Echipa de căutare-salvare a României trimisă în Turcia a participat la scoaterea de sub dărâmăturile unei clădiri cu 9 etaje a unei femei.
Potrivit IGSU, la solicitarea expresă a autorităţilor turce, misiunile modulului de căutare-salvare RO-USAR au continuat, inclusiv în afara sectorului repartizat echipei.
La ultima misiune alocată, echipa a identificat, în cursul serii de joi, prin căutare tehnică (senzori acustici), posibila prezenţă a unor supravieţuitori. Din spusele localnicilor, clădirea prăbuşită avea 9 etaje.
”Timp de câteva ore, operaţiunile de salvare au fost continuate de structurile naţionale, cu sprijinul echipei RO-USAR.
Astfel, în această dimineaţă, în jurul orei 04.00 (ora locală), echipa de căutare-salvare a României a sprijinit autorităţile locale pentru extragerea unui supravieţuitor (o femeie în vârstă de 55-60 ani, conştientă, cooperantă) din cadrul clădirii rezidenţiale prăbuşite. Persoana a fost predată echipajelor medicale”, a transmis sursa citată.
🇷🇴👨🚒🇹🇷 La solicitarea expresă a autorităților turce, misiunile modului de căutare-salvare RO-USAR au continuat, inclusiv în afara sectorului repartizat echipei. La ultima misiune alocată, colegii noștri au identificat, în cursul serii de ieri, prin căutare tehnică (senzori acustici), posibila prezență a unor supraviețuitori. Din spusele localnicilor, clădirea prăbușită avea 9 etaje. Timp de câteva ore, operațiunile de salvare au fost continuate de structurile naționale, cu sprijinul echipei RO-USAR. Astfel, în această dimineață, în jurul orei 04.00 (ora locală), echipa de căutare-salvare a României a sprijinit autoritățile locale pentru extragerea unui supraviețuitor (o femeie în vârstă de 55-60 ani, conștientă, cooperantă) din cadrul clădirii rezidențiale prăbușite. Persoana a fost predată echipajelor medicale.#DSU #IGSU #pompierii #salvatorii #mereuladatorie #EUCivilProtection #rescEU #Turkiye #earthquake #EuropeanUnion #Romania #RO-USAR