Laura Codruța Kovesi, procuror-șef al Parchetului European, a lansat critici dure la adresa modului în care funcționează justiția din România, într-o intervenție în podcastul „Friendly Fire”, cu jurnaliștii Moise Guran și Vlad Petreanu, difuzat pe YouTube.
Kovesi s-a declarat „șocată” atât de dezvăluirile din documentarul Recorder „Justiție capturată”, cât și de reacția autorităților judiciare, despre care spune că au ales intimidarea și discreditarea, nu verificarea faptelor.
Ea a vorbit despre un fenomen „sistemic”, despre lipsa totală a magistraților trimiși în judecată și despre instituții care au evitat deliberat să se autosesizeze.
„Șocată” de dezvăluiri și de reacția autorităților
Laura Codruța Kovesi spune că documentarul Recorder a produs un dublu șoc: mai întâi prin faptele prezentate, apoi prin reacția sistemului.
„Am fost șocată din două motive. În primul rând, am fost șocată de dezvăluirile din documentar și (…) am fost foarte îngrijorată că afectează independența, dar și reputația magistraturii din România. Ulterior, am fost din nou șocată de reacțiile de după acest documentar”, afirmă șefa Parchetului European.
În opinia sa, autoritățile din justiție nu au încercat să stabilească adevărul, ci au recurs la practici de intimidare.
„Autoritățile relevante din justiție, în loc să verifice ce s-a dezvăluit, să se stabilească faptele, dacă s-au întâmplat așa, nu s-au întâmplat așa, să rezolve problemele care au apărut în urma acestor dezvăluiri, au început aplicarea unor metode vechi, le-aș spune, comuniste. Poate că acum nu se mai numesc comuniste, dar este același lucru, pentru că vorbim de tactici de intimidare, reducere la tăcere, manipulare, dezinformare”, spune Kovesi.
„S-a trecut linia roșie” în raportarea la magistrații care au vorbit
Kovesi consideră că atacurile publice la adresa judecătorilor și procurorilor care au susținut dezvăluirile reprezintă un moment de cotitură periculos.
„Am văzut în ultimele zile atacuri asupra celor care au făcut dezvăluirile, atacuri asupra celor care și-au susținut colegii. Din acest punct de vedere, eu am considerat că s-a depășit o limită, s-a trecut linia roșie”, afirmă procurorul-șef european.
- Laura Codruța Kovesi, mesaj de sprijin pentru cei care au denunțat abuzurile din justiție. Peste 500 de magistrați s-au solidarizat
- Jurnaliști, ONG-uri și reprezentanți ai societății civile se solidarizează față de atacurile împotriva Recorder și cer CNA să intervină! UPDATE Nu suntem „arbitru al adevărului”, spune CNA
De ce a semnat scrisoarea magistraților
Despre decizia de a semna scrisoarea deschisă a magistraților privind problemele din sistemul de justiție, Laura Codruța Kovesi spune că a reacționat nu ca fost șef al DNA, ci în calitate de procuror-șef european, cu o perspectivă comparativă asupra sistemelor judiciare din UE.
„Eu am reacționat în calitate de procuror-șef european al unui parchet transfrontalier, care își exercită competența în 24 de state membre. Cu alte cuvinte, cam văd ce se întâmplă în 24 de state membre”, explică ea.
Kovesi spune că este „foarte onorată” să fie de partea magistraților care au ales să vorbească public. „Sunt foarte onorată să fiu de partea lor, pentru că sunt curajoși, pentru că au îndrăznit să ia atitudine și aceasta este adevărata față a României”, afirmă ea.
Inspecția Judiciară și Parchetul General „ar fi trebuit să reacționeze”
Șefa Parchetului European afirmă că instituțiile-cheie au evitat esențialul. „În primul rând, aș fi așteptat Inspecția Judiciară să iasă și să facă clarificări, și să facă verificări. Am înțeles că primele demersuri au fost împotriva judecătorului Laurențiu Beșu și probabil acum împotriva judecătorului Raluca Moroșanu, ceea ce nu este corect”, spune Kovesi.
Ea susține că și Parchetul General ar fi trebuit să se autosesizeze. „Dacă aș avea această competență, a doua zi aș deschide un dosar și aș face o investigație. Dacă este faptă sau nu este faptă, nu am cum să vă spun, dar categoric ar trebui făcută o investigație și ar trebui lămurite aceste lucruri”, afirmă procurorul-șef european.
- O judecătoare deturnează „conferința extraordinară” de la Curtea de Apel București și confirmă ancheta Recorder. Șefa instanței îi răspunde cu acuzații (Video)
- Șefa Curții de Apel o acuză pe judecătoarea care a confirmat dezvăluirile Recorder de agresiune fizică: Și-a lovit colegul cu dosarul în cap!
„Zero” magistrați trimiși în judecată: „Exact ceea ce s-a dorit”
Kovesi atrage atenția asupra unui fapt pe care îl consideră extrem de grav: în ultimii ani, niciun magistrat nu a fost trimis în judecată. „Haideți să ne uităm și pe statisticile cu procurorii și judecătorii care au fost trimiși în judecată pentru diferite infracțiuni în ultimii ani: zero. Cred că avem cel mai curat sistem de justiție”, spune ea, ironic.
Fosta șefă a DNA afirmă că această situație nu este întâmplătoare. „Dintr-odată e zero, e liniște. Este exact ceea ce s-a dorit”, adaugă Kovesi.
Prescripția dosarelor și suspiciunea unui mecanism „sistemic”
Laura Codruța Kovesi spune că amânarea dosarelor până la intervenirea prescripției nu mai poate fi explicată prin accidente procedurale. „Când vezi interceptări clare (…) în care se discută despre mită, în care se discută cum să minți în fața autorităților, și apoi văd că nu se întâmplă nimic din cauza prescripției, care e mesajul pe care vrem să-l transmitem?”, întreabă ea.
Întrebată dacă este vorba despre fapte premeditate, Kovesi răspunde direct: „Eu am senzația că e ceva sistemic”.
Ea dă exemplul unui dosar al Parchetului European blocat ani la rând din cauza disputelor de competență și spune că, în contextul dezvăluirilor Recorder, astfel de situații nu mai pot fi privite ca simple coincidențe.
