Germania deschide vaccinarea pentru toți adulții din iunie

Germania deschide vaccinarea pentru toți adulții din iunie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Germania prevede un acces la vaccinurile anti-COVID19 pentru toţi adulţii începând din iunie, a declarat joi ministrul Sănătăţii, Jens Spahn.

„Cred că vom putea ridica prioritatea (accesul la vaccinuri în funcţie de vârstă sau de eventuale comorbidităţi) în iunie”, a spus Jens Spahn în camera superioară a Parlamentului german, relatează AFP.

Înainte de acest termen, „în luna mai va fi rândul grupului prioritar 3 (cei peste 60 de ani şi persoanele cu anumite patologii) pentru vaccinări”, a spus Spahn, adăugând că „numeroase grupuri profesionale” vor avea acces la vaccinuri începând cu luna viitoare.

Peste 17,9 milioane de persoane din Germania au primit cel puţin o doză până miercuri, potrivit Ministerului Sănătăţii. Circa 5,7 milioane de persoane au primit ambele doze, adică 6,9% din populaţia totală.

Ministrul Jens Spahn, criticat la începutul anului pentru începuturile timide ale campaniei de vaccinare în Germania, a salutat ritmul de vaccinare a persoanelor în vârstă, în special a celor din căminele de bătrâni.

În prezent, doar 3% din noile infectări cu coronavirus sunt înregistrate în căminele de bătrâni, faţă de 50% înainte de începerea campaniei de vaccinare, potrivit ministrului Sănătăţii.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇