Erdogan s-a întâlnit cu liderul Hamas. Turcia cere încetarea focului în Gaza

Erdogan s-a întâlnit cu liderul Hamas. Turcia cere încetarea focului în Gaza
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a discutat despre eforturile de a livra ajutor umanitar în Fâşia Gaza şi de a ajunge la o pace echitabilă şi durabilă în regiune în timpul unei întâlniri cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, care a avut loc sâmbătă la Istanbul.

Aceasta a fost prima întâlnire dintre Erdogan şi o delegaţie Hamas condusă de Haniyeh de când Israelul a început ofensiva militară în Fâşia Gaza. Vizita lui Haniyeh în Turcia a avut loc la trei zile după ce acesta s-a întâlnit cu ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, la Doha.

ADVERTISING

"Au fost discutate chestiuni legate de atacurile Israelului asupra teritoriilor Palestinei, în special Gaza, eforturile pentru livrarea adecvată şi neîntreruptă a ajutorului umanitar în Gaza şi un proces de pace echitabil şi de durată în regiune", a precizat preşedinţia turcă într-un comunicat, informează Reuters.

Vizita a avut loc pe fondul escaladării tensiunilor în Orientul Mijlociu în urma atacului Iranului cu rachete şi drone asupra Israelului, săptămâna trecută.

"Erdogan a subliniat că Israelul nu ar trebui să beneficieze de pe urma evoluţiilor (dintre Iran şi Israel) şi că este important să se facă eforturi care să atragă din nou atenţia asupra Fâşiei Gaza", se arată în comunicat.

ADVERTISING

Turcia, membră NATO, a denunţat ofensiva Israelului în Gaza după atacul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului şi a cerut încetarea focului. Erdogan a numit Hamas o "mişcare de eliberare", în timp ce a criticat Occidentul pentru sprijinul acordat Israelului.

În cadrul întâlnirii de sâmbătă, Erdogan i-a spus lui Haniyeh că Turcia îşi continuă eforturile diplomatice pentru o încetare permanentă a focului, precum şi pentru înfiinţarea unui stat independent al Palestinei.

De asemenea, Erdogan i-a spus lui Haniyeh că "este vital pentru palestinieni să acţioneze în unitate", se arată în comunicat.

ADVERTISING

Gruparea militantă palestiniană Hamas a preluat controlul în Fâşia Gaza în 2007, la un an după alegeri, în urma unui scurt război civil cu forţele de securitate ale Autorităţii Palestiniene, reducând conducerea Autorităţii Palestiniene la Cisiordania ocupată de Israel. Eforturile de reconciliere a celor două părţi au eşuat până acum din cauza problemelor legate de împărţirea puterii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇