Supraviețuitorii prinși sub ruinele din Turcia și Siria înfruntă durerile provocate de răni, foamea, setea și temperaturi sub zero grade. Misiunea echipelor de căutare și salvare este să-i găsească și să-i scoată afară cât mai repede.
Cu asta se ocupă și Rob Davis, un pompier britanic în vârstă de 52 de ani, care s-a pensionat. El a plecat în Turcia marți, împreună cu alți membri ai SARAID (Search and Rescue Assistance in Disasters), un ONG specializat în intervenții de căutare și salvare și al cărui motto este sugestiv: „Fie vom găsi o cale, fie vom face una. Suntem 24 de ore pe zi – 7 zile pe săptămână – 365 de zile pe an.”
Davis știe la ce să se aștepte în Turcia. În cei 20 de ani de când lucrează la SARAID, a călcat pe urmele a tot felul de dezastre: tsunamiul din 2004 din Sri Lanka, cutremurele din 2010 și 2011 din Haiti, explozia din 2020 din Beirut, inundațiile din 2000 din Mozambic și cutremurul din 2005 din Pakistan.
Pentru cei care n-au văzut cu ochii lor urmările unui prăpăd, impactul e copleșitor, a spus pompierul pentru Sky News. "Conduci efectiv pe drumuri năruite, iar clădirile tocmai au fost rupte. Vezi impactul pe care l-a avut asupra supraviețuitorilor care sunt în șoc complet, speriați, nu știu ce să facă mai departe", a povestit el.
Davis a explicat cum se desfășoară misiunile de căutare și salvare după un cutremur.
Înarmați cu scule speciale și cu propriile simțuri
Proporțiile distrugerilor din Turcia și Siria sunt uriașe. Organizația Mondială a Sănătății estimează că 23 de milioane de oameni au fost afectați, iar bilanțul ar putea ajunge la peste 20.000 de morți.
Acest lucru face din coordonare un element important al efortului de ajutor. SARAID se va coordona cu alte echipe internaționale de căutare și salvare, având următoarele obiective primare:
- evaluarea clădirilor;
- aflarea scopului folosinței clădirii la momentul producerii seismului;
- determinarea numărului de persoane aflate înăuntru;
- evaluarea daunelor;
- evaluarea probabilității ca sub dărâmături să existe supraviețuitori.
Echipele consideră prioritare clădirile în care se aflau mulți oameni în momentul producerii cutremurului, precum spitalele.
Apoi începe căutarea. Salvatorii folosesc câini special antrenați, echipament de localizare a sunetelor, sisteme video care pot pătrunde în goluri înguste, drone și radare de penetrare a solului, dar și propriile simțuri - ochii și urechile.
Davis spune că a fost uimit câte rezultate bune s-au obținut doar folosindu-ți propriile simțuri într-o clădire. "În Pakistan am salvat un domn în vârstă doar cerând să se facă liniște și ascultând, și l-am găsit bătând sub ruine", a povestit el.
Salvatorii fac o gaură-pilot pentru a localiza supraviețuitorii, apoi folosesc carote puternice (burghie speciale), discuri de tăiere flex și echipament greu de spargere a betonului pentru a trece în siguranță prin plăcile grele de ciment. Odată scoși din ruine, oamenii sunt predați echipelor medicale pentru evaluare și tratament.
Un adversar nemilos
Cel mai mare adversar nu sunt ruinele periculoase, ci timpul. Șansele de supraviețuire se reduc odată cu trecerea orelor, iar numeroși factori afectează posibilitatea de a găsi oameni în viață.
"Persoana a suferit răni grave? Asta va avea impact asupra supraviețuirii. Gaura în care se află este stabilă? Replicile seismice vor provoca mai multe prăbușiri și, implicit, mai multe răni?"
"Vremea e un factor important - este foarte frig, unii dintre acești oameni vor face hipotermie. Și lipsa de apă, de mâncare. E regula de trei, nu-i așa? Trei (minute) pentru lipsa oxigenului, trei zile pentru lipsa apei și 30 de zile pentru lipsa hranei", a detaliat el.
Uneori, de sub ruine își fac miraculos apariția și alți supraviețuitori:
"Fereastra de supraviețuire" durează, în mod normal, între cinci și zece zile. Agenția pentru situații de urgență a statului respectiv, în acest caz guvernul turc, decide când se termină acțiunile de căutare și salvare.
După încheierea acestei etape, echipele de ajutor cum sunt și cele trimise de România ar putea fi rugate să ajute la găsirea morților și distribuirea acestora familiilor.
Pe cine să salvezi mai întâi
Deseori, salvatorii au de luat decizii grele, cum ar fi unde să intervină mai repede.
Davis a povestit un moment emoționant pe care l-a trăit în 2005 în Pakistan: "Într-o după-amiază, o tânără m-a bătut grăbită cu palma pe piept și mi-a spus că are copiii prinși sub dărâmături, o să-i scot? Iar prin intermediul translatorului a trebuit să-i pun o întrebare foarte dificilă, anume 'Îmi pare foarte rău să aud asta, dar copiii dvs sunt în viață sau sunt decedați?', iar ea a spus 'sunt în viață, pot să-i aud', așa că am rugat-o să ne ducă la clădire. Când am ajuns acolo, copiii erau morți. Își voia doar copiii înapoi și nu pot s-o acuz pentru asta."
"Pățim asta la fiecare deplasare importantă. Uneori, devenim foarte sensibili, dar suntem destul de puternici și trebuie să spunem 'Îmi pare rău, nu sunt aici ca să scot cadavre. Sunt aici ca să încerc să găsesc oameni în viață'", a explicat salvatorul britanic.
O muncă grea în condiții macabre
Lesne de înțeles, salvatorii acționează în condiții foarte dificile. După cutremurul din 2010 din Haiti, Davis a lucrat 15 ore la o școală complet distrusă. A scormonit ruinele după supraviețuitori înconjurat de trupurile fără viață ale 50 de copii cu vârste între cinci și 11 ani.
"Oamenii au fost uciși în masă sub acele clădiri și, desigur, încă erau acolo. Și oricât de macabru ar suna, au început să se descompună. Mirosul morții a fost oribil", a povestit el.
Echipa SARAID ajunsă în Turcia la două zile după producerea cutremurului cuprinde 76 de specialiști, patru câini de căutare și echipament de salvare oferit de guvernul Marii Britanii și va lucra 24 de ore pe zi.
"Dacă acolo sunt oameni care trebuie găsiți, îi vom găsi cu priceperea noastră și echipamentul pe care-l avem", a dat asigurări Davis.