Ilie Bolojan concediază jumătate din angajații Consiliului Județean Bihor! Aveau salarii de 270.000 de euro pe lună, plus bonusuri

Ilie Bolojan concediază jumătate din angajații Consiliului Județean Bihor! Aveau salarii de 270.000 de euro pe lună, plus bonusuri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ilie Bolojan, noul președinte al Consiliului Județean Bihor, care a fost primarul Municipiului Oradea în ultimii 12 ani, a anunțat în prima sa conferință de presă de la preluarea funcției că reduce la jumătate personalul instituției.

Bolojan anunță că vor fi desființate 107 posturi la CJ Bihor, de la 1 decembrie, din cele 195 existente acum, din care 174 sunt și ocupate. Vor rămâne doar 88 de angajați.

Motivul? Instituția este politizată, schemele de personal sunt supraîncărcate inutil, oamenii nici nu au loc în birouri, iar mulți dintre ei nici nu mai au obiectul muncii, dar salariile plătite în fiecare lună ajung la 270.000 de euro, fără bonusuri.

ADVERTISING

Noul președinte al Consiliului Județean Bihor anunță și că nu va face alte angajări. ”Nu vom înlocui politrucii altora cu politrucii noştri”, a spus Bolojan. Mai mult, cei care vor să rămână pe posturile rămase o vor putea face doar prin concurs.

Proiectul său urmează să fie supus la vot în prima ședință a consiliului, unde PNL are majoritatea, astfel că reducerea la jumătate a numărului de angajați ar urma să fie aprobată fără probleme.

"Cu toate supărările, se va dovedi că în perioada următoare Consiliul Judeţean va funcţiona mai bine cu jumătate din personal", a spus Bolojan, care vrea ca banii economisiți astfel să fie folosiți pentru dezvoltarea județului.

ADVERTISING
Live - Conferință de presă - CJ Bihor - 27.10.2020

Live - Conferință de presă - CJ Bihor - 27.10.2020

Posted by Consiliul Judeţean Bihor on Tuesday, October 27, 2020

Citește și articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇