Joe Biden a părăsit Casa Albă pentru prima dată după mai mult de două săptămâni

Joe Biden a părăsit Casa Albă pentru prima dată după mai mult de două săptămâni
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele american Joe Biden, vindecat de coronavirus, a părăsit Casa Albă pentru prima dată după mai mult de două săptămâni. El a plecat duminică la casa de vacanţă din Delaware.

“Mă simt minunat”, a spus Biden la plecarea de la Casa Albă către Rehoboth Beach, relatează USA Today.

Medicul personal al lui Joe Biden, Kevin O’Connor, a anunţat duminică faptul că preşedintele a fost testat negativ a doua zi consecutiv, astfel că îşi poate relua angajamentele publice.

Biden, care este vaccinat cu schemă completă şi a primit şi doze booster, se afla în izolare în Casa Albă din data de 30 iulie, când a fost testat pozitiv cu coronavirus la scurt timp după ce se vindecase.

ADVERTISING

Iniţial, liderul american a fost testat pozitiv la 21 iulie. El a ieşit pentru scurt timp din izolare la 27 iulie, însă nu a părăsit Casa Albă. Trei zile mai târziu, Joe Biden a intrat din nou în izolare, fiind testat pozitiv.

Cât timp a fpst infectat cu coronavirus, Biden şi-a continuat activitatea din izolare, participând virtual la evenimente.

Luni, Joe Biden şi soţia sa Jill urmează să facă o deplasare în Kentucky, unde vor întâlni familii afectate de inundaţiile care au devastat regiunea.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇