Violențe în Franța. Un pompier a murit, primarii fac contraproteste și au fost date primele condamnări (Foto & Video)

Violențe în Franța. Un pompier a murit, primarii fac contraproteste și au fost date primele condamnări (Foto & Video)

Preşedintele francez Emmanuel Macron organizează la Palatul Élysée o ședință cu cei peste 220 de primari ai localităţilor care au fost afectate de violenţele din ultima săptămână. Dacă intensitatea manifestațiilor a început să scadă, furia aleșilor crește, mai ales după ce casa unuia dintre edili a fost la un pas de a fi incendiată, cu toată familia sa înăuntru.

Ședința cu primarii are loc marți, în timp ce luni Macron se consultă cu preşedinţii Senatului şi Adunării Naţionale.

Pe de altă parte, duminică au venit primele condamnări legate de violenţe. Doi tineri care au fost arestaţi în noaptea de 29 spre 30 iunie la Saint-Germain-lès-Corbeil (Essonne) pentru că au incendiat baricade şi au spart sticle pe şosea pentru a încetini înaintarea forţelor de ordine au fost condamnaţi de tribunalul din Evry (Essonne) la 4 luni de închisoare cu suspendare, la 140 de ore de muncă în folosul comunităţii şi la obligaţia de a urma un program de educaţie civică.

Primarii și parlamentarii ies în stradă

Pe fondul unei intensificări a atacurilor împotriva aleşilor, a fost lansat un apel pentru un miting care va avea loc la ora prânzului în faţa primăriilor din toată Franţa.

ADVERTISING

David Lisnard, preşedintele Asociaţiei primarilor din Franţa (Association des maires de France), a lansat un apel către populaţie pentru a se aduna în faţa primăriilor.

Parlamentarii majorităţii sunt, de asemenea, invitaţi să participe la mitingurile de susţinere a aleşilor de la ora 12:00.

Amintim că sâmbătă a avut loc un incident ce s-ar fi putut transforma ușor într-o tragedie, după ce protestatarii au vrut să dea foc casei edilului din L'Haÿ-les-Roses (Val-de-Marne). Soția și unul dintre copiii săi au suferit răni.

El a fost invitat duminică seară la ştirile de la ora 20:00 ale postului TF1.

Declarându-se „epuizat şi furios", Vincent Jeanbrun a spus că intenția „nu există niciun dubiu că au vrut să incendieze casa şi, din momentul în care şi-au dat seama că se afla cineva înăuntru, pentru că s-au aprins luminile, în loc să se oprească, dimpotrivă, au dezlănţuit tiruri de mortiere".

„Nu mi-aş fi imaginat niciodată că familia mea va fi ameninţată cu moartea. Nu mi-aş fi imaginat niciodată că îmi pot pune soţia şi copiii în pericol pentru că m-am angajat în serviciul locuitorilor", a afirmat alesul.

Un pompier a murit, arestările continuă

Noaptea trecută, a şasea de revolte în Franţa după moartea tânărului Nahel, a fost relativ calmă, înregistrându-se doar câteva incidente izolate. Poliţia a menţinut un dispozitiv important pentru a asigura ordinea, însă incendierile au continuat.

ADVERTISING

În Saint-Denis, un pompier a murit luptând cu flăcările dintr-o parcare subterană. Avea doar 24 de ani.

La Paris şi în suburbiile sale, 20 de persoane fuseseră arestate până la ora 01:00, potrivit prefecturii de poliţie.

În departamentul Essonne, manifestanţii au fost dispersaţi de jandarmerie la Grigny, a anunţat Jandarmeria Naţională într-un mesaj publicat pe Twitter în primele ore ale serii de duminică.

Vehicule blindate au fost trimise la Vaulx-en-Velin „pentru a proteja clădirile publice de persoane ostile care ar dori să le atace", a scris prefectul pe Twitter la ora 23:30, după ce un incendiu puternic a izbucnit în oraș.

Potrivit cotidianului Le Progrès, poliţia a dispersat „un grup de extremă dreapta" format din „aproximativ o sută de persoane" în Place des Terreaux, în arondismentul 1 din Lyon.

Primarul din Charly, în zona metropolitană din Lyon, s-a declarat „şocat". O torţă aprinsă a fost plasată pe poarta lui Olivier Araujo, relatează France Bleu. Aceasta a fost găsită de un vecin duminică dimineaţa şi nu a provocat pagube.

Potrivit ultimelor date ale Ministerului de Interne, 78 de persoane au fost arestate în toată ţara în noaptea de duminică spre luni, mult mai puține față de serile trecute. 

ADVERTISING

Restricţii prelungite în mai multe departamente

În Maine-et-Loire, transportul urban a fost oprit după ora 21:00 în Angers, Cholet şi Saumur, potrivit prefectului.

În Haute-Garonne, interdicţia de a purta şi de a transporta arme de vânătoare, muniţii şi obiecte care ar putea constitui o armă, precum şi de vânzare a carburanţilor în canistre şi bidoane, a fost prelungită până la 5 iulie, a anunţat prefectura.

Mai multe oraşe au introdus din nou interdicţii de circulaţie. Printre acestea se numără Colombes, Clamart (Hauts-de-Seine) şi Clichy-sous-Bois (Seine-Saint-Denis).

Familia tânărului ucis de poliţie vrea legi noi

Între timp, o rudă a adolescentului francez împuşcat de poliţie în Franţa, un incident ce a generat violenţe la scară largă, a declarat pentru BBC că familia nu doreşte ca moartea tânărului să declanşeze revolte, dar a insistat că legea privind folosirea forţei letale la opririle în trafic ar trebui să se schimbe.

„Nu am făcut niciodată apel la ură sau la revolte", a spus ruda citată de BBC sub acoperirea anonimatului.

Vorbind cu BBC din apropierea casei familiei din Nanterre, ruda a declarat că revoltele - în urma cărora mii de oameni au fost arestaţi, magazine au fost jefuite şi sute de vehicule au fost incendiate în toată Franţa - nu onorează memoria lui Nahel. „Noi nu am cerut să fie spargeri sau jafuri. Toate acestea nu sunt pentru Nahel", a declarat ruda pentru BBC.

Familia spune că a făcut apel la un „marş alb" în stradă, un marş în memoria lui Nahel, care să fie o demonstraţie paşnică a supărării, însă fără incidente.

Nahel M. a fost împuşcat de poliţie cu focuri de armă, după ce nu a oprit la un control în trafic marţea trecută.

Familia tânărului de 17 ani spune că autorităţile franceze trebuie să schimbe acum legea care permite poliţiştilor să tragă în timpul unei opriri în trafic. Ruda lui Nahel a cerut „o mai bună pregătire a poliţiei franceze, reglementarea armelor pentru poliţie şi revizuirea legii care permite poliţiei să folosească forţa letală dacă un tânăr refuză să oprească la un control în trafic".

Legea a fost schimbată în 2017

Codul Penal al Franţei a fost modificat în 2017 pentru a permite o utilizare mai largă a armelor de foc, după ce poliţia a declarat că se confruntă cu niveluri crescute de violenţă. Criticii susţin că o creştere constatată a numărului de împuşcături în trafic este rezultatul direct al acestei prevederi, despre care spun că este mult prea vagă, deoarece lasă poliţiştii să stabilească dacă refuzul şoferului de a se conforma reprezintă un risc.

Până acum, în acest an, trei persoane au fost ucise în timpul unor controale efectuate de poliţie în trafic - după ce anul trecut au fost ucise 13 persoane, un număr record, în incidente de control în trafic. Potrivit agenţiei de ştiri Reuters, majoritatea victimelor au fost de culoare sau de origine arabă.

O prietenă de familie şi vecină a lui Nahel a declarat pentru BBC că a fi un tânăr de culoare în suburbiile Franţei înseamnă să fii supus zilnic rasismului, violenţei şi profilării rasiale. „Ei (poliţia) îi umilesc, îi insultă şi nu le vorbesc cum trebuie. Şi acum îi ucid! Nahel a fost mediatizat de presă, dar nu este prima dată când se întâmplă acest lucru", a spus ea.

Rudele lui Nahel au declarat că, din cauza haosului continuu, familia nu a avut un moment pentru a-l comemora în tihnă pe tânăr. „Vrem ca totul să se liniştească. Social media, revoltele, totul trebuie să se calmeze. Cu toate astea, nu am avut timp să stăm cinci minute împreună şi să ne gândim la cum a plecat dintre noi", a declarat ruda lui Nahel.

Duminică, bunica lui Nahel a cerut, de asemenea, încetarea violenţelor şi i-a acuzat pe protestatarii violenţi că folosesc moartea lui Nahel drept scuză. „Nu distrugeţi şcolile, nu distrugeţi autobuzele. Alte mame au nevoie să ia aceste autobuze", a declarat Nadia, bunica lui Nahel, pentru BFMTV.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇