O hartă publicată de Donald Trump, în care drapelul Statelor Unite acoperă Canada, Mexicul, Groenlanda, Islanda, America Centrală și zona Caraibelor, a provocat reacții dure în mai multe țări europene. Islanda l-a convocat pe ambasadorul american, iar ministrul danez de Externe a descris imaginea drept „tulburătoare” și „complet nepotrivită”.
Președintele american a distribuit harta pe platforma sa, Truth Social, fără nicio explicație. Întregul teritoriu acoperit de steagul american apare sub denumirea „Statele Unite ale Americii”.
Imaginea include și teritorii care aparțin Franței, Marii Britanii și Țărilor de Jos, arată Politico.
Ambasadorul SUA, convocat în Islanda
Ministrul islandez de Externe, Thorgerdur Katrin Gunnarsdottir, l-a convocat pe ambasadorul SUA, Billy Long. Ministerul de Externe de la Reykjavik a precizat că oficialului american i s-a transmis clar că postarea președintelui Trump este „complet nepotrivită”, potrivit Reuters.
Danemarca a reacționat la rândul său, în condițiile în care Groenlanda este un teritoriu autonom al Regatului Danemarcei. „Este tulburător și, din multe puncte de vedere, complet nepotrivit. Este, evident, un semn că președintele american păstrează în minte un fel de viziune maximalistă. Trebuie să o ținem sub control”, a declarat ministrul danez de Externe, Lars Løkke Rasmussen, pentru postul DR.
Donald Trump a vorbit în repetate rânduri despre preluarea controlului asupra Groenlandei, susținând că insula este importantă pentru securitatea Statelor Unite. De asemenea, a lansat de mai multe ori ideea transformării Canadei în al 51-lea stat american.
Președintele SUA a confundat în trecut Islanda, stat suveran, cu Groenlanda. În discursul susținut în ianuarie la Forumul Economic Mondial de la Davos, el a spus de patru ori „Islanda” în timp ce vorbea despre Groenlanda. La un moment dat, Trump a pus chiar pe seama „Islandei” o scădere a burselor americane.
Reacții și din Franța
Harta lui Trump acoperă cu drapelul american inclusiv teritoriile franceze din Caraibe și insulele Saint-Pierre și Miquelon, aflate în apropierea coastelor Canadei.
Liderul stângii radicale franceze, Jean-Luc Mélenchon, i-a cerut președintelui Emmanuel Macron să „trimită portavionul pentru a menține controlul asupra suveranității noastre și pentru a liniști populațiile amenințate”.
Politicianul conservator Xavier Bertrand a avut o reacție mai reținută. „Suveranitatea noastră nu poate fi redesenată printr-o serie de postări pe rețelele sociale”, a scris el, pe X.
UE investește 200 de milioane de euro în Groenlanda
Postarea lui Trump a apărut chiar în ziua în care președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a vizitat Groenlanda și a anunțat un pachet european de investiții în valoare de 200 de milioane de euro.
Banii, care vor fi alocați în 2026 și 2027, sunt destinați unor proiecte privind conexiunile digitale, mineritul sustenabil, energia, turismul, educația, pescuitul și locuințele.
„Groenlanda este un aliat strategic și un prieten de încredere”, a declarat șefa Comisiei Europene, subliniind că insula a făcut o „alegere clară” pentru întărirea legăturilor cu Europa, potrivit Reuters.
Harta face parte dintr-o serie de postări publicate în ultimele săptămâni de Trump. Președintele american a susținut, printre altele, că Apple Maps ar fi urmat Google Maps și ar fi redenumit Lacul Ontario drept „Lacul America”, o modificare despre care a afirmat că este „definitivă, ratificată și obligatorie”.
G.P.
