Kremlinul a comunicat marţi că a decis să nu dezvăluie cu care dintre serurile împotriva COVID-19 de fabricaţie rusească va fi vaccinat preşedintele Vladimir Putin în cursul zilei.
„În mod deliberat nu spunem ce vaccin va primi preşedintele, remarcând că toate cele trei vaccinuri ruseşti sunt absolut de încredere şi eficiente”, le-a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterilor.
Putin se vaccinează marți antiCOVID, la trei luni după ce campania de imunizare a început în Rusia
El a mai spus că Putin, care şi-a anunţat luni intenţia de a se imuniza, va fi vaccinat probabil în cursul serii şi va primi unul dintre cele trei seruri de fabricaţie rusească, transmite Reuters.
Peskov a subliniat că preşedintele a făcut deja foarte multe pentru a promova vaccinurile ruseşti, dintre care cel mai cunoscut este Sputnik V.
Moscova a mai acordat autorizare de urgenţă altor două vaccinuri de producţie internă, EpiVacCorona şi CoviVac.
Preşedintele Putin nu agreează ideea de a fi vaccinat în faţa camerelor de luat vederi, a mai indicat purtătorul său de cuvânt.
Citește și: