Lia Savonea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a avut o primă reacție după documentarul Recorder despre sistemul de Justiție din România.
Președinta ÎCCJ a declarat pentru Hotnews că este vorba despre „o campanie persistentă de delegitimare a unor lideri ai justiției”.
„Situația sistemului judiciar este serioasă și nu poate fi ignorată. Analizez cu atenție ce demersuri sunt necesare. Ne aflăm, din păcate, în fața unei campanii persistente de delegitimare a unor lideri ai justiției, construită pe declarații anonime și pe acuzații prezentate ca adevăruri, fără a fi susținute de fapte verificate.
Contextul este mai complex decât pare la prima vedere, motiv pentru care am obligația să documentez temeinic toate aspectele înainte de a avea o reacție publică. Dată fiind poziția pe care o ocup, nu îmi pot permite intervenții pripite sau care ar putea fi interpretate”, a declarat Lia Savonea.
„În același timp, este limpede că această stare de fapt nu poate fi lăsată să continue, fără a clarifica toate imputațiile. Nu intenționez să legitimez o zonă care funcționează deliberat în registrul ambiguității și al insinuării, inclusiv atunci când astfel de poziționări provin din interiorul sistemului”, a completat șefa ÎCCJ.
Recorder a publicat un documentar video de două ore despre sistemul de Justiție din România, un material jurnalistic care se bazează pe multiple mărturii din interiorul sistemului și care arată, în detaliu, cum s-a ajuns la fenomenul din ultimii ani, în care dosarele de mare corupție sunt îngropate în mod sistematic.
Documentarul Recorder arată cum, pe lângă deciziile CCR și ale Înaltei Curți care au favorizat prescrierea faptelor în multe dosare de corupție, acest fenomen a fost întreținut printr-o serie de artificii judiciare mai puțin cunoscute: judecători scoși din completuri, în timpul desfășurării proceselor, pentru a fi degrevați deși ei nu ceruseră degrevarea, judecători cărora le-a încetat brusc delegarea, deși doreau să continue și aveau soluții de pronunțat în dosare importante, judecători detașați în diverse poziții călduțe chiar înainte de a pronunța soluții în dosare importante.
Astfel de schimbări au favorizat tergiversarea dosarelor și implicit prescrierea faptelor.
Între timp, tot azi, CCR amână o decizie privind pensiile magistraților până după Crăciun. E mâna celor 4 judecători propuși de PSD
