi la fel și după 24 februarie 2022, dacă ucrainenii nu ar fi rezistat.
Sunt convins că, dacă Putin și-ar fi îndeplinit obiectivul, și-ar fi rezolvat în câteva zile chestiunea ucraineană, așa cum credea el, Europa i-ar fi abandonat pe ucraineni în numele intereselor sale, mai exact al realpolitk-ului, și pentru a-și proteja aprovizionarea cu gaz și petrol.
Dependența actuală a economiei capitaliste de China (deficit comercial considerabil, fabricarea produselor), ca să nu mai vorbim de această viziune utopică a unei piețe interne chineze în continuă expansiune, toate acestea continuă să facă țările capitaliste să viseze. În ziua în care China va fi în război cu Occidentul – zi care probabil va veni, Beijingul se pregătește pentru asta – acești capitaliști vor avea doar ochi să plângă, fără nici cea mai mică remuşcare pentru că au permis acest lucru. Este amețitor să crezi că experiența istorică nu a folosit la nimic.
Mi-ați spus in interviul precedent că vă este teamă ca Vestul sâ nu trădeze Ucraina, în sensul slăbirii sprijinului. Cum arată lucrurile acum, mai ales în contextul crizelor sociale care se întind în Europa?
O vedem mai bine acum, se ridică puțină muzică, irezistibilă, cu privire la abandonarea Crimeei de către Ucraina: propunerea lui Lula, negocieri preconizate de Moscova, dacă Crimeea va reveni la ea, necondamnarea politicii imperiale a Rusiei de către China care se pretinde a fi capabil să joace între ele așa cum dorește Macron... Dacă armata ucraineană intră în ofensivă în săptămânile următoare pentru a recupera o parte din Donbass, problema Crimeei va deveni centrală.
Rușii, de partea lor, își întăresc considerabil mijloacele de apărare.
Prin urmare, ne îndreptăm treptat către următorul scenariu, în linii mari: ofensiva ucraineană, încetarea focului la granițele Crimeei, negocieri pe termen lung privind statutul său viitor.
Pentru occidentali, acest scenariu nu este neplăcut, chiar dacă repetă că Ucraina trebuie să-și recapete integritatea totală.
O „victorie” parțială a Kievului ar face posibil să se apuce un colț al unei propuneri de negociere ruse, care să lase Crimeea deoparte, rămânând ocupată de armata rusă.
Războiul actual este costisitor, din punct de vedere al armamentului și al finanțării, și alimentează inflația globală care pe termen lung riscă să provoace tulburări populiste în democrațiile supuse alegerilor. Ca să nu mai vorbim de faptul că Statele Unite, principalul furnizor de arme al Ucrainei, au ca țintă principală nu Rusia lui Putin, ci China lui Xi Jinping.
Washingtonul nu poate continua să susțină acest război, să se concentreze asupra Ucrainei, în timp ce Beijingul se întărește militar pentru a-și impune ordinea în Taiwanu și apoi în restul lumii.
Zelensky însuși a dat de înțeles că ar fi gata să negocieze statutul Crimeei. Fără îndoială că o spune fără tragere de inimă, pentru că în culise presiunea de la Washington și Bruxelles trebuie să fie puternică.
Prin urmare, ucrainenii riscă să fie perdanții farsei sinistre puse în scenă de Putin. Acest deznodământ nu va rezolva nimic fundamental și mă tem că Crimeea va deveni un abces purulent în inima Europei, cu riscul permanent de a se aprinde din nou, ceea ce, în contextul unei confruntări cu Beijing, ar fi un avantaj prețios pentru China. Occidentul nu poate face față la două conflicte în același timp.