Elena Udrea va fi extrădată în România, au decis judecătorii bulgari

Elena Udrea va fi extrădată în România, au decis judecătorii bulgari
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Elena Udrea va fi extrădată în România, a decis, vineri, Curtea de Apel de la Sofia. Verdictul este definitiv.

La scurt timp după ce a fost dată decizia, Elena Udrea a părăsit sala de judecată și a făcut scurte declarații. Ea a acuzat în continuare presiuni făcute asupra judecătorilor și a spus că va avea în prioada următoare mesaje pentru cei care au făcut aceste presiuni.

”Se pare că nu există justiţie pentru mine nici în România, nici în Bulgaria. O să am un mesaj în zilele următoare pentru cei care au făcut presiuni asupra judecătorlor şi pentru judecătorii care au acceptat aceste presiuni”, a spus Elena Udrea.  

ADVERTISING

Întrebată cum îi va explica fetiţei ei faptul că va lipsi o vreme, Udrea a răspuns: „Credeţi că un copil de trei ani ştie ce se întâmplă sau că i-aş spune ce se întâmplă? O să-i spun din nou o minciună, că nu pot veni pentru că am ceva de făcut, aşa cum o mint de două luni”.

După care a plecat, încătușată și înconjurată de polițiști bulgari, spre locul de detenție din această țară.

Zilele următoare vor fi făcute formalitățile pentru aducerea ei în țară. În termen de zece zile, ministerele Justiției din Bulgaria și România trebuie să se pună de acord în legătură cu ziua predării. După ce va fi predată autorităților române, Elena Udrea va fi dusă direct în penitenciar.

ADVERTISING

Elena Udrea a cerut sesizarea CJUE

Curtea de Apel din Sofia rămăsese în pronunţare, pentru ora 17,30, în procesul privind extrădarea fostului ministru al Turismului Elena Udrea, care are de executat în România o condamnare de 6 ani închisoare.

La începutul şedinţei de judecată de vineri, Udrea le-a cerut celor trei judecători bulgari din complet să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară privind standardul juridic la nivelul statelor Uniunii Europene.

Cum soluţionarea sesizărilor la CJUE durează foarte mult, Udrea a solicitat ca până la un verdict al CJUE să fie lăsată în libertate.

ADVERTISING

"Doresc să solicit instanţei să pună această întrebare, având în vedere că există în acest moment în nenumărate ţări din UE situaţii similare cele ale cetăţenilor români, în care s-a luat decizia de netrimitere în România, în cazul unor încălcări şi unor abuzuri. Abuzuri mult mai slabe decât în cazul meu.

Consider că la nivelul UE ar trebui să existe o decizie care să reglementeze unitar pentru toate ţările UE răspunsul instanţelor din ţara unde se judecă cererea de predare. Nu ştiu juridic să explic mai bine, rugămintea este ca această întrebare să fie trimisă către CJUE, însă doar cu condiţia în care să aştept în libertate răspunsul CJUE. Este cunoscut că judecata la CJUE durează minim câteva luni până la un an-doi, iar varianta ca eu să aştept acest răspuns în stare de arest ar însemna ca eu să continui să fiu într-o stare de detenţie, în baza unei hotărâri ilegale, pronunţată de un tribunal nelegal constituit în România.

Rugămintea mea este ca această întrebare să fie acceptată doar dacă se admite ca răspunsul să-l aştept pe teritoriul Bulgariei, dar cu o altă măsură decât arestul preventiv", a spus Udrea în instanţă.

De asemenea, Udrea le-a vorbit judecătorilor bulgari despre numeroase "abuzuri" săvârşite împotriva ei în timpul procesului din România şi le-a cerut să respingă cererea autorităţilor române de a fi extrădată.

Judecătorii bulgari au anunţat că vor da decizia în acest caz la ora 17:30.

A fugit din România la începutul lunii aprilie

La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul 'Gala Bute'.

Pe 7 aprilie, Udrea a fost prinsă de poliţia de frontieră din Bulgaria, în timp ce încerca să treacă în Grecia cu un autoturism pe la punctul de trecere Kulata.

La mijlocul lunii aprilie, tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat punerea în executare a mandatului european emis pe numele ei şi extrădarea în România.

Elena Udrea a atacat acest verdict la Curtea de Apel din Sofia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇