Guvernul francez se confruntă cu furia polițiștilor, care-și iau masiv concedii medicale

Guvernul francez se confruntă cu furia polițiștilor, care-și iau masiv concedii medicale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În urma protestelor violente declanşate în iunie de uciderea de către un poliţist francez a unui adolescent care s-a sustras unui control rutier, guvernul de la Paris se confruntă cu mânia poliţiştilor după investigaţiile penale deschise împotriva unor colegi de-ai lor, manifestată printr-un val de concedii medicale.

Numărul concediilor medicale în rândul poliţiştilor a crescut atât de mult săptămâna aceasta încât Direcţia Generală a Poliţiei şi prefectul poliţiei din Paris au trimis note interne în care avertizează că nu toate aceste concedii vor fi acceptate, în timp ce guvernul de la Paris vede în valul de concedii medicale în rândul poliţiştilor o grevă mascată, relatează agenţia EFE.

ADVERTISING

Aceste concedii medicale s-au înmulţit mai ales în rândul poliţiştilor din Paris şi Marsilia, oraşe unde sunt în prezent arestaţi doi poliţişti, printre care şi cel care l-a împuşcat mortal pe Nahel, un adolescent francez de origine algeriană în vârstă de 17 ani, care, conducând fără permis, a încercat pe 27 iunie să se sustragă unui control rutier în regiunea pariziană.

Acest caz a declanşat revolte cu acte de vandalism în oraşele franceze, mai ales în cele cu o puternică prezenţă a tinerilor maghrebieni.

ADVERTISING

Un alt caz care a condus la arestarea unor poliţişti este legat de Hedi R, un tânăr în vârstă de 22 de ani, desfigurat şi operat pe creier după ce a fost lovit de un glonţ de cauciuc şi bătut de un grup de poliţişti la Marsilia. Doi poliţişti sunt arestaţi în acest caz, dintre care unul la domiciliu.

Cererile de concediu medical în rândul agenţilor s-au înmulţit mai ales după ce un tribunal a respins joi eliberarea condiţionată a poliţiştilor arestaţi în urma incidentului de la Marsilia.
Potrivit departamentului Bouches du Rhone, în care se află acest oraş, din cei puţin mai mult de trei mii de poliţişti din această zonă, peste o mie nu au mai venit la lucru săptămâna aceasta.

ADVERTISING

"Nu avem sprijinul justiţiei. Există o nemulţumire profundă în rândurile poliţiei naţionale", a declarat un reprezentant al unuia dintre sindicatele poliţiştilor. Reprezentantul unui alt sindicat al poliţiştilor francezi sesizează că aceştia sunt frustraţi şi de uşurinţa cu care judecătorii eliberează delincvenţi care au fost reţinuţi cu mari riscuri şi eforturi ale agenţilor.

Pe parcursul protestelor violente care au avut loc nopţi la rând la sfârşitul lunii iunie şi începutul lui iulie au fost răniţi peste 900 de poliţişti. Bilanţul protestelor mai consemnează peste patru mii de persoane reţinute, mii de automobile incendiate, sute de spaţii comerciale şi clădiri publice arse sau jefuite.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇