Israelul și Libanul au convenit să reia punerea în aplicare a armistițiului și să accelereze crearea unor zone aflate exclusiv sub controlul armatei libaneze, în urma a două zile de negocieri desfășurate la Washington sub mediere americană.
Acordul a fost anunțat miercuri, într-o declarație comună a Statelor Unite, Israelului și Libanului. Cele două țări, care nu au relații diplomatice, au purtat astfel a patra rundă de negocieri directe din ultimele luni.
Potrivit înțelegerii, armistițiul este condiționat de încetarea completă a atacurilor Hezbollah și de retragerea tuturor combatanților grupării șiite din zona aflată la sud de râul Litani, la aproximativ 30 de kilometri de granița cu Israelul.
De asemenea, părțile au convenit să accelereze crearea unor „zone pilot” în care armata libaneză va exercita control exclusiv, fără prezența unor grupări armate nestatale. Măsura vizează în mod direct Hezbollah, organizația susținută de Iran.
În declarația comună se arată că aceste măsuri trebuie să creeze condițiile pentru un viitor „acord global de pace și securitate” între cele două state.
Mesaj direct către Iran
Documentul conține și o referire explicită la influența Iranului în Liban. Cele trei părți au subliniat că viitorul relațiilor dintre Israel și Liban trebuie decis exclusiv de cele două guverne și au respins orice încercare a unui stat sau a unui actor nestatal de a influența acest proces.
Donald Trump a insistat în ultimele săptămâni ca negocierile privind Libanul să fie separate de dosarul iranian, în timp ce Teheranul susține că cele două teme sunt legate.
Israelul și Libanul au convenit, totodată, să participe la o nouă rundă de negocieri în săptămâna care începe la 22 iunie, cu obiectivul de a ajunge la un acord mai amplu.
Acordul, umbrit de noi atacuri
Anunțul privind armistițiul a venit însă într-o zi marcată de noi violențe.
Hezbollah a revendicat miercuri atacuri împotriva unor poziții militare din nordul Israelului. Cu o zi înainte, ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, avertizase că suburbiile sudice ale Beirutului, considerate principalul bastion al Hezbollah, vor fi lovite dacă gruparea continuă atacurile.
La rândul său, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a avertizat că un atac asupra capitalei libaneze ar putea provoca „o reluare pe scară largă a războiului” în Orientul Mijlociu.
Potrivit autorităților libaneze, atacurile israeliene de miercuri au provocat moartea a cel puțin nouă persoane. Armata libaneză a anunțat că un soldat a fost ucis și alți doi au fost răniți în sudul țării, acuzând Israelul că a vizat în mod deliberat poziții militare libaneze.
Ministerul Sănătății de la Beirut a anunțat și moartea a doi paramedici într-un atac asupra unei ambulanțe, ridicând la cel puțin 130 numărul lucrătorilor medicali și al paramedicilor uciși de la începutul conflictului.
Peste un milion de persoane strămutate
Potrivit autorităților libaneze, Hezbollah acceptase încă de luni o propunere americană care prevedea oprirea atacurilor grupării în schimbul angajamentului Israelului de a nu lovi suburbiile sudice ale Beirutului.
Totuși, un oficial de rang înalt al organizației a declarat ulterior că Hezbollah nu va accepta un „armistițiu parțial”, ceea ce a ridicat semne de întrebare asupra șanselor de succes ale negocierilor.
Conform bilanțului prezentat de autoritățile libaneze, războiul început la 2 martie a provocat moartea a 3.516 persoane și strămutarea a peste un milion de oameni. De partea israeliană, au fost uciși 26 de soldați și un civil în timpul operațiunilor desfășurate în Liban.
