Germania a ratat pentru prima dată în istorie obținerea unui mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, după ce a fost învinsă de Portugalia și Austria, la votul desfășurat miercuri ]n Adunarea Generală a Națiunilor Unite.
Germania a mai ocupat de șase ori un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate și reușise de fiecare dată să câștige alegerile pentru care candida.
Votul de miercuri reprezintă un eșec diplomatic important pentru guvernul cancelarului Friedrich Merz și o surpriză pentru Berlin. „Evident, rezultatul este o adevărată dezamăgire, este o înfrângere amară”, a declarat ministrul german de Externe, Johann Wadephul, imediat după anunțarea votului.
Consiliul de Securitate este format din 15 membri: cinci permanenți – Statele Unite, Rusia, China, Franța și Marea Britanie – și zece membri aleși pentru mandate de câte doi ani. Este singurul organism al ONU care poate adopta decizii obligatorii din punct de vedere juridic, inclusiv sancțiuni sau autorizarea folosirii forței.
Portugalia și Austria au obținut locurile rezervate Europei Occidentale
În acest an, trei state au concurat pentru cele două locuri rezervate grupului Europei Occidentale și altor state.
Portugalia a obținut 134 de voturi, Austria 131, iar Germania doar 104, insuficient pentru a atinge pragul necesar de două treimi din voturile exprimate.
Cancelarul austriac Christian Stocker a salutat rezultatul drept „un succes diplomatic major” pentru Austria.
Potrivit analistului Daniel Forti, de la International Crisis Group, o organizație internațională independentă specializată în prevenirea conflictelor, rezultatul ar putea fi explicat și prin faptul că unele state membre nu au dorit ca Austria și Germania, considerate prea apropiate din punct de vedere politic și geografic, să ocupe simultan cele două locuri europene din Consiliu. "Germania va continua să fie o voce influentă în cadrul ONU", a dat asigurări Daniel Forti.
Expertul a mai remarcat că Austria și-a început campania diplomatică cu peste un deceniu în urmă, în timp ce Germania a intrat relativ târziu în cursă.
Berlinul spune că sprijinul pentru Ucraina și Israel a costat voturi
Șeful diplomației germane a sugerat că pozițiile ferme adoptate de Berlin în dosarele internaționale au influențat rezultatul votului. „Există susținerea noastră fermă pentru Ucraina. Nu este un secret că Rusia nu vrea o asemenea voce în Consiliul de Securitate”, a declarat Wadephul.
Ministrul a afirmat că Moscova „a făcut campanie împotriva noastră”, acuzație la care Rusia nu a răspuns până în prezent.
El a recunoscut, de asemenea, că pozițiile Germaniei nu sunt împărtășite de toate statele ONU. „Am avut întotdeauna poziții clare în anumite chestiuni și acestea sunt poziții pe care nu toate statele membre le împărtășesc”, a spus Wadephul.
Oficialul german a sugerat că și relația specială a Berlinului cu Israelul ar fi putut influența votul. „Faptul că Germania trebuie să își asume întotdeauna o responsabilitate specială pentru Israel în conflictul din Orientul Mijlociu este posibil să ne fi costat, de asemenea, voturi”, a declarat el.
Wadephul se referă la „responsabilitatea istorică” a Germaniei față de Israel, derivată din Holocaust și din crimele comise de regimul nazist împotriva evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
O lovitură pentru Friedrich Merz
Potrivit BBC, eșecul reprezintă și o lovitură politică pentru cancelarul Friedrich Merz, care și-a construit imaginea în jurul promisiunii că va consolida influența Germaniei pe scena internațională.
Criticii săi din Opoziție susțin că rezultatul îl pune într-o poziție stânjenitoare, după dificultățile politice întâmpinate în plan intern.
Merz a transmis însă că Germania va continua să joace un rol important în cadrul organizației. „Acest rezultat nu schimbă sarcinile pe care le avem la Națiunile Unite. Germania rămâne un pilon de încredere al sistemului multilateral”, a declarat cancelarul german, felicitând Austria și Portugalia pentru alegerea lor.
Cine intră în Consiliul de Securitate
Pe lângă Portugalia și Austria, au mai fost alese Zimbabwe, Trinidad și Tobago și Kîrgîzstan.
Zimbabwe a obținut 182 de voturi, iar Trinidad și Tobago 181. Pentru locul rezervat Asiei au fost necesare patru tururi de scrutin, Kîrgîzstanul reușind în cele din urmă să învingă Filipine.
Cele cinci state își vor începe mandatele la 1 ianuarie 2027, preluând locurile ocupate în prezent de Grecia, Danemarca, Pakistan, Somalia și Panama, ale căror mandate expiră la finalul anului viitor.
