Insulele grecești unde te întorci în timp: Fără mașini sau motociclete, cu un ritm doar al lor (Galerie foto)

Insulele grecești unde te întorci în timp: Fără mașini sau motociclete, cu un ritm doar al lor (Galerie foto)

Fără îndoială Grecia are multe nestemate. Dacă în timpul verii cei mai mulți turiști merg spre locurile lăudate, pe plaje înțesate de alți oameni veniți de peste mări și țări, trăind din plin inclusiv viața de noapte, toamna e anotimpul liniștii și al contemplării.

Apa e încă bună de baie, iar natura e mai frumoasă și mai primitoare ca oricând. E o vreme perfectă să descoperi nestematele Greciei, insule nu de multă lume știute. Așa sunt Gavdos, Hydra sau Spetses, fiecare cu specificul ei.

Insula Gavdos

Departe de frenezia turistică, insula Gavdos trăiește în ritmul ei. Găzduind doar 50 de locuitori, insula nu are hoteluri moderne sau facilități de ultimă generație (nici măcar unele din generații anterioare). Sunt disponibile doar câteva camere de închiriat sau, pur și simplu, nisipul cald al plajelor superbe, dacă v-ați adus un cort, o oază de verdeață și mireasma pinilor.

ADVERTISING

Cei care ajung pe această insulă, ascunsă în extremitatea sudică a Greciei, merg să vadă peștera zeiței Calypso, prizoniera lui Odiseu.

AlphaCard de cumpărături este partenerul vacanțelor în Grecia și în această vară. Până pe 30 septembrie te bucuri de cashback la plata taxelor de autostradă în Grecia, ai 3 sau 6 rate automate fără dobândă și 0 taxă de emitere.

Din punct de vedere geografic, insula pare mai degrabă parte a Africii, cu clima sa blândă (se poate înota până în luna februarie). Gavdos este locul perfect să te ascunzi de lume, să inspiri adânc, să privești departe și doar să simți.

ADVERTISING

Insula Hydra

O plimbare pe străzile din Hydra e total atipică. Poate doar bunicii noștri își mai amintesc de așa ceva: șosele fără mașini! Nu e necesar să te asiguri atunci când traversezi, nu vei auzi zgomotul scuterelor și vei căuta în zadar stații de autobuz. Accesul tuturor vehiculelor este absolut interzis, astfel că locuitorii nu se pot lăuda decât cu ”ultimul model de măgar” care îi ajută să urce străduțele îmbrăcate în marmură.

Hydra este într-adevăr una dintre bijuteriile neștiute ale Greciei, un mic paradis adorat de artiști precum Leonard Cohen sau Sophia Loren.

ADVERTISING

Situata în Golful Saronic, Hydra își concentrează frumusețea în jurul orașului-port cu același nume, unde vizitatorii pot poposi pentru a savura un cappuccino în timp ce admiră panoramele de vis. Totuși, în mod neașteptat, e rost de petrecere noaptea, scrie Greeka.

Străzile unduitoare găzduiesc superbe vile din secolul XVIII, muzee, biserici și catedrale. Toamna e anotimpul perfect pentru plimbări, inclusiv sub clar de lună, drumeții și leneveală pe plajele pustii.

Insula Spetses

Ideală pentru boemi si visatori, insula Spetses are ceva din peisajul glam al Coastei de Azur. Vedetă în anii 60, era preferată de Marilyn Monroe și Elizabeth Taylor. Nu puțini o consideră în prezent un paradis grecesc ascuns.

Din peisaj nu lipsesc hotelurile cochete, tavernele sofisticate, iahturile și o anume stare de bine, cum rar se mai găsește.

O vacanță în Spetses echivalează cu o călătorie înapoi în timp, în secolul XIX, când favoriții destinului se plimbau în trăsuri pe străduțe pietruite, într-un peisaj de vis dominat de dealuri, păduri de pini și golfuri încântătoare.

Insula a interzis accesul tuturor automobilelor, cu excepția câtorva taxiuri, astfel că în continuare trăsurile trase de cai sunt la modă aici. Chiar dacă pare îngropată în trecut, insula are o viață de noapte vibrantă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇