Explozie la mănăstirea Sfântu Gheorghe din Constanța

O explozie a avut loc, joi seara, la mănăstirea Sfântu Gheorghe, într-o anexă a lăcaşului de cult, iar un preot şi un călugăr au fost răniţi, suferind arsuri şi fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, joi seara, după producerea unei explozii la mănăstirea de lângă localitatea Tichileşti.

Acolo s-au deplasat două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD.      Explozia s-a produs într-o anexă din curtea mânăstirii, iar doi bărbaţi, unul de 45 de ani şi altul de 50 de ani, au fost răniţi. Cei doi, un preot şi un călugăr, au suferit arsuri pe membre și pe torace, fiind preluaţi de cadrele medicale şi transportaţi la spital.   

ADVERTISING

În urma primelor informaţii, pompierii au precizat că explozia s-ar fi produs în urma unor acumulări de gaze deoarece butelia din încăperea respectivă nu a fost afectată.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇