Kovesi acuză o decizie politică de slăbire a Parchetului European: Toată lumea vrea justiție independentă până ajungi la cineva din anturajul lor (Video)

Kovesi acuză o decizie politică de slăbire a Parchetului European: Toată lumea vrea justiție independentă până ajungi la cineva din anturajul lor (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Laura Codruța Kovesi afirmă că există „o decizie politică clară” de a nu crește capacitatea de investigare a Parchetului European (EPPO), instituție pe care o conduce din 2019 și pe care spune că a construit-o practic de la zero.

Șefa EPPO povestește că încă de la început s-a confruntat cu lipsa resurselor și cu rezistență politică, atât la nivel european, cât și în statele membre. Ea susține că, în ultimii ani, presiunile au crescut inclusiv din cauza publicării datelor privind fraudele și corupția cu fonduri europene.

ADVERTISING

„Acum, spre final, în ultimii 3 ani, aș putea să spun că este o decizie politică clară de a nu crește capacitatea de investigare a Parchetului European”, a declarat Kovesi, la G4Media.

Ea spune că a fost surprinsă încă de la început de resursele limitate puse la dispoziția instituției.

„Când m-am așezat am văzut bugetul era între 8 și 10 milioane de euro și scria 32,5 angajați. M-am mai uitat o dată și am întrebat: sunteți convinși că e ok? 32,5 angajați? Eu n-am văzut niciodată jumătate de procuror”, a relatat Kovesi.

ADVERTISING

Potrivit acesteia, un funcționar european i-ar fi transmis atunci: „Doamna Kovesi, poate nu înțelegi, trebuie să te descurci cu ce primești. Comisia nu greșește niciodată”.

Kovesi acuză și tentative de presiune privind comunicarea publică a rezultatelor EPPO. Ea afirmă că fostul comisar european pentru buget Johannes Hahn i-ar fi cerut să nu mai publice date statistice despre corupție și fraude.

„Mi s-a spus: «Doamna Kovesi, dar nu mai publicați datele statistice, că urmează alegerile și cetățenii o să creadă că suntem corupți». Și am fost șocată”, a relatat procurorul-șef european.

ADVERTISING

Ea a explicat că publicarea acestor date a contrazis percepția potrivit căreia doar statele din estul Europei au probleme de corupție.

„Venind cu aceste cifre, arătăm că banii europeni de fapt nu sunt protejați și că există o problemă peste tot. Cumva asta a început să deranjeze”, a declarat Kovesi.

Șefa EPPO vorbește și despre dificultățile întâmpinate în relația cu autoritățile române. Ea spune că i-a cerut fostului ministru al Justiției, Radu Marinescu (PSD), suplimentarea numărului de procurori europeni delegați din România cu încă zece, însă nu a primit un răspuns clar.

„Am trimis o scrisoare anul trecut domnului Marinescu. Mi-a dat un răspuns, nici da, nici ba. Am cerut să agreăm încă un număr de 10 procurori”, a spus Kovesi.

Aceasta avertizează că EPPO funcționează deja la limită și că eventualul acces al Ungariei în structura Parchetului European ar pune și mai multă presiune pe resursele existente.

Toată lumea ar vrea o justiție independentă și credibilă, până ajungi la cineva din anturajul lor

Kovesi susține că experiența ultimilor ani i-a confirmat că sprijinul pentru justiția independentă dispare atunci când anchetele ajung în cercurile de putere.

„Toată lumea ar vrea o justiție independentă și credibilă, până ajungi la cineva din anturajul lor. Atunci procurorii sunt abuzivi, procurorii nu-și fac treaba, Kovesi e prea ambițioasă, EPPO vrea prea multe”, a afirmat ea.

Fosta șefă a DNA a vorbit și despre începuturile mandatului său european, dezvăluind că a primit o scrisoare de amenințare chiar în ziua interviului pentru ocuparea funcției de procuror-șef european, la Bruxelles, în 2019. „Am luat-o ca un semn de intimidare”, a spus Kovesi.

În ciuda dificultăților, Laura Codruța Kovesi consideră că mandatul său a fost un succes. „Cred că am făcut o treabă bună, asta e tot ce pot să zic”, a concluzionat ea.

Laura Codruța Kovesi - șapte ani la vârful Parchetului European (Episodul 1)
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google