Iranul a transmis Statelor Unite o propunere prin care traficul maritim normal prin Strâmtoarea Ormuz ar putea fi reluat în șapte zile, dacă Washingtonul acceptă condițiile Teheranului. Planul a fost trimis prin intermediul Qatarului.
Anunțul a fost făcut la New York de ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, relatează BBC. „Dacă sunt îndeplinite condițiile necesare, strâmtoarea poate fi redeschisă, iar traficul maritim normal poate fi restabilit în șapte zile. Alegerea aparține acum Statelor Unite”, a declarat el.
Un oficial american a confirmat pentru BBC că au loc discuții prin intermediari. El le-a descris drept pozitive, inclusiv cele pe tema programului nuclear iranian. Același oficial a spus însă că SUA consideră că se află într-o poziție puternică în Strâmtoarea Ormuz și „nu se grăbesc”.
Ce cere Iranul
Araghchi nu a enumerat măsurile pe care le așteaptă de la Washington. El a spus că acestea figurează deja în memorandumul de înțelegere semnat de cele două țări în iunie. Documentul prevedea încetarea operațiunilor militare, ridicarea blocadei navale americane asupra porturilor iraniene și măsuri de relaxare a sancțiunilor. Iranul urma, la rândul său, să faciliteze trecerea în siguranță a navelor comerciale prin strâmtoare.
Acordul nu a rezistat: atacurile au fost reluate, iar traficul prin Ormuz a rămas grav perturbat.
„Dacă partea americană este serioasă în privința unui acord și a redeschiderii Strâmtorii Ormuz, totul este acum pregătit”, a declarat ministrul iranian.
O rută vitală pentru petrol și gaze
Înainte de război, prin Strâmtoarea Ormuz trecea aproximativ o cincime din petrolul și gazele naturale lichefiate consumate la nivel mondial. Blocarea rutei a provocat fluctuații puternice ale prețurilor energiei.
Războiul a început pe 28 februarie, când Statele Unite și Israelul au lansat atacuri aeriene asupra Iranului. Teheranul a răspuns cu atacuri asupra Israelului și a unor baze americane din regiune și a restricționat trecerea navelor prin Ormuz.
Noua propunere vine după ce președintele Donald Trump a amenințat în această săptămână că va „anihila Republica Islamică” dacă nu se ajunge la un acord. Araghchi a respins vineri acest ton: „Pacea nu poate fi construită prin amenințări cu anihilarea”.
G.P.
