România anului 2025 este, fără îndoială, Țara violului. O țară în care bărbații care abuzează femei au un tupeu atât de fundamentat pe protecția sistemului, încât nici măcar nu se mai ascund.
Își permit să pipăie, să agreseze, să violeze chiar şi la vedere. Sub camere video, în parcuri, în biserică. Pentru că știu că pot.
Visarion Alexa, preot celebru, este condamnat definitiv pentru agresiune sexuală. În orice țară normală, ar fi fost exclus instant din cler. În România, BOR îl suspendă. Atât. Nu exclus, nu răspundere morală, nu distanțare fermă. Suspendat, ca un elev prins chiulind, nu ca un om care a violat o femeie.
Mesajul către agresori este clar: Biserica este de partea voastră.
Cazul de la Universitatea de Științele Vieții Iași e dovada supremă a tupeului încurajat sistemic. Profesorul Corneliu Gașpar o cheamă pe studentă după restanță, încuie ușa și o agresează sexual. Fata iese plângând și tremurând din birou.
Dar nu se oprește aici. El continuă să o atingă, să o sărute pe hol, în fața camerelor de supraveghere. Şi nu doar o dată.
Numai un bărbat convins că nu i se poate întâmpla nimic își continuă abuzul cu o asemenea nonșalanță.
Alt caz celebru - Cristian Andrei, prezentat de peste 20 de ani drept psihoterapeut, consilier, voce respectată. Doar că sunt cliente care îl acuză de hărțuire sexuală.
Greu de dovedit. Femeile trebuie să demonstreze ce li s-a întâmplat.
Sau să moară. Ca în cazul din Teleorman, unde o tânără a fost violată şi ulterior ucisă, deşi avea două ordine de protecție împotriva agresorului. Două.
A sunat la poliție. Tatăl ei a sunat la poliție. Degeaba. A fost luată cu forța din parc şi violată. Poliția concluzionează senină: „Nu au rezultat date pentru măsuri preventive.”
Chiar în aceeași perioadă, tatăl ei e amendat pentru „apeluri nejustificate la 112”. Adică ceri ajutor, iar statul te pune să plăteşti.
La scurt timp, femeia e moartă.
Ce altă probă mai bună că România nu protejează vieți, ci agresori?
Sursa acestui tupeu? Instanțele care transformă violul într-o discuție... tehnică.
Cât timp însăși șefa Înaltei Curți, Lia Savonea - o femeie!, dă opt luni cu suspendare unui bărbat care a întreținut acte sexuale cu nepoata de 13 ani, pentru că fetiţa „ar fi consimțit”, România nu are cum să fie altfel decât Țara violului.
Dacă instanța supremă validează violul asupra unui copil, de ce s-ar teme un profesor, un preot, un „psihoterapeut”, un soț violent? De ce ar crede femeile că statul e de partea lor?
Țara violului nu e o metaforă. Nu e o exagerare. E realitatea cotidiană.
Bărbații au tupeu colosal pentru că statul le-a dat acest tupeu. Instituțiile îi apără. Justiția îi scuză. Biserica îi păstrează. Poliția îi eliberează.
Iar femeile? Femeile trebuie să supraviețuiască. Dacă pot. Dacă apucă. Dacă sunt crezute.
Până când România nu va trata violul ca pe o infracţiune gravă, nu ca pe o mică abatere masculină, cazurile vor continua.
Și România va rămâne ceea ce este acum: Țara violului.