Pentru Putin a început numărătoarea inversă. Ce ascund cuvintele lui Prigojin?

Un raid pe teritoriul Rusiei și un lung interviu dat de proprietarul mercenarilor Wagner au creat panică la Kremlin și indică faptul că rețeaua de putere a președintelui rus începe să se destrame.
Pentru Putin a început numărătoarea inversă. Ce ascund cuvintele lui Prigojin?
  • Fost angajat al Kremlinului: Putin nu mai este capabil să mai administreze raporturile de putere de la Moscova.
  • Prigojin: Am ajuns în situația în care putem, pur și simplu, să pierdem Rusia.
  • Rusia nu numai că nu a reușit să cucerească Ucraina, cum și-a propus, dar armata ei a fost umilită, arătând lumii lipsa de pregătire a soldaților, echipamentele învechite.
  • Prigojin: Rusia trebuie să trăiască la fel ca în Coreea de Nord timp de câțiva ani.
  • Șef grupare partizani: Cu cât intrăm mai adânc pe teritoriul Federației Ruse, cu atât forțele lor au nevoie de mai mult timp pentru a-și reveni și a reacționa.

După un an și trei luni de la declanșarea invaziei, Vladimir Putin a ajuns într-o situație pe care puțini și-ar fi imaginat-o posibilă.

A pornit războiul pentru a-și consolida puterea tot mai contestată de acuzațiile de corupție. A construit o ideologie de glorificare a Rusiei, în care imensa țară, cu o economie bazată în principal pe extracția și exportul de petrol, cărbuni și gaze, are un destin de putere globală.

Încercarea de a cuceri Ucraina a fost prezentată de Putin ca o necesitate pentru Rusia, care se considera amenințată de Occident.

ADVERTISING

Întreaga teorie construită de el și aliații săi de la Kremlin nu a fost decât un plan de a rămâne la putere.

Pentru Putin era vital să stopeze democratizarea Ucrainei, liberalizarea ei și creșterea nivelului de trai al populației din țara vecină. 

A fost mereu conștient că, în scurt timp, Ucraina ar fi devenit un exemplu despre ce ar fi putut deveni și Rusia, dacă nu ar fi fost condusă de un dictator și clica lui.

Oamenii ar fi început să-și pună întrebări, iar regimul său politic s-ar fi prăbușit.

Prigojin cere introducerea legii marțiale

„Am ajuns în situația în care putem, pur și simplu, să pierdem Rusia”, a declarat Evgheni Prigojin, proprietarul Grupului Wagner, într-un lung interviu oferit unui blogger militar rus.

VIDEO, subtitrare română. Evgheni Prigojin a dat un interviu unui blogger militar rus în care spune că decizia de a ataca Ucraina a fost o eroare majoră cu consecințe ce pot duce la o nouă revoluție - Sursa: Telegram, Rusia

„Trebuie să introducem legea marțială. Din nefericire... trebuie să anunțăm noi valuri de mobilizare; trebuie să-i punem pe toți cei care sunt capabili să lucreze la creșterea producției de muniție”, a mai spus Prigojin.

„Rusia trebuie să trăiască la fel ca în Coreea de Nord timp de câțiva ani, ca să spunem așa, să închidă granițele ... și să muncească din greu”, a adăugat miliardarul rus.

De la războiul de trei zile, în care tancurile ruse urmau să defileze pe bulevardele principale ale Kievului, într-o reeditare a invaziei sovietice din Cehoslovacia anului 1968, Vladimir Putin a ajuns în situația de a le cere rușilor să trăiască la fel ca în Coreea de Nord pentru ca țara să supraviețuiască.

Ce nu spune Prigojin e faptul că nu e vorba de supraviețuirea Rusiei, ci a unui regim politic profund corupt ai cărui reprezentanți, printre care criminali de război ca proprietarul grupului Wagner, dar și Gherasimov, Șoigu, Medvedev, Patrușev, în frunte cu Putin, să poată supraviețui.

Lungul interviu cu șeful mercenarilor Wagner, publicat pe rețelele sociale și canalele de Telegram cu milioane de abonați din Rusia, este un duș rece pentru cei care încă îl mai susțin pe liderul de la Kremlin.

O nouă revoluție în Rusia?

Rusia nu numai că nu a reușit să cucerească Ucraina, cum și-a propus, dar armata ei a fost umilită, arătând lumii lipsa de pregătire a soldaților, echipamentele învechite, dar și incapacitatea generalilor de a proiecta și administra operațiuni militare mai complicate.

„Copiii celor din elita conducătoare, în cel mai bun caz, tac din gură, în timp ce unii își permit să afișeze o viață de lux și huzur. Această polarizare socială profundă ar putea sfârși ca în 1917, cu o revoluție, atunci când soldații au fost primii care s-au revoltat, iar apoi îi urmează familiile și cei care-i susțin și respectă”, a declarat miliardarul, în interviul citat.

Evgheni Prigojin, unul dintre cei mai corupți și cruzi oameni din Rusia, poreclit și „bucătarul lui Putin”, a ajuns în postura de critic al regimului politic, acuzând criza morală și haosul instalate la Moscova.

„În loc de demilitarizare, invazia a transformat armata ucraineană într-una dintre cele mai puternice din lume și Ucraina într-o națiune cunoscută și susținută de opinia publică internațională”, a mai adăugat Prigojin, la câteva zile după ce a anunțat că a cucerit Bahmut.

„Dacă la începutul operațiunii speciale ucrainenii aveau, vorbind la figurat, 500 de tancuri, acum au 5.000. Dacă aveau 20.000 de soldați care știau să lupte, acum au 400.000. Cum i-am demilitarizat? Se dovedește, în schimb, că am militarizat Ucraina”, a adăugat miliardarul rus.

Raidul din Rusia, un test pentru paramilitari

Întregul discurs al lui Prigojin e o critică dură la adresa regimului de la Kremlin, în care arată cât de jos a ajuns Rusia, dar și ce eroare colosală a fost decizia politică de a invada Ucraina.

Briefing of Liberty of Russia Legion and Russian V
PARTIZANII. Brigada cu numele "Voluntarii Rusiei" s-a întors după raidul din Belgorod, susținând că a avut doar doi răniți, iar operațiunea a fost un succes - Foto: Hepta.ro

În urmă cu câteva zile, mai multe grupuri paramilitare au trecut granița în regiunea Belgorod, Rusia, unde au atacat localități, au cucerit posturi de frontieră și au aruncat în aer depozite de armament și muniție.

Raidul militar a provocat panică la Moscova, care nu era pregătită pentru o astfel de operațiune.

Putin a trimis rapid în zonă trupe FSB, serviciul de informații, a mutat focoase nucleare depozitate la o unitate din regiune, le-a cerut avioanelor militare să decoleze, încercând să respingă atacurile și să calmeze spaima locuitorilor care și-au părăsit în număr mare casele.

Acțiunea grupurilor de partizani ruși, asumați de Ucraina, au arătat cât de puțin e pregătită Moscova să ducă un război acasă.

„Cu cât intrăm mai adânc pe teritoriul Federației Ruse, cu atât au nevoie de mai mult timp pentru a-și reveni și a reacționa. Până când nu au desfășurat un număr mare de tancuri pe șosele, nu prea au avut cu ce să ne contracareze. Noi nu avem prea mulți militari pentru a ocupa și controla în totalitate teritoriul pe care am acționat. Atacul din Rusia a fost un test pentru forțele noastre”, a declarat un reprezentant al „Voluntarilor din Rusia”, organizația paramilitară care a desfășurat raidul din Belgorod în zilele de 22 și 23 mai.

Briefing of Liberty of Russia Legion and Russian V
PARAMILITARII. Voluntarii Rusiei sunt un corp de armată format din cetățenii ruși care luptă împotriva regimului lui Vladimir Putin. Organizația e finanțată și înarmată de serviciile secrete din Ucraina, desfășurând misiuni la comanda acestora - Foto: Hepta.ro

Regimul politic al lui Putin a început să se destrame

Pe lângă faptul că operațiunea militară a arătat cât de puțin sunt pregătiți rușii să-și apere țara, a creat și o mare umilință pentru Putin, care de la începutul conflictului a dat în repetate rânduri asigurări populației că războiul din Ucraina nu va avea efecte acasă.

Contraofensiva ucraineană este una dintre cele mai complexe acțiuni strategice construite vreodată de o țară pentru a se apăra în fața unei forțe invadatoare.

Realizarea ei nu ar fi fost posibilă fără sprijinul statelor membre NATO și un imens ajutor financiar. 

Ceea ce au proiectat nu e doar o acțiune militară bine planificată, care-și surprinde adversarul la fiecare pas, dar e și una politică, desfășurată cu scopul de a eroda puterea lui Vladimir Putin și de a provoca disensiuni în rândul elitei politice de la Kremlin.

Briefing of Liberty of Russia Legion and Russian V
RĂZBOI. Denis Nikitin, fondatorul corpului militar Voluntarii Rusiei, a organizat o conferință de presă, în Ucraina, lângă graniță, în care a vorbit despre operațiunea desfășurată în Belgorod, Rusia - Foto: Hepta.ro

Rusia nu a fost niciodată atât de izolată pe plan internațional, fără nicio perspectivă și incapabilă să găsească soluții salvatoare.

Ucrainenii și aliații lor au creat un context militar și politic în care singura ieșire a Kremlinului e retragerea din teritoriile ocupate.

„Analizând acest conflict, principala concluzie care poate fi trasă de elitele politice din Rusia e aceea că Putin nu este capabil să mai administreze raporturile de putere de la Moscova. Asta înseamnă că a devenit atât de slab încât sistemul său politic a început să se destrame”, a declarat Abbas Galliamov, un fost scriitor de discursuri al lui Putin, pentru cotidianul american Wall Street Journal. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇