Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, marţi, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Cornel Onilă, fostul episcop de Huşi (cunoscut drept Corneliu Bârlădeanul) condamnat la opt ani de închisoare pentru viol, agresiune sexuală şi şantaj.
Instanţa supremă a respins însă solicitarea de suspendare a condamnării, ceea ce înseamnă că Onilă rămâne în închisoare.
Primul termen pentru judecarea recursului în casaţie (cale extraordinară de atac) a fost stabilit pentru 20 ianuarie.
În schimb, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de Sebastian Jitaru, condamnat în acelaşi dosar la 14 ani şi 2 luni închisoare, pentru viol şi agresiune sexuală.
Decizia de marţi a ÎCCJ este definitivă.
Tot Înalta Curte de Casație și Justiție este cea care a pronunțat, în aprilie, sentințele definitive în dosarul de agresiune sexuală și viol comise asupra unor elevi ai Seminarului Teologic „Ioan Gură de Aur” din Huși.
Potrivit anchetei jurnalistice „Să fie lumină”, abuzurile s-au petrecut în mod sistematic, cu știința ierarhilor BOR, iar victimele – trei foști elevi de seminar – au fost abuzate sexual timp de luni sau chiar ani. Una dintre victime ar fi fost abuzată de ambii inculpați.
Este pentru prima dată în istoria BOR când un arhiereu este trimis în judecată și condamnat pentru viol.
