Fostul șef al CIA dezvăluie ce țară europeană urmează să atace Putin

Fostul șef al CIA dezvăluie ce țară europeană urmează să atace Putin
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vladimir Putin va invada o țară NATO dacă va avea câştig de cauză în Ucraina, a avertizat David Petraeus, general american și șef al CIA, afirmând că Lituania ar fi cea mai expusă riscului.

Rusia ar putea lansa o incursiune în acest stat baltic cu scopul de a testa hotărârea Occidentului sau ca precursor al unei ofensive mai ample, susţine generalul.

Petraeus l-a criticat, de asemenea, pe președintele american Donald Trump pentru că i-a acordat în mod repetat a doua șansă lui Putin și l-a atacat pe predecesorul său, Joe Biden, pentru că nu a înarmat în mod adecvat forțele ucrainene, potrivit Daily Mail.

Fostul șef al CIA a cerut Marii Britanii să se retragă din acordurile internaționale care interzic utilizarea munițiilor cu fragmentare pe câmpul de luptă. El a spus că aceste arme s-ar putea dovedi un factor de descurajare esențial.

„Ar fi trebuit să facem mai mult pentru ucraineni încât să poată schimba dinamica de pe câmpul de luptă pentru a arăta Moscovei că nu poate obține câștiguri suplimentare pe câmpul de luptă la un cost acceptabil”, a spus Petraeus.

El a precizat că scopul Rusiei era să-l răstoarne pe președintele Volodimir Zelenski pentru a „instala un lider marionetă și pentru a controla întreaga Ucraină”.

Odată ce va reuși să facă acest lucru, îl veți vedea concentrându-se pe una dintre țările baltice. Lituania a fost prezentă în mod proeminent în discursurile sale”, a precizat fostul șef CIA.

În timp ce Europa se mobilizează împotriva amenințării Rusiei, efectuând exerciții NATO în Marea Baltică și promovând o mai mare interoperabilitate între aliați, poziția americană continuă să fie șovăielnică.

Petraeus a descris pierderile Rusiei ca fiind „de neimaginat” și spune că Moscova tergiversează un acord de pace pentru a putea captura mai mult teritoriu ucrainean.

Deși Trump și-a schimbat tonul față de Putin, descriind comportamentul său drept „absolut nebunesc”, SUA nu l-au forțat încă în mod eficient la masa negocierilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇