Două drone au intrat în zona Neptun Deep și au fost distruse de scafandrii Armatei (Video)

Două drone au intrat în zona Neptun Deep și au fost distruse de scafandrii Armatei (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Două drone care pluteau în derivă în zona economică exclusivă a României au fost distruse, marți, de scafandrii Armatei Române, a anunțat ministrul Apărării, Radu Miruță.

„Două drone UAV, tip Gerbera, au fost distruse în această după-amiază de scafandrii EOD ai Armatei Române, în zona economică exclusivă, la ~90NM distanță travers de Constanța, în zona Neptun Deep. Dronele au fost observate de una dintre navele care executau lucrări în zona platformei, iar o navă a Gărzii de Coastă, cu militari ai Armatei la bord, s-a deplasat în zonă”, a scris Miruță pe Facebook.

ADVERTISING

Au fost identificate două sisteme UAV în derivă și alte câteva resturi. Potrivit ministrului Apărării, aparatele erau de tip Gerbera.

MApN a luat legătura cu partenerii ucraineni, care au confirmat că sistemele nu le aparțin.

"Pentru siguranța căii navigabile și a lucrărilor desfășurate în jurul platformei, a fost luată decizia de distrugere controlată prin detonare", a explicat ministrul.

Operațiunea a fost executată de scafandrii EOD ai Armatei Române, specializați în neutralizarea și distrugerea dispozitivelor explozive.

ADVERTISING

Zona Neptun Deep se află în Marea Neagră, la distanță considerabilă de litoralul românesc, iar în perimetrul respectiv sunt în desfășurare lucrări offshore.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google