Kovesi avertizează că Parchetul European riscă să fie distrus treptat pentru că-și face treaba: La Bruxelles, nimeni nu te aude țipând

Kovesi avertizează că Parchetul European riscă să fie distrus treptat pentru că-și face treaba: La Bruxelles, nimeni nu te aude țipând
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Laura Codruța Kovesi avertizează că Parchetul European (EPPO) riscă să fie slăbit treptat prin subfinanțare, întârzieri birocratice și tentative de limitare a independenței sale.

La finalul celor șapte ani în care a condus instituția, Kovesi se teme că EPPO va fi „distrus treptat pentru că își face treaba” și a criticat atitudinea unor politicieni care se consideră deasupra legii.

„Există o vorbă celebră în serialul danez Borgen: «La Bruxelles, nimeni nu te aude țipând». Din păcate, este adevărată”, a declarat Kovesi, pentru Politico, într-un interviu acordat înainte de încheierea mandatului său, pe 31 octombrie.

ADVERTISING

Șefa Parchetului European spune că instituția a obținut rezultate peste așteptări în primii ani de activitate, însă viitorul acesteia depinde de păstrarea independenței și credibilității. Ea a avertizat că există mai multe mecanisme prin care o instituție poate fi slăbită fără a fi desființată oficial.

„Sunt îngrijorată că EPPO va fi distrus treptat, pentru că își face treaba”, a afirmat Kovesi.

image

Subfinanțarea și întârzierile, principalele probleme

Kovesi a identificat trei probleme majore care afectează activitatea Parchetului European: lipsa fondurilor suficiente, întârzierile în modificarea regulamentului de funcționare și blocajele birocratice.

ADVERTISING

Potrivit acesteia, deși instituția ar trebui să aibă 230 de procurori europeni delegați, bugetul acoperă doar 180. În plus, fondurile disponibile pentru serviciile de securitate reprezintă doar o treime din necesarul estimat.

Kovesi a criticat și întârzierea revizuirii regulamentului EPPO, despre care spune că ar fi trebuit începută încă din 2021. În opinia sa, discuțiile birocratice ajung să consume resurse și timp care ar trebui alocate combaterii criminalității organizate și fraudei cu fonduri europene.

„Am descoperit un continent al criminalității, iar organizațiile criminale cresc, fraudând bugetul UE și bugetele naționale”, a spus ea.

ADVERTISING

Kovesi a dat ca exemplu situația din Polonia, unde EPPO convenise că are nevoie de 24 de procurori europeni delegați, dar dispune de numai 15. În Ungaria, a afirmat ea, Comisia Europeană a propus doar jumătate din bugetul solicitat de instituție pentru a-și desfășura activitatea.

„Acestea sunt câteva exemple despre cum poți, dacă vrei, să distrugi credibilitatea unei instituții”, a avertizat Kovesi.

Atacuri asupra independenței Parchetului European

Şefa EPPO a vorbit și despre tentativele de intimidare și de subminare a independenței instituției. Ea a indicat Grecia drept un exemplu de presiune, în contextul disputei privind reînnoirea mandatelor procurorilor europeni delegați.

Kovesi a avertizat că revizuirea regulamentului Parchetului European va arăta cine susține cu adevărat independența justiției.

Ea a criticat și situațiile în care anchetele EPPO sunt afectate de conflicte de competență cu autoritățile naționale. Potrivit acesteia, uneori, după deschiderea unei investigații europene, autoritățile naționale deschid un dosar cu același obiect, iar procurorul general decide ulterior că EPPO nu este competent să continue ancheta.

În opinia sa, astfel de situații limitează capacitatea instituției de a investiga, mai ales atunci când sunt implicate persoane influente politic sau oameni bogați conectați la clasa politică.

„Unii politicieni vorbesc despre o justiție independentă și eficientă până când ajungi la ei sau la cercul lor apropiat. În acel moment, procurorii devin abuzivi, au o agendă politică și nu mai sunt necesari”, a mai declarat Kovesi, pentru Politico.

„Este mai bine să avem suveranitatea infractorilor?”

Kovesi a respins și argumentele potrivit cărora cooperarea cu Parchetul European ar afecta suveranitatea statelor membre. Ea a susținut că rețelele de criminalitate organizată operează transnațional și profită de fragmentarea sistemelor naționale de justiție.

„Este mai bine să avem suveranitatea infractorilor? Pentru că aceasta este întrebarea pe care trebuie să o punem în balanță”, a afirmat ea.

Kovesi a subliniat că EPPO aplică în continuare legislația națională și sesizează instanțele naționale, dar oferă o perspectivă de ansamblu asupra infracțiunilor care afectează bugetul Uniunii Europene.

Referindu-se la scandalul subvențiilor agricole din Grecia, ea a respins acuzațiile potrivit cărora instituția ar acționa în scopuri politice. Kovesi a afirmat că rolul procurorilor este să verifice dacă fondurile europene ajung la beneficiarii îndreptățiți, indiferent de calendarul electoral.

La finalul mandatului său de șapte ani, Kovesi spune că obiectivul esențial pentru succesorul său va fi menținerea independenței și credibilității instituției.

Ea consideră că EPPO a contribuit la creșterea numărului de infracțiuni descoperite și de dosare soluționate cu succes în mai multe state membre, precum și la o mai bună protejare a bugetului european.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google