Înapoi în URSS. Rusia reinventează magazinele Beriozka, pentru a face rost de valută

Înapoi în URSS. Rusia reinventează magazinele Beriozka, pentru a face rost de valută
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rusia va vinde diplomaților în magazinele duty-free marfă importată din Occident pentru a obține valută. Asta i-a dus pe mulți ruși cu gândul la infamele Beriozka din era sovietică.

Aceste magazine vor fi deschise cel târziu în toamnă și vor vinde bunuri importate care se găsesc cu greu în magazinele obișnuite, după ce foarte multe companii au decis să plece din Rusia, după începutul războiului, potrivit The Guardian.

Însă nu oricine va putea cumpăra de aici. Clienții trebuie să prezinte documente care să ateste că sunt diplomați străini, angajați ai unei organizații internaționale sau membri ai familiilor acestora, iar plata se va putea face doar în dolari sau euro.

ADVERTISING

„E exact URSS”, a scris jurnalistul rus Serghei Smirnov, redactorul șef al publicației independente Mediazona. Potrivit legislației votate de parlamentari, magazinele vor fi operate de o companie controlată de Ministerul de Externe și o altă entitate, ce va fi selectată în urma unui concurs.

Magazinele vor vinde de la alcool și țigări, până la bijuterii, cosmetice, parfumuri, dulciuri, ceasuri sau smartphone-uri.

Ideea de a deschide astfel de magazine pentru diplomați a fost avansată și în 2015, când Rusia a interzis multe importuri de alimente din Europa, ca răspuns la sancțiunile aplicate pentru anexarea Crimeii.

ADVERTISING

Ziua 162. Zelenski vrea să discute direct cu preşedintele Chinei pentru încheierea războiului cu Rusia


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇