Kadîrov a preluat de la Ministerul rus al Apărării contractul refuzat de Prigojin

Kadîrov a preluat de la Ministerul rus al Apărării contractul refuzat de Prigojin

Ministerul rus al Apărării a anunţat luni că a semnat un contract cu grupul Ahmat al forţelor speciale cecene, la o zi după ce şeful mercenarilor ruşi, Evgheni Prigojin, a refuzat să facă acest lucru.

Grupul paramilitar Ahmat a fost adesea numit armata privată a lui Ramzan Kadîrov, liderul regiunii ruse Cecenia.

Acordul survine după un ordin conform căruia toate "unităţile de voluntari" ar trebui să semneze contracte până la 1 iulie, ceea ce le aduce sub controlul ministrului Apărării, Serghei Şoigu, în timp ce Moscova încearcă să-şi afirme controlul asupra miliţiilor private care luptă în numele său în Ucraina, informează Reuters.

ADVERTISING

În schimb, luptătorii voluntari ar urma să primească aceleaşi beneficii şi protecţie ca şi trupele regulate, inclusiv sprijin pentru ei şi familiile lor, în cazul în care sunt răniţi sau ucişi.

Duminică, Prigojin, care a avut o dispută continuă cu Ministerul Apărării şi l-a acuzat că nu a reuşit să asigure aprovizionarea adecvată cu muniţie a mercenarilor săi care au luptat în Ucraina, a declarat că va refuza să semneze orice astfel de contract. El a spus că Şoigu "nu poate gestiona în mod corespunzător formaţiunile militare".

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Spre deosebire de Prigojin, Kadîrov s-a abţinut în ultima vreme să critice Ministerul Apărării.

Membrii celor două grupuri de mercenari s-au certat în mod deschis, iar unul dintre aliaţii apropiaţi ai lui Kadîrov l-a catalogat recent pe Prigojin drept un blogger care ţipă tot timpul despre problemele pe care le are.

Comandantul Ahmat, Apti Alaudinov, care a luat parte la semnarea contractului, a declarat că unitatea sa a "pregătit şi trimis zeci de mii de voluntari" în Ucraina în ultimele 15 luni.

Moscova a anunţat vineri că forţele Ahmat desfăşoară o ofensivă în apropiere de oraşul Mariinka, în regiunea Doneţk din estul Ucrainei.

ADVERTISING

"Cred că acesta este un lucru foarte bun", a declarat Alaudinov, citat de site-ul Ministerului Apărării, după semnarea acordului.

Adjunctul şefului Statului Major General al Rusiei, generalul colonel Aleksei Kim, speră că şi alte unităţi de voluntari vor urma exemplul cecenilor.

Ziua 474. Ucraina continuă recucerirea localităților, încă un baraj aruncat în aer. Navă rusească atacată cu drone în Marea Neagră (Video)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇