Daniel „Diamant” Tudorache, fostul primar PSD, este urmărit penal de DNA într-un dosar legat de aprobarea tarifelor Romprest pentru salubrizarea din Sectorul 1.
Procurorii susțin că prejudiciul creat Sectorului 1 este de 944 milioane de lei, un record.
Fostul primar este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Mai sunt urmăriți penal patru foști directori din Primăria Sector 1, dar și trei directori de la compania Romprest.
DNA precizează că, în 2012, primăria a majorat ilegal tarifele de salubritate din contractul încheiat în 2008. Şi a acceptat să plătească aceste tarife şi după 2016, deşi exista o decizie executorie a Curții de Conturi care solicitase recuperarea sumelor achitate în plus.
Vezi integral acuzaţiile DNA
Clotilde Armand: Vom face totul pentru a recupera banii
Actualul primar USR al Sectorului 1 spune că acest comunicat DNA "confirmă 100% tot ce am dezvăluit public în ultimii ani despre marele furt din perioada administrațiilor conduse de Andrei Chiliman și de Dan Tudorache" şi că va face toate demersurile pentru a recupera prejudiciul, iar banii îi va investi în reconstrucția Sectorului 1.
"Prejudiciul record de 1 miliard de lei, bani furați de la locuitorii Sectorului 1, explică foarte bine de unde aveau resurse financiare PSD și PNL pentru campaniile mediatice demarate împotriva mea. De asemenea, dezvăluie mizele pentru care o parte dintre consilierii locali PNL și PSD din Sectorul 1 s-au transformat în avocați ai firmei Romprest, atunci când se discuta despre modificarea sau rezilierea contractului cu compania de salubrizare", a postat pe Facebook Clotilde Armand.
Tudorache mai are un dosar de corupție, aşa-numit al diamantelor, în care a fost deja trimis în judecată, fiind acuzat de complicitate la trafic de influenţă şi spălarea banilor. Bijuteriile şi pietrele preţioase (diamante) ridicate de procurori de la fostul primar ar valora 9 milioane de lei, conform expertizei depuse la dosar.