Hamas anunță că Israelul și-a retras tancurile din spitalul Al-Shifa. Au fost descoperite zeci de cadavre, unele în stare de descompunere

Hamas anunță că Israelul și-a retras tancurile din spitalul Al-Shifa. Au fost descoperite zeci de cadavre, unele în stare de descompunere
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza controlată de Hamas anunţă luni că armata israeliană şi-a retras tancurile de la Spitalul Al Shifa, cel mai mare din enclava asediată, şi că a descoperit în acest spital zeci de cadavre.

Armata israeliană, care a lansat în urmă cu două săptămâni o operaţiune militară împotriva complexului spitalicesc situat în oraşul Gaza, în nordul teritoriului palestinian, nu a confirmat imediat această retragere, relatează AFP.

Un jurnalist AFP şi martori de la faţa locului au văzut tancuri şi vehicule părăsind complexul spitalicesc, acoperite de tiruri de artilerie şi atacuri aeriene.

ADVERTISING

”Zeci de corpuri de martiri, unele în stare de descompunere, au fost găsite în incinta şi în jurul Spitalului Al-Shifa”, a anunţat Ministerul Sănătăţii, precizând că pagubele materiale în complex sunt ”foarte importante”.

Un medic a declarat pentru AFP că peste 20 de cadavre au fost recuperate. Vehicule militare au trecut peste unele dintre aceste cadavre în timpul retragerii, declară el.

Armata israeliană, care acuza combatanţi din Hamas că se ascund în spital, a lansat la 18 martie ceea ce a prezentat drept o ”operaţiune precisă” împotriva Al-Shifa.

ADVERTISING

Ea a anunţat ulterior că a ”eliminat aproximativ 200 de terorişti”. Operaţiunea a fost lansată în timp ce sute de civili se refugiau în incinta spitalului.

Duminică, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), doctorul Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunţat că 21 de pacienţi de la Spitalul Al-Shifa au murit de la începutul operaţiunii israeliene.

El anunţa că în spital se mai află 107 pacienţi - inclusiv patri copii şi 28 de bolnavi în stare critică.

ADVERTISING

”Mulţi au plăgi infectate şi sunt dezhidrataţi”, iar începând de sâmbătă ”mai era doar o sticlă de apă la 15 persoane”, a denunţat pe X directorul OMS.

Armata israeliană a desfăşurat o operaţiune asemănătoare la Al-Shifa în noiembrie, acuzând Hamas - care dezminte - de faptul că se serveşte acest spital ca de un centru de comandament.

La aproape şase luni de la începutul războiului, declanşat la 7 octombrie de un atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas în sudul Israelului, ofensiva israeliană de represalii nu cunoaşte vreun răgaz în Fâşia Gaza asediată, care înregistrează un bilanţ greu de 32.782 de morţi, potrivit Hamas, o catastrofă umanitară şi distrugeri uriaşe.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇