Mii de persoane s-au adunat, joi, la Istanbul în prezenţa liderilor opoziţiei turce, a doua zi după condamnarea primarului Ekrem Imamoglu, condamnare ce îl privează de drepturile sale politice.
Imamoglu, condamnat la doi ani şi şapte luni de închisoare şi la suspendarea activităţilor sale politice pentru o durată echivalentă, s-a adresat mulţimii adunate pe o vreme ploioasă în faţa sediului municipalităţii, informează AFP.
„Ei au şters voturile voastre!”, a declarat Imamoglu, în faţa unei mări de drapele roşii ale Turciei. „Acesta nu este procesul meu, ci procesul justiţiei şi echităţii”, a continuat el, adăugând că nu-i este „deloc teamă de această decizie ilegitimă”.
"Nu am judecători care să mă apere, însă am 16 milioane de locuitori ai Istanbulului şi naţiunea noastră alături de mine. Împreună, vom alunga această ordine defectuoasă", a spus el, înainte de a conchide: "Totul va fi bine!", sloganul campaniei sale victorioase pentru primărie, din 2019.
Este pentru prima dată când şase partide de opoziţie se reunesc astfel la un miting public, după lansarea platformei lor comune pentru a-l înfrunta pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan în alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2023.
Imamoglu, 52 de ani, care i-a "răpit" cel mai bogat oraş al Turciei partidului lui Erdogan, AKP, în mai 2019, este acuzat de "insultă" la adresa membrilor colegiului electoral - pe care i-a calificat drept "idioţi" - care îi invalidaseră victoria, înainte ca un nou scrutin să-l reconfirme trei luni mai târziu.
Edilul a anunţat încă de la anunţarea verdictului că intenţionează să înainteze apel.
Reacții internaționale
Condamnarea lui a suscitat un val de reprobare la nivel internaţional, Berlinul evocând "o lovitură dură la adresa democraţiei".
Franţa a îndemnat Turcia "să inverseze foarte urgent tendinţele negative în ceea ce priveşte statul de drept, democraţia şi respectarea drepturilor fundamentale".
Potrivit Departamentului de Stat american, care se declară de asemenea "puternic preocupat", "această condamnare injustă este incompatibilă cu statul de drept".
Erdogan, la putere de aproape 20 de ani, şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat primăvara trecută, în contextul unei grave crize economice şi a unei inflaţii de peste 84%, care face viaţa zilnică foarte grea pentru majoritatea turcilor.