- Deși vaccinul a fost aprobat încă din luna august, doar 2,2 milioane de doze au fost administrate până acum;
- Campania de vaccinare din Rusia merge atât de greu pentru că nu există capacitate de producție și nici logistica necesară distribuirii vaccinului;
- Conform unei anchete, mulți aliați ai Rusiei plătesc de trei ori mai mult pentru dozele de Sputnik decât ar putea plăti pentru cele occidentale;
Vladimir Putin, liderul autoritar al Rusiei de peste 20 de ani, se află într-o accelerată pierdere de popularitate. Criza provocată de Alexei Navalnîi, protestele de stradă și pandemia au redus mult susținerea publică pentru fostul agent KGB.
Pentru a-și păstra influența geostrategică, obsesia Kremlinului, liderul rus a luat decizia să folosească vaccinul anti Covid-19 ca pe o armă. Una care nu ucide, dar creează obligații guvernelor unor state fără resurse, aflate în căutarea unor soluții eficiente de stopare a pandemiei.
Chiar și în această strategie se ascunde o capcană. Conform unei anchete realizate de cotidianul britanic “Financial Times”, “vaccinul Sputnik V costă de trei ori mai mult decât soluțiile de imunizare occidentale”.
Vaccinul, o marfă prețioasă care nu ajunge la cetățenii ruși
În prima săptămână din luna august, Vladimir Putin anunța aprobarea primului vaccin rusesc împotriva Covid-19. Era vorba de Sputnik V.
Acest lucru se întâmpla cu 5 luni înainte ca Agenția Europeană a Medicamentului să autorizeze primul vaccin pentru utilizare în statele membre.
Deși Rusia promovează pe toate canalele vaccinul produs la Institutul Gamaleya din Moscova, doar 2,2 milioane de doze au fost injectate până acum.
România, o țară din UE, care se confruntă cu o mare criză de vaccin și unde campania de imunizare a populației a început la sfârșitul lunii decembrie, a reușit să inoculeze 1,5 milioane de doze.
Comparația arată faptul că regimul politic din Rusia nu dă doi bani pe cetățeni, folosind vaccinul ca pe o marfă prețioasă sau ca pe o armă pentru a-și impune dominația.
“Datele pentru faza 1/2 publicate în septembrie 2020 au arătat rezultate promițătoare în materie de siguranță și au indicat că răspunsul imun a fost la un nivel compatibil cu protecția. 10 beneficiari au generat răspunsuri robuste ale anticorpilor la proteina spike, răspunsuri care includeau și anticorpi neutralizanți, proporție din imunoglobulina totală care inhibă prinderea virusului de receptorul său”, se arată în analiza științifică a vaccinului Sputnik V realizată de publicația Lancet.
Producția și logistica legată de distribuție, principalele cauze ale întârzierii vaccinării
Marea problemă a lui Vladimir Putin nu e calitatea vaccinului, ci sunt producția și distribuția.
Campania de vaccinare din Rusia merge greu pentru că nu există capacități mari de producție, dar nici lanțuri de distribuție care să acopere vastul teritoriu.
Priviți cât de mari sunt problemele cu producția și livrarea vaccinurilor în Uniunea Europeană și în SUA și înmulțiți aceste probleme cu 1.000. Aceasta reprezintă marele obstacol al Rusiei de a produce, distribui și inocula vaccinul.
În cursa pentru imunizarea populației afectată de pandemia de Covid-19, găsirea unei soluții medicale eficiente a fost cea mai mică problemă. Cea mai mare este de a multiplica acea soluție, de a o ambala, de a o transporta în condiții sigure și de a crea infrastructura pentru ca zeci de mii de oameni să o injecteze în milioane și milioane de brațe.
Acest sistem logistic gigantic a arătat încă o dată dacă mai era nevoie forța unor economii libere și concurențiale și slăbiciunea celor totalitare.
Când propaganda dispare, realitatea doare
China e într-o situație mai bună ca Rusia, dar se află în același dezastru în ce privește capacitatea de producție și distribuția. Până acum, a inoculat 40 de milioane de doze la o populație de 1,5 miliarde - 2,89 de doze la o sută de oameni. Uniunea Europeană a administrat 6,75 de doze la o sută de persoane.
La începutul pandemiei, propaganda de partid a bombardat efectiv rețelele sociale cu “rezultatele uimitoare” ale Chinei în ce privește ridicarea spitalelor, cercetarea și crearea unui vaccin.
A început să lucreze cu toate forțele la un vaccin. A realizat trei, din care doar unul (Sinopharm) are o eficiență de 79%. Restul, conform datelor prezentate până acum n-au atins o eficiență rezonabilă.
Nimeni nu reușește să se laude mai bine ca un regim politic autoritar. Dar când aburii propagandei se ridică, realitatea e alta.
Vaccinurile occidentale au ajuns mai repede la oameni pentru că a existat o asociere între laboratoarele care au creat soluția și mari companii de producție și distribuție de medicamente. BioNTech, un laborator german, s-a asociat cu Pfizer; Laboratorul Universității Oxford s-a aliat cu AstraZeneca, un conglomerat britanico-suedez, iar Moderna, un laborator american, a beneficiat de investiția directă de miliarde de dolari în producție și distribuție făcută de Guvernul SUA.
Aceasta e diferența între cele două sisteme politice și economice și se observă cel mai bine în situații de criză. Marea Britanie și Uniunea Europeană au vaccinat cât Rusia și China la un loc, deși populația adunată a ultimelor două e de patru ori mai mare decât a primelor.
COVAX, alianța pentru distribuirea echitabilă a vaccinului. va stopa strategia Rusiei de a profita de criza de ser
Pentru moment, Rusia își folosește cu succes vaccinul pentru a-și crește influența în state din Europa care nu sunt în UE, cum ar fi Muntenegru, Serbia, dar chiar și-n state din UE, cum ar fi Ungaria, unde regimul autoritar al lui Viktor Orban e într-un conflict permanent cu UE.
De asemenea, Vladimir Putin împinge Sputnik V în foste state sovietice care gravitează în jurul Moscovei, dar și în țări din Orientul Apropiat, Siria și Egipt.
Dar în câteva luni, va apărea o nouă mare problemă. Odată cu aprobarea a încă două sau trei vaccinuri, statele occidentale vor atinge un număr suficient de soluții, dar vor dezvolta și capacități de producție mari astfel încât să poată distribui suficient vaccin în toată lumea.
Platforma COVAX, de care acum se vorbește mai puțin, realizată sub umbrela Organizației Mondiale a Sănătății, după jumătatea anului va fi alimentată serios cu vaccinurile occidentale.
Atât Pfizer, cât și Johnson & Johnson au anunțat că spre sfârșitul anului, cea mai mare cantitate de vaccinuri produse se vor duce către COVAX, “o alianță între Coaliția pentru Inovații în Pregătirea Epidemică (CEPI) și OMS. Scopul său este de a accelera dezvoltarea și fabricarea vaccinurilor COVID-19 și de a garanta accesul echitabil la el pentru fiecare țară din lume”, arată un comunicat al Organizației Mondiale a Sănătății.
Deși există o inerție mai mare în Uniunea Europeană, mai multe controverse, proteste, dezbateri și nemulțumiri, s-au făcut mulți pași în ce privește controlul epidemiei.
Pe de altă parte, problemele lui Vladimir Putin sunt din ce în ce mai multe și mai complicate.
Liderul rus a atins cel mai scăzut nivel de susținere de după anexarea Peninsulei Crimeea din 2014.
Astăzi, 41% dintre alegători nu-l vor vota pe Putin pentru un nou mandat, în comparație cu 48% care spun că-l vor susține în continuare, se arată într-un sondaj făcut de Institutul Levada.
“Este cea mai mare opoziție față de realegerea lui Putin din octombrie 2013, când ponderea celor care s-au opus perspectivei celui de-al patrulea mandat al său a fost de 45% față de 33%, procent în favoarea sa”, scrie cotidianul independent “Moscow Times”.
Criza de popularitate a lui Putin din 2013 a fost rezolvată cu invazia din estul Ucrainei și anexarea unei părți din teritoriul acestei țări. Ce va urma acum?