ISU Prahova a transmis, duminică, precizări despre faptul că a anunţat, sâmbătă, că doi turişti au fost atacaţi de urs în zona castelului Peleş, deşi s-a dovedit că aceştia doar s-au speriat de animal şi s-au rănit în sârma ghimpată dintr-un gard pe care l-au sărit pentru a se proteja.
Instituţia a precizat că anunţul pe numărul 112, făcut de un prieten al turiştilor, anunţa atacul, iar echipajul ajuns la locul intervenţiei nu vorbeşte engleză pentru a se înţelege direct cu turiştii implicaţi.
”Aseară, în jurul orei 18.19, în urma unui apel la 112, dispeceratul comun a fost anunţat referitor la un incident în urma căruia 2 turişti din Ucraina au fost atacaţi de un urs in zona Castelul Peleş. Apelul a venit din Bucureşti, de la un prieten al celor doi turişti”, a transmis ISU Prahova.
Instituţia a precizat că, ulterior, la ora 18:22, un alt apel a fost făcut de către unul dintre cei doi turişti, care făcea referire “la două persoane care sângerează la mână”.
”Imediat, conform procedurii in care sunt implicate animale sălbatice, a fost iniţiat un mesaj RO-Alert de avertizare a populaţiei din perimetrul castelului. La faţa locului a fost mobilizată o ambulanţă SMURD care a acţionat pentru acordarea primului ajutor celor doi turişti.
Menţionăm că echipajul nu este cunoscător de limba engleză si nu a reuşit să comunice cu cei doi, astfel încât nu au fost obţinute informaţii suplimentare despre incident”, a mai transmis ISU Prahova.
Instituţia a anunţat, sâmbătă seară, că doi turişti din Ucraina au fost atacaţi de urs, în zona castelului Peleş, şi au răni prin sfâşiere.
Ulterior, primarul din Sinaia, Vlad Oprea, a precizat că a vorbit cu una dintre victimele din Ucraina şi nu au fost atacate de ursoaică.
Animalul s-a speriat de petarde şi era agitat, iar turiştii au ajuns să se afle între ursoaică şi puiul ei. Turiştii au sărit un gard şi s-ar fi rănit în sârma ghimpată în încercarea de a se proteja.