Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
Proiectul, semnat de 55 parlamentari PSD și ai minorităților naționale, între care și de premierul Marcel Ciolacu, propune modificarea și completarea, în acest sens, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ.
Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici va cuprinde, pe lângă evaluarea gradului și a modului de atingere a obiectivelor individuale și a gradului de îndeplinire a criteriilor de performanță, și evaluarea, prin verificarea în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile a căror îndeplinire este cerută conform fișei postului funcționarului public, prevede proiectul.
Proiectul prevede că verificarea cunoștințelor teoretice se va face la sediul autorității sau a instituției publice, se va desfășura în prezența persoanei competente a stabili întrebările sau a unui funcționar public delegat de persoana competentă pentru a asista pe durata desfășurării procedurii. Funcționarului public i se va prezenta documentul conținând întrebările la care va răspunde în scris și timpul alocat pentru a răspunde.
Fiecare răspuns va fi evaluat cu note de la 1 la 5, fiind acordată câte o notă finală de către fiecare membru al comisiei de evaluare, stabilită ca medie aritmetică a notelor pentru răspunsul la fiecare întrebare.
Obținerea unei note mai mici de 3 la verificarea cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile a căror îndeplinire este cerută conform fișei postului funcționarului public atrage acordarea calificativului nesatisfăcător.
Prevederile se aplică înalților funcționari publici, funcționarilor publici de execuție și conducere, precum și funcționarilor publici debutanți.
Inițiatorii apreciază, în expunerea de motive a proiectului, că ”actuala procedură nu reglementează un instrument eficace și adecvat pentru evaluarea cunoștințelor teoretice actualizate ale funcționarilor publici, sub aspectul cunoașterii actelor normative ce reglementează activitățile a căror îndeplinire este cerută conform fișei postului funcționarului public”.
De asemenea, inițiatorii apreciază și că 'în contextul evoluției legislative și a necesității corelării permanente și aplicării în ansamblu și integrat a normelor naționale și europene, apare ca evidentă exigența unei bune cunoașteri de către toți funcționarii publici a acelor norme care reglementează activitățile pe care aceștia le realizează, conform atribuțiilor stabilite prin fișa postului'.
“O bună cunoaștere teoretică, legislativă este condiția esențială a performanței individuale și a realizării criteriilor și obiectivelor stabilite funcționarului public”, mai arată inițiatorii proiectului.
Senatul este prima cameră sesizată, Camera Deputaților este for decizional.