Incendiile continuă să se extindă în Grecia și Italia, unde sute de oameni au fost evacuați din calea flăcărilor care le amenință locuințele, iar situația este tragică și în Spania.
Printre cei care se luptă să stingă focul în Grecia se numără și pompierii români. Aceștia au intervenit atât marți, cât și în noaptea de marți spre miercuri pentru stingerea incendiului izbucnit în zona Penteli, din nord-estul Atenei.
„În condiții extreme generate de vântul puternic și temperaturi ridicate, colegii noștri au reușit protejarea și stingerea flăcărilor care amenințau aproximativ 50 de locuințe.
Totodată, echipajele operative au asigurat protejarea și stingerea focarelor extinse pe versanții din împrejurimi și care au cuprins o suprafață de peste 10 km pătrați. Misiunile vor continua, prioritară fiind protejarea persoanelor și locuințelor aflate în calea flăcărilor”, a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pe Facebook.
Atenţionare de călătorie pentru Grecia
Situația din Grecia nu dă semne de ameliorare, astfel că Ministerul Afacerilor Externe a emis o informare pentru cetăţenii români care se află sau intenţionează să călătorească în această țară.
Zonele cele mai vizate vor fi:
- Attica, Kythera, Viotia, Corint, Argolida;
- Insula Creta, Insula Evia, insulele din estul mării Egee şi Peninsula Peloponez.
Incendii în superba Toscana
În Italia, peste 100 de pompieri au continuat miercuri lupta împotriva unui incendiu mare de vegetaţie din nordul țării. Circa 500 de locuitori din comunitatea toscană Massarosa au fost evacuaţi în zone sigure în ultimele ore, informează agenţia DPA, citată de Agerpres.
În imaginile video surprinse în cursul nopţii se pot vedea flăcările care ameninţau casele şi se ridicau dintre copaci, în timp ce incendiul se extindea pe mai multe fronturi, alimentat de vântul puternic.
Guvernatorul regiunii Toscana, Eugenio Giani, a scris pe Twitter că mai multe rezervoare de benzină care au fost cuprinse de flăcări au explodat.
De săptămâni întregi, pompierii se luptă cu incendiile de vegetaţie în mai multe zone ale ţării. Multe au fost cauzate de neglijenţa umană sau de incendiere şi au fost exacerbate apoi de condiţiile secetoase şi de vânt.
Unele zone din insulele Sicilia şi Sardinia au fost plasate sub cel mai înalt nivel de alertă de incendiu.
Și Spania e devastată de valul de caniculă. Premierul Pedro Sanchez a spus miercuri, în cursul unei vizite în Aragon, o regiune situată în nordul ţării, afectată de un incendiu, că „peste 500 de oameni au murit”.
„În timpul acestui val de căldură, peste 500 de oameni au murit din cauza temepraturilor mari, arată datele”, declară el, citând o evaluare a „supramortalităţii” publicată de către un institut de sănătate publică.
Însă acele date sunt și mai grave. Institutul de Sănătate Carlos al III-lea estimează că 679 de morţi au fost cauzate în mod direct de acest episod de caniculă.