Falsa milionară ruso-germană Anna „Delvey” Sorokin, care a inspirat un serial pe Netflix, a fost eliberată din închisoare, relatează CNN.
„Ea va rămâne sub supravegherea ICE (poliţia imigraţiei), dar va putea lupta împotriva deportării”, a declarat John Sandweg, fost director interimar al Imigrării şi Controlului Vamal, care face parte din echipa juridică a lui Sorokin.
Judecătorul de imigrare Charles Conroy a deschis calea pentru eliberarea lui Sorokin la începutul acestei săptămâni, stabilindu-i cauţiunea la 10.000 de dolari şi obligându-o să respecte anumite condiţii. Printre acestea: să nu fie activă pe reţelele de socializare şi să rămână la aceeaşi adresă rezidenţială 24 de ore pe zi, în timp ce cazul ei continuă. Hotărârea judecătorului a mai spus că ICE poate folosi o brăţară pentru gleznă pentru a o urmări pe Sorokin.
Sorokin a fost eliberată din închisoare în februarie 2021, după ce a ispăşit aproape patru ani sub acuzaţia de furt. Dar nu a trecut mult până când ea a ajuns înapoi în spatele gratiilor, fiind în situația de a fi deportată.
De naţionalitate germană şi născută în apropiere de Moscova, Anna Sorokin alias Anna „Delvey”, în vârstă de 31 de ani, s-a prezentat ca o moştenitoare germană cu o avere de 60 de milioane de dolari, ceea ce i-a permis să obţină împrumuturi de zeci de mii de dolari de la mai multe bănci.
Din noiembrie 2016 până în august 2017, ea a călătorit gratuit cu avionul privat, a locuit în palate din Manhattan, fără să plătească vreodată nimic.
Fiica unui şofer şi a unei funcţionare ruse care a emigrat în Germania în 2007, tânăra, sosită la New York în 2013, încercase chiar să obţină un împrumut de 22 de milioane de dolari pentru a lansa un club exclusivist în Manhattan.
Sorokin a vorbit din spatele gratiilor, în podcastul „Call Her Daddy”, afirmând că nu a pretins niciodată că este o moştenitoare germană.
„Eram din Germania, ceea ce era adevărat, dar nimeni nu m-a întrebat vreodată despre jobul meu. Nimeni nu întreabă cine sunt părinţii tăi şi câţi bani câştigă. Este pur şi simplu scandalos”, a spus Sorokin.
Povestea ei incredibilă a sedus-o pe producătoarea de televiziune Shonda Rhimes („Grey's Anatomy”, „Bridgerton”), care a inclus-o într-o mini-serie difuzată timp de o lună pe Netflix, „Inventing Anna”, cu Julia Garner în rolul principal. Potrivit presei de specialitate, Anna Sorokin ar fi primit 320.000 de dolari de la gigantul de streaming.