Dubla crimă din Oneşti: Firma unde lucrau victimele a fost amendată de Inspecţia Muncii. Ce spune compania

Dubla crimă din Oneşti: Firma unde lucrau victimele a fost amendată de Inspecţia Muncii. Ce spune compania
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Chimcomplex, angajatorul muncitorilor ucişi în apartamentul din Oneşti, a fost găsit vinovat de către ITM, conform avocatului Adrian Cuculis.

„În raportul ITM se arată că muncitorii au suferit un «accident de muncă mortal». De asemenea, ITM a amendat Chimcomplex şi i-a obligat să refacă procedurile de securitate în muncă. Dispoziţia dată de către angajator celor doi muncitori, aceea de a se deplasa în apartament, a fost verbală.

Totodată, Chimcomplex este pasibil de răspundere penală pentru nerespectarea legislaţiei referitoare la securitatea în muncă. Familiile celor doua victime analizează varianta plângerilor penale împotriva Chimcomplex şi a răspunderii civile (plată de daune) cu privire la accidentul de muncă”, arată avocatul.

Reacția companiei

UPDATE Compania a trimis dreptul la replică, marţi dimineaţa.

„Având în vedere faptul că în spaţiul public au fost lansate o serie de ştiri în legătură cu compania noastră şi raportul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău (ITM), înţelegem să aducem următoarele clarificări:

Compania a aflat de noul raport al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău (ITM) din media şi l-a putut analiza de abia după amiază, după ce l-a solicitat expres de la instituţie. Compania a primit un alt raport ITM pe 16 martie în care nu se constataseră abateri şi nu a fost dată nicio sancţiune.

În toate menţiunile din raportul ITM prezentat astăzi (luni - n.red.) se fac referiri la acţiuni de siguranţă şi securitatea în muncă fără conexiune la ceea ce a condus la decesul angajaţilor săi. Amenda de 8000 de lei face referire printre altele la instruirea insuficientă a angajaţilor pentru utilizarea unui rotopercutor şi a unui polizor. De aceea compania nu îşi însuşeşte concluziile lui şi va depune toate eforturile pentru a demonstra caracterul legal şi transparent al relaţiilor de muncă şi va combate orice speculaţie menită să destabilizeze reputaţia acesteia.

ADVERTISING

Considerăm că atât compania, cât şi reprezentanţii acesteia au acţionat în conformitate cu legislaţia muncii în vigoare.

Informaţiile care au apărut în presă deturnează atenţia publică de la gravitatea faptelor comise de criminal. La fel ca şi până acum compania rămâne deschisă să răspundă la solicitările de clarificare, deoarece îşi doreşte dreptate pentru pierderea vieţilor angajaţilor săi”.

Firul evenimentelor tragice

„La data de 01.03.2021, fiind anunţaţi în prealabil de o persoană că în fostul lor apartament (nr. 11) se efectuează lucrări de renovare, soţii M.G. şi M.A. au plecat de la domiciliul lor din com. Bogdăneşti, jud. Bacău, cu intenţia de a se răzbuna şi de a atrage atenţia asupra cauzei lor vizând situaţia juridică a acestui imobil”, susţin procurorii.

Conform acestora, bărbatul a cumpărat dintr-un magazin din Oneşti 10 coliere autoblocante, de culoare neagră, cu dimensiunea de 50 de cm fiecare, pe care avea să le folosească ulterior la imobilizarea victimelor. De asemenea, acesta a luat cu el, de acasă, un cuţit, iar asupra lui au fost găsite, după săvârşirea faptei, şi două spray-uri piper.

ADVERTISING

Inculpatul a intrat în apartamentul în care se aflau cei doi muncitori, angajaţi ai firmei care avea în proprietate locuinţa, pe care i-a ameninţat şi i-a legat cu clemele din plastic. Apoi, a încuiat uşa, folosind cheile ce se aflau în yală.

„La ora 11:48:39, conform fişei de eveniment, inculpatul M.G. a sunat la numărul unic de urgenţă 112, unde a sesizat faptul că a privat de libertate două persoane şi a solicitat intervenţia echipajelor de poliţie.

Inculpatul M.G. a condus victimele într-unul din balcoanele locuinţei şi timp de mai multe ore a purtat negocieri cu organele de poliţie direcţionate la locul evenimentelor, având asupra sa cuţitul şi ameninţând că îi va ucide pe cei doi dacă nu îi sunt îndeplinite toate solicitările”, mai arată procurorii.

După ce o victimă a ripostat, agresorul a acționat

Când una dintre victime l-a lovit cu piciorul pe inculpat, acesta a început să îi agreseze pe cei doi cu cuţitul.

ADVERTISING

„În jurul orei 17:00, în timp ce inculpatul M.G. se afla în continuare în balcon, în partea stângă a acestuia aflându-se victima P.D. iar în partea dreaptă victima I.S., ca urmare a unui gest de apărare efectuat de P.D., care l-a lovit cu piciorul pe inculpat, M.G. a început să îi agreseze pe cei doi cu arma albă avută asupra sa, cu lungimea lamei de 27 cm.

După prima lovitură aplicată victimei P.D. în interiorul balconului, aceasta, victima I.S. şi inculpatul M.G. au părăsit balconul iar în interiorul apartamentului inculpatul a continuat să lovească în mod repetat cele două victime cu acel cuţit”, susţin procurorii.

Polițiștii au intervenit după ce victimele au fost înjunghiate

După ce au constatat că inculpatul a agresat victimele, poliţiştii au intervenit prin spargerea uşii de acces in imobil.

„În acele împrejurări au fost executate mai multe focuri de armă asupra inculpatului M.G. în vederea înlăturării stării de pericol, la momentul intervenţiei inculpatul având în continuare cuţitul în mână. După imobilizarea inculpatului M.G. personalul de pe echipajele de prim ajutor a intervenit în vederea acordării îngrijirilor medicale, atât celor două victime I.S. şi P.D. care prezentau plăgi înjunghiate dar şi agresorului care prezenta leziuni prin împuşcare”, se arată în comunicatul Parchetului.

Una dintre victime a fost transportată la Spitalul Municipal Oneşti, unde a decedat la scurt timp. A doua a fost supusă manevrelor de resuscitare la faţa locului, însă fără rezultat, fiind declarat decesul.

Conform fişei de constatare preliminară medico-legală, cauzele decesului unei dintre victime sunt:

  • hemoragie externă,
  • secţiuni de vase femurale,
  • tibiale,
  • colodafragmatice,
  • plăgi înjunghiate multiple – loviri cu corp tăietor înţepător.

În cazul celei de-a doua victime sunt:

  • hemoragie internă,
  • plăgi pulmonare,
  • hemotorax,
  • hepato-diafragmatice,
  • plăgi înjunghiate multiple – loviri cu corp tăietor înţepător.

Citește mai multe despre cazul de la Onești:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇