Ziua 48 de război. Ororile comise de ruși îngrozesc lumea, Putin vorbește de calm. Liderii lumii nu cred că se va opri la Ucraina (Foto & Video)

Ziua 48 de război. Ororile comise de ruși îngrozesc lumea, Putin vorbește de calm. Liderii lumii nu cred că se va opri la Ucraina (Foto & Video)

Luptele au continuat în Ucraina și în a 48-a zi de război, iar toate indiciile arată că marea bătălie din Donbas este tot mai aproape.

În timp ce încă o coloană de tancuri se îndrepta, în Rusia, spre estul Ucrainei, autoritățile de la Kiev au făcut apeluri continue la civili să evacueze zona. Se încearcă, astfel, evitarea unui nou masacru. În Mariupol peste 10.000 de civili au murit de la startul invaziei, a anunţat primarul Vadim Boicenko, iar SUA și Marea Britanie investighează posibila folosire de arme chimice acolo de către ruși.

Președintele Volodimir Zelenski a prezentat noi atrocități comise de ruși în zonele ocupate, inclusiv sute de violuri comise asupra unor minore. Chiar și un bebeluș ar fi fost astfel torturat.

Însă Putin continuă să prezinte o realitate paralelă, în care masacrul de la Bucea e un fake și ofensiva din Ucraina continuă ”calm”, pentru ”eliberarea” cetățenilor din mâinile ”naziștilor”.

De la Cotroceni, premierul Belgiei, Alexander De Croo, i-a transmis liderului rus că nu va scăpa nepedepsit, în timp ce de la Paris, Emmanuel Macron s-a arătat destul de sigur că Putin nu se va opri la Ucraina.

SpotMedia.ro v-a prezentat, în format LIVE TEXT, principalele evenimente din 12 aprilie, ziua 48 de război:

23:49 - Și astăzi, ca și în zilele precedente, sursele pro-ruse transmit că Mariupolul s-a predat. Până acum, astfel de anunțuri s-au dovedit a fi false.

În schimb, presa ucraineană, a anunțat că o unitate a Brigăzii Marine 36 a reușit să treacă de ruși și s-a unit cu Regimentul Azov.

23:23 - Soţia preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, Olena Zelenska, compară, într-un interviu acordat CNN, traiul în Ucraina în această perioadă complicată cu ”mesul pe sârmă”. Ea spune că trebuie să continue să aibă grijă de copii, de refugiaţi, cei cei cu probleme speciale şi asta o face să meargă mai departe.

ADVERTISING

Zelenska nu şi-a văzut soţul de mai mult de o lună şi doar vorbeşte cu el la telefon, fiind prea periculos pentru ea şi copii să stea în acelaşi loc cu echipa preşedintelui. Întrebată de ce nu pleacă din Ucraina, fiind a doua ţintă a ruşilor, ea a afirmat: ”Ţinta numărul unu suntem noi toţi”. În plus, ea cere tuturor să nu lase ca războiul din Ucraina să devină o rutină, iar victimele simple statistici.

23:11 - Vaticanul a propus ca vineri, cand are loc ceremonia religioasă în care reconstituit Drumul Crucii, două femei - una din Ucraina și una din Rusia - să ducă împreună crucea.

Ambasadorul ucrainean la Vatican Andrîi Iuraș nu susține propunerea.

”Discuțiile pe acest subiect sunt în desfășurare. Încercăm să explicăm de ce este imposibil ca această idee să fie implementată și ce consecințe ar avea”, a scris Iuraș pe Facebook.

22:12 - Preşedintele francez în exerciţiu Emmanuel Macron estimează marţi că omologul său rus Vladimir Putin a ”decis să nu se oprească” în Ucraina, deoarece ”are nevoie, pentru el, de o victorie militară”, în pofida faptului că ”şi-a dat seama că Ucraina nu se va supune”, relatează AFP.

22:01 - Statele Unite evocă marţi ”informaţii credibile” cu privire la posibilitatea ca Rusia să folosească ”agenţi chimici” într-o ofensivă în vederea cuceririi oraşului ucrainan Mariupol, relatează AFP.

”Noi împărtăşim aceste informaţii cu Ucraina” şi ”ne aflăm în contact direct cu partenerii noştri, cu scopul de a stabili ce se întâmplă în prezent”, declară în faţa presei secretarul de Stat american Antony Blinken.

21:30 - Președintele Zelenski a postat pe conturile sale de pe rețelele de socializare o fotografie cu șeful consiliului politic al Platformei de Opoziţie - Pentru Viaţă, Viktor Medvedciuk. Acesta apare încătușat.

ADVERTISING

Zelenski spune că a fost prins de SBU. Medvedciuk este supranumit de presa ucraineană ”nașul lui Putin” și e suspect într-un dosar de trădare și terorism, deschis în 2014-2015, legat de rezerva de cărbune din Donețk și Lugansk. El era plasat în arest la domiciliu, dar a evadat după ce a început războiul.

Проведено спецоперацію завдяки СБУ. Молодці! Деталі згодом.Слава Україні! ????????

Publicată de Володимир Зеленський pe Marţi, 12 aprilie 2022

21:14 - Serghei Gaidai, șeful administrației regionale din Lygansk, spune că rușii bombardează continuu așezările din regiune. Au fost avariate 8 case, 6 clădiri de utilități și una de infrastructură din Severodonetsk, Rubizhne, Kremennaya, Novodruzhevsk. În Kremennaia, acoperișul unui depozit de 200 de metri pătrați a luat foc, iar în Novodruzhevsk o persoană a fost ucisă.

20:52 - Marine Le Pen, adversara preşedintelui în funcţie, Emmanuel Macron, se opune sancţiunilor europene care ar afecta importurile de petrol şi gaz din Rusia.

"Sunt total în favoarea celorlalte sancţiuni", a afirmat Marine Le Pen, subliniind însă că nu va accepta limitarea importurilor de petrol şi gaz din Rusia, pentru că ”nu vreau ca cetăţenii francezi să sufere de pe urma consecinţelor sancţiunilor".

20:28 - Președintele francez Emmanuel Macron a spus că nu are de gând să ”urmeze moda” lansată de politicienii europeni care au călătorit la Kiev. Potrivit Le Figaro, Macron a spus că dacă e reales va merge la Kiev și orice alt oraș dar ”doar dacă o astfel de vizită aduce rezultate, dacă e benefică”.

20:06 - Șeful administrației de la Donețk Pavel Kirilenko susține că între 20.000 și 22.000 de oameni au murit la Mariupol și zonele din jur. El a precizat că e greu să fie dat un bilanț exact, pentru că rușii nu opresc bombardamentele.

ADVERTISING

19:27 - În timp ce Putin a zis ca masacrul de la Bucea este ”un fake”, primarul localității Anatoli Fedoruk a anunțat că până în data de 12 aprilie au fost recuperate cadavrele a 403 civili.

El a spus că încă sunt multe persoane date dispărute și, deși speră să fie în viață, se teme că le va găsi cadavrele în păduri. Supraviețuitorii din Bucea au povestit că au văzut soldații ruși târând cadavre în astfel de zone.

Bilanțul masacrului de la Bucea a crescut considerabil din 7 aprilie, când primarul anunța 320 de cadavre.

19:04 - Consilierul lui Zelenski Mikhail Podoliak a spus că negocierile cu partea rusă continuă, însă sunt ”extrem de dificile”. El a precizat că rușii continuă cu tactici de presiune în negocieri, inclusiv prin declarații publice.

18:45 - Un rus din Sevastopol a fost amendat cu 30.000 de ruble pentru că a rupt un banner care conținea un mesaj în sprijinul armatei ruse din Ucraina.

18:38 - Premierul Belgiei, Alexander De Croo, a afirmat, într-o declaraţie comună de presă cu şeful statului Klaus Iohannis, susţinută marţi la Cotroceni, că acţiunile lui Vladimir Putin sunt o dovadă a unui calcul greşit al acestuia, iar preşedintele Rusiei nu va scăpa nepedepsit.

De Croo a dat asigurări că ”frontiera dumneavoastră este şi frontiera noastră şi o vom apăra împreună. NATO este o organizaţie pe care putem conta”.

18:25 - Zelenski vorbește de sute de violuri comise de ruși asupra unor copile, ba chiar și a unui bebeluș.

18:11 - Preşedintele rus Vladimir Putin a spus marți că presupusul masacru al unor civili în oraşul Bucea, lângă Kiev, este ”un fals” (”fake”) şi a dat asigurări că ofensiva rusă în ţara vecină continuă ”calm”.

17:29 - Republica Moldova va plăti în luna aprilie un preţ de 1.193 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze naturale livrate de Rusia, a anunţat marţi preşedintele Consiliului de Administraţie a companiei Moldovagaz, Vadim Ceban.

16:50 - O organizație caritabilă catolică a anunțat că doi angajați și cinci dintre rudele acestora au fost uciși în orașul ucrainean Mariupol. Un raport publicat de portalul de știri al Vaticanului arată că un tanc rusesc a tras asupra sediului organizației Caritas, pe 15 martie.

16:20 - Tot mai mulți civili fug din estul Ucrainei, înaintea unui atac de amploare al rușilor, care este așteptat cât de curând. Guvernatorul orașului Lugansk, Serhiy Gaidai, le-a cerut locuitorilor să evacueze cât mai curând posibil folosind coridoarele umanitare convenite.

„E mult mai rău să rămâi și să arzi în somn la un bombardament al rușilor”, a spus Gaidai pe rețelele de socializare. „Evacuați: cu fiecare zi situația se înrăutățește. Luați-vă articolele esențiale și mergeți la punctul de ridicare.”

De asemenea, în sudul țării, trupele ruse au continuat să lovească cartierul industrial Azovstal din Mariupol, unde pușcașii marini ucraineni încă rezistă.

16:07 - Fostul președinte american Barack Obama spune că Vladimir Putin a reprezentat întotdeauna un pericol, însă nu ar fi bănuit că poate fi atât de „nesăbuit” în urmă cu 8-10 ani.

15:46 - Hackerii ruși au încercat să lanseze un atac cibernetic asupra rețelei electrice a Ucrainei săptămâna trecută, au declarat oficiali ucraineni și cercetători în domeniul securității cibernetice.

Autoritățile au reușit să împiedice atacul. Malware-ul folosit era o versiune actualizată a celui care a provocat întreruperi de curent în Kiev în 2016, a declarat firma slovacă de securitate cibernetică Eset.

15:40 - O coloană de mașini cu steaguri rusești și irlandeze a fost văzută pe o autostradă din Irlanda, duminică. Unele mașini aveau litera Z inscripționată, la fel ca tancurile rusești din Ucraina. Un eveniment similar a avut loc în aceeași zi și în Germania.

15:34 - Peste 4,6 milioane de refugiaţi ucraineni şi-au părăsit ţara din 24 februarie, a anunţat Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) într-un raport publicat marţi.

15:23 - Există tot mai multe acuzaţii de viol şi violenţe sexuale care vizează femeile şi copiii în Ucraina, a declarat directorul executiv al ONU Femei (”UN Women”), Sima Bahous, adăugând că acestea trebuie investigate.

„O combinaţie de strămutări în masă cu o prezenţă numeroasă de recruţi şi mercenari şi brutalitatea manifestată împotriva civililor ucraineni au stârnit motive de îngrijorare profundă”, a declarat Sima Bahous, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU.

15:17 - Nokia și-a anunțat ieșirea de pe piața rusească. „Pentru Nokia a fost clar încă din primele zile ale invaziei din Ucraina că nu va fi posibilă continuarea prezenței noastre în Rusia", a anunțat marți compania finlandeză de telecomunicații.

14:54 - Procurorii ucraineni au declarat că șase persoane au fost găsite împușcate în subsolul unei clădiri din Brovary, la marginea capitalei Kiev.

14:36 - Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a cerut liderilor europeni să blocheze toate băncile rusești și importurile de petrol din Rusia. „Nu putem aștepta”, a spus el, într-un discurs ținut în Parlamentul Lituaniei.

El și-a declarat recunoștința pentru Lituania, prima țară care s-a deconectat complet de la sistemul energetic rusesc, dar și prima care a trimis în Ucraina arme care au făcut diferența, cum ar fi rachetele Stinger.

14:00 - Rusia a trimis armament greu la granița cu Finlanda, inclusiv sisteme de rachete, la câteva ore după ce Moscova și-a avertizat vecinul din nord să nu adere la NATO (detalii).

13:25 - Un cetățean rus stabilit în Polonia a fost arestat și acuzat de spionaj, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului polonez.

12:50 - Rusia a folosit în Ucraina muniții cu fragmentare (sau cu dispersie), care împrăștie alte bombe mai mici pe suprafețe de până la 350 de metri pătrați, atunci când sunt detonate.

Anunțul a fost făcut de organizația Airwars, specializată în arme și muniții, care a analizat datele de pe frontul din Ucraina, arată The Guardian.

Mai mult, distribuția daunelor pe largi suprafețe din orașul Harkov arată că Rusia a detonat muniții cu dispersie la o altitudine mai mare decât în mod normal, ceea ce le face și mai imprecise - au bombardat la întâmplare un oraș cu 1,5 milioane de locuitori.

Munițiile cu dispersie sunt interzise în peste 100 de țări, mai puțin în Rusia, Ucraina sau SUA.

Anatomy of a Russian cluster munition strike

12:15 - Președintele rus Vladimir Putin a declarat că „operațiunea militară a Rusiei în Ucraina își va atinge obiectivele sale nobile”.

Vladimir Putin spune că n-a avut de ales când a trebuit să lanseze o „operațiune militară pentru a proteja Rusia” și că „o ciocnire cu forțele anti-ruse ale Ucrainei era inevitabilă, fiind doar o chestiune de timp”.

Putin a mai spus că țara sa nu intenționează să se izoleze de restul lumii și că forțele ruse care desfășoară campania militară a Moscovei în Ucraina au acționat „curajos și eficient”.

El susţine că „Rusia n-a mai putut tolera genocidul comis asupra poporului vorbitor de limbă rusă din regiunea Donbas”.

Declarațiile au fost făcute pe cosmodromul Vostocni, din estul îndepărtat al Rusiei, unde Putin se va întâlni și cu liderul belarus Aleksandr Lukașenko.

11:31 - Ucraina verifică informații conform cărora Rusia ar fi folosit arme chimice în timp ce asedia orașul-port Mariupol, a declarat ministrul adjunct al Apărării din Ucraina, Hanna Malyar.

„Există o teorie că ar fi utilizat muniții cu fosfor”, a spus Malyar, dar a precizat că nu există încă o confirmare oficială.

11:00 - Ministerul rus al Apărării susține că armata rusă a distrus depozite de muniție ucrainene în regiunile Hmelniţki și Kiev, relatează Reuters.

10:45 - Kievul spune că zeci de mii de civili au fost uciși de ruși în Mariupol.

10:06 - Cel mai recent bilanț al autorităților de la Kiev arată că până acum au fost uciși 183 de copii, iar 342 au fost răniți, în urma invaziei ruse.

Ambasada SUA în Ucraina a reacționat: „Fiecare asasinat a fost comis de un soldat rus, comandantul său și Vladimir Putin, ale căror crime nu vor fi uitate”.

09:45 - Generalul Richard Dannatt, fost Șef al Statului Major General al armatei Marii Britanii, spune că situația din Ucraina seamănă tot mai mult a genocid și se teme că lucrurile vor lua o turnură și mai rea, acum că operațiunile militare ale rușilor sunt conduse de generalul Alexander Dvornikov, care a fost la comandă și în Siria, unde s-au folosit arme chimice și orașe mari au fost complet distruse.

„Cred că este foarte posibil ca la un moment dat rușii să decidă să folosească arme chimice. Cred că trebuie să ne uităm și cine este acum la comanda operațiunii din estul Ucrainei, generalul Alexander Dvornikov, care și-a făcut o reputație destul de înfricoșătoare în Siria. Și, cu siguranță, în Siria există dovezi clare că el și forțele ruse au folosit arme chimice, așa că mă tem că este foarte posibil să vedem arme chimice folosite”, a declarat generalul Dannatt, pentru Sky News.

09:15 - Poliţia de Frontieră a anunţat că 8.350 de cetăţeni ucraineni au intrat în România luni, în creştere cu 5,4 % faţă de duminică.

09:01 - Directorul Biroului pentru programe de urgenţă al UNICEF, Manuel Fontaine, a anunţat că aproape două treimi din copiii ucraineni şi-au părăsit casele în cele şase săptămâni care au trecut de la startul invaziei. De asemenea, 142 de copii au murit.

08:44 - Italia a confiscat proprietăți în valoare de aproximativ 105 milioane de euro deținute de fostul pilot rus de Formula 1 Nikita Dmitrievici Mazepin și de tatăl său.

08:30 - Japonia a impus sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei. Astfel, bunurile a 398 de cetăţeni ruşi au fost îngheţate. Printre persoanele vizate se numără şi cele două fiice ale preşedintelui Vladimir Putin, precum şi soţia şi fiica ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov.

08:16 - În regiunile Donețk și Lugansk, soldații ucraineni au respins șase atacuri ale rușilor, au distrus 4 tancuri, 5 unități blindate, 26 de vehicule și 8 sisteme de artilerie, precizează Forțele Armate ale Ucrainei.

07:57 - Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi liderul belarus Aleksandr Lukaşenko se întâlnesc azi pentru a discuta despre situaţia din Ucraina şi despre sancţiunile decise de Occident.

07:38 - Italia a încheiat un acord pentru creșterea importurilor de gaze din Algeria cu aproximativ 50%. Premierul Mario Draghi a declarat că acordul la care s-a ajuns reprezintă un pas important în eforturile Italiei de a-și reduce dependența de gazul rusesc.

07:12 - Și John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a declarat că SUA sunt la curent cu informaţiile care circulă pe reţelele de socializare cu privire la posibila folosire de arme chimice la Mariupol.

“Nu putem deocamdată să conformăm şi vom continua să monitorizăm situaţia îndeaproape. Aceste informaţii, dacă sunt adevărate, sunt profund îngrijorătoare”, a afirmat el.

07:01 - Bombardamentele ruseşti distrug oraşe, locuinţe, spitale şi şcoli din Ucraina, dar şi câmpurile fertile ale unei regiuni cunoscute drept grânarul Europei, paralizând recolte, distrugând culturi şi hambare. Ucraina a pierdut deja exporturi de cel puţin 1,5 miliarde de dolari de la începutul războiului, potrivit ministrului Agriculturii din această ţară.

06:46 - Președintele Volodimir Zelenski a declarat că, deși Ucraina va primi „aproape toate armele necesare”, numeroase vieți se pierd cu cât Occidentul amână livrarea lor.

06:29 - Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a anunţat că biroul său anchetează 5.800 de cazuri de crime de război comise de ruşi. Venediktova a declarat că Ucraina a identificat peste 500 de suspecţi, inclusiv politicieni ruşi, personal militar şi agenţi de propagandă “care au vrut acest război, au început acest război şi l-au continuat”.

06:10 - Biroul european de poliţie Europol a anunţat că a lansat o operaţiune care vizează bunurile persoanelor şi companiilor ruse sancţionate din cauza războiului din Ucraina.

Operaţiunea urmăreşte "să susţină anchetele financiare ale statelor membre ale UE ţintind bunurile infracţionale deţinute de persoane fizice şi juridice sancţionate în legătură cu invazia rusă a Ucrainei".

05:54 - Vicepremierul Ucrainei, Irina Vereșciuk, a declarat că în închisorile rusești sunt peste 700 de militari ucraineni și peste o mie de civili.

05:39 - Peste 10.000 de civili au murit în oraşul Mariupol, de la startul invaziei, a anunţat primarul Vadim Boicenko. El a precizat că bilanţul deceselor ar putea depăşi 20.000. Boicenko i-a acuzat pe ruşi că au blocat convoaiene umanitare către oraş în tentativa de a ascunde carnagiul.

05:20 - Trei persoane au murit şi opt au fost rănite, în urma atacurilor ruseşti din regiunea ucraineană Doneţk, a anunţat, luni seară, guvernatorul regiunii, Pavlo Kirilenko.

05:12 - Directorul Biroului pentru programe de urgenţă al UNICEF, Manuel Fontaine, avertizează că aproape jumătate din cei 3,2 milioane de copii ucraineni care au rămas în casele lor riscă să nu aibă suficientă hrană.

05:05 - Marea Britanie încearcă să verifice informaţii despre eventuala utilizare a armelor chimice în Ucraina de către forţele ruse la Mariupol, un oraş-port strategic aflat sub asediu de mai bine de o lună, a anunţat luni şefa diplomaţiei de la Londra, Liz Truss.

"Informaţii indică faptul că forţele ruse ar fi folosit agenţi chimici într-un atac asupra populaţiei din Mariupol. Lucrăm de urgenţă cu partenerii noştri pentru a verifica informaţiile", a declarat Liz Truss pe contul său de Twitter.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇