Doi șoferi s-au șicanat în trafic, apoi s-au încăierat la Piața Romană. Jandarmii i-au încătușat

Doi șoferi s-au șicanat în trafic, apoi s-au încăierat la Piața Romană. Jandarmii i-au încătușat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cinci persoane care au fost implicate, sâmbătă, într-o încăierare în Bucureşti sunt cercetate pentru tulburarea liniştii publice şi încăierare. Incidentul s-a produs după o şicanare în trafic.

”Sâmbătă, 5 decembrie a.c., în jurul orei 17:40, în zona Piaţa Romană, un echipaj de jandarmerie a intervenit pentru aplanarea unui conflict, izbucnit între mai multe persoane, pe fondul unei şicanări în trafic.

Şoferii celor două autoturisme implicate în eveniment au fost imobilizaţi şi încătuşaţi, întrucât se manifestau violent şi au refuzat să înceteze agresiunile la solicitarea jandarmilor”, a transmis, duminică, Jandarmeria Bucureşti.

ADVERTISING

Potrivit sursei citate, cinci persoane -  conducătorii auto şi pasagerii celor două autoturisme -  au fost conduse la sediul secţiei de poliţie, unde jandarmii le-au întocmit actele de constatare pentru sesizarea organelor de urmărire penală, în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi încăierare.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇