A apărut din nou, ca în fiecare an, topul firmelor mari, cele mai mari 500 de companii din Europa Centrală și de Est. Practic, în țările estice ale Uniunii Europene plus Serbia, acestea sunt firmele care contează. Ele generează dezvoltare pe scară largă. Ele sunt campionii care trag după ei economia.
Deși are, în valori nominale, o economie la fel de mare precum cea a Cehiei (aproape 229 miliarde de euro în 2019) și este depășită în regiune doar de Polonia (529 miliarde de euro în 2019), România pare că este incapabilă să genereze companii mari, campioni care să poată să genereze afaceri importante.
Printre primele 500 cele mai mari companii din Europa Centrală și de Est, România mai avea în anul 2019 doar 58, cu 3 mai puține decât în 2018.
O treime din companiile care domină estul Uniunii Europene vin din Polonia (163), 78 vin din Cehia, 73 din Ungaria, 58 din România, 35 din Slovacia, restul statelor din regiune având o reprezentare mai mică.
Peste 38% din cifra de afaceri integrată a acestor 500 de companii se produce în Polonia (peste 283 miliarde de euro), câte 15% în Ungaria și în Cehia (câte 115 miliarde de euro) și aproape 8% în România (71 de miliarde de euro).
Cum oare într-o economie la fel de mare ca a noastră (Cehia) pot să apară 78 de companii importante la nivel regional și doar 58 la noi? Sau cum de Ungaria, o economie mult mai mică în valori nominale ( 149 de miliarde de euro în 2019) poate avea 73 de companii mari față de cele doar 58 ale noastre? Ce au cehii, ungurii și polonezii și nu avem noi?
Hai să ne uităm mai în profunzime un pic:
Și să citim cifrele: companiile maghiare domină copios topul profiturilor realizate (19 miliarde de euro), urmate de cele poloneze și cehești (7 respectiv 6,3 miliarde de euro), companiile românești raportând 2,6 miliarde de euro profit.
2,5% este rata profitului la cifra de afaceri raportată de firmele poloneze din acest top, 5,4% de cele cehești, 16,54% de cele ungurești și 3,6% de cele românești.
În firmele poloneze lucrează 1,169 milioane de angajați și produc 242.442 euro/salariat. În cele cehești lucrează 231.106 angajați și produc 499.212 euro/salariat, în cele maghiare lucrează 308.266 angajați și produc 370.670 euro/salariat, iar în cele românești 215.262, care produc 331.521 euro/salariat.
În Polonia putem vorbi de un profit de 6.092 euro/salariat, în Cehia de un profit de 27.372 euro/salariat, în Ungaria avem un profit de 61.511 euro/salariat, iar la noi găsim un profit de 12.259 euro/salariat.
Ponderea mică a firmelor mari
Ca să „simțim” și mai bine statisticile, ar fi bine să observăm că ponderea firmelor mari, a campionilor pe piața muncii, este, la noi, de trei ori mai mică decât în Polonia și de două ori mai mică decât în Ungaria și Cehia. Noi avem 2,6% din salariați în companiile mari, polonezii au 7,1%, ungurii au 6,8% și cehii 4,2%:
Cea mai mare firmă est-europeană este, la fel ca și în anii trecuți, PKN Orlen din Polonia (peste 26 de miliarde de euro cifră de afaceri și peste 1 miliard de euro profit).
Urmează Skoda din Cehia (peste 18 miliarde de euro cifră de afaceri și aproape 1,25 miliarde de euro profit) și MOL din Ungaria (aproape 16 miliarde de euro cifră de afaceri și aproape 700 de milioane de euro profit). În primele 20 de companii, polonezii au 7, ungurii 5, cehii 4, slovacii 2. Cea mai mare firmă românească, Dacia Renault, este a 15-a din regiune, cu 5,15 miliarde de euro cifră de afaceri și 138 de milioane de euro profit.
Altă firmă în primele 20 nu mai avem. Abia pe locurile 26 și 27 mai avem două firme, OMV Petrom și OMV Petrom Marketing , cu câte 4 miliarde de euro fiecare cifră de afaceri, prima cu un profit de 745 de milioane de euro și a doua cu doar 92 de milioane de euro profit.
Poate aveți curiozitatea să aflați care sunt primele 10 companii cehești. Ei bine, iată-le:
2 sunt din industria auto, 3 sunt din zona utilităților, 1 din telecomunicații, 2 din industria petrochimică, 1 din metalurgie și abia ultima pe listă este un supermarket.
Să tragem cu ochiul și la unguri:
4 firme din industria auto, 4 din industria telecom, 1 din petrochimie și 1 de servicii financiare. Zero supermarketuri.
Iată-i și pe cei „greii ” din Polonia:
3 rețele de supermarketuri, 3 firme de utilități, 3 firme din industria petrochimică și 1 din industria auto.
Tabloul celor mai mari 10 firme din România este următorul:
3 rețele de supermarketuri, 4 firme petrochimice, 2 firme auto și 1 producător de țigări.
Dacă mergem mai adânc cu analiza, vom observa că singura firmă cu acționariat românesc este ultima de pe listă, Dedeman.
Cehii au 5 firme cu capital majoritar cehesc printre primele 10, ungurii au 4 și polonezii 6.
Fuga de listarea la bursă
Toate firmele cu acționariat majoritar local din Ungaria, Polonia și Cehia sunt listate la bursă. Din primele 10 companii din România, doar două sunt listate la bursă, din primele 10 din Polonia 7 sunt pe bursă, la unguri din primele 10 sunt listate 4, iar la cehi din primele 10 sunt listate 6.
Este, fără îndoială, sinucigaș un stat care nu are cele mai mari companii listate la bursă. Acel stat construiește un capitalism de secol XIX, nu unul de secol XXI.
Cum să apară efectul capitalist într-o țară în care marile afaceri se ascund de statutul public? Păi hai să vă spun și de ce se ascund la noi marile afaceri de bursă.
Pentru că statul român a încurajat lipsa de transparență. Iată cazul Petrom. Aici austriecii au împărțit compania în două: o firmă care extrage resursele minerale și rafinează țițeiul și una care vinde combustibili.
Să vezi minune mare acum: deși au aceeași cifră de afaceri (4 miliarde de euro fiecare), firma listată la bursă are profit declarat de 745 de milioane de euro, pe când firma nelistată are profit doar de 92 de milioane de euro! Păi de ce s-ar lista la bursă? Să plătească impozit pe profit și să dea dividende acționarilor?
Nu mai bine își duc ei profiturile la Viena acasă sub formă de plăți pentru servicii de cele mai diverse? Și politicienii noștri ne explică cum că din cauza lipsei de informatică la ANAF nu pot ei să încaseze impozit...
Dar poate nu știți că, la intervenția directă și agresivă a Guvernului de la Paris, în 2003, România și-a modificat legile pentru a permite francezilor de la Renault să delisteze compania Dacia de la bursă. Rezultatul: în 2019 declară un profit de 138 de milioane de euro la o cifră de afaceri de 5,15 miliarde de euro.
Adică o rată a profitului de 2,6%. Să comparăm cu Skoda: 1,24 miliarde de euro profit la 18 miliarde de euro cifră de afaceri, adică o rată a profitului de aproape 7%!
Dar cel mai bun exemplu al influenței transparenței de la bursă îl reprezintă cazul MOL privit în oglindă cu Petrom. Ambele privatizate în 2004, MOL la bursă, Petrom cu investitorul austriac OMV. Ambele cu aceeași valoare în 2004. Astăzi MOL este de patru ori mai mare decât Petrom.
Acum înțelegeți de ce nu e bine să avem și noi capitaliști? Păi nu mai bine să-i luăm pe ai altora și să ne mândrim cu ei? Și când mă gândesc că în România e chiar un curent de gândire care ne învață că noi suntem muuult în urma austriecilor așa, ca mentalitate, că ei sunt mai occidentali....
Capitaliștii noştri de jucărie
Ei, dar cum oare s-a ajuns aici? Păi simplu, simplu de tot. S-au inventat niște „mari oameni de afaceri” din spuma partidului și a Securității. Li s-au dat aproape gratuit fabrici și afaceri, li s-au dat contracte cu statul. Li s-au dat credite preferențiale, li s-au iertat datorii.
Și ei au clacat, s-au dovedit niște capitaliști de jucărie. Alții au mai apărut doar în porții mici și doar din accident.
Vă mai aduceți aminte că cel mai mare om de afaceri era considerat la un moment dat Dinu Patriciu? Partidul i-a dat gratis cea mai mare rafinărie din țară și i-a iertat datoriile. Iar când el a trebuit să facă ceva cu banii furați de la noi, a risipit câteva miliarde de euro pe magazine de colțul străzii. Ba a mai băgat în faliment și câteva mii de furnizori.
Vă mai aduceți aminte de „capitalistul” Sorin Ovidiu Vântu, cel îmbogățit cu CEC-ul statului român și cu Poșta statului român predate și îngenuncheate? Unde sunt sutele lui de milioane acum? Ce a lăsat în urma sa?
Dar de Sebastian Ghiță vă mai aduceți aminte? Cel care primea prin lege cele mai bune contracte cu statul? Unde sunt marile lui firme acum? S-au transformat din elefanți în mici hiene care ronțăie cadavrele unor firme de stat. Dar nu se știe niciodată, poate vine digitalizarea aia odată, să îmbogățească pe cine trebuie...
Asemenea mari capitaliști am avut, asemenea capitalism avem. Am înțeles că nu avem voie să fim ca arienii din rasa superioară. Dar de ce nu putem să fim măcar ca polonezii, ca ungurii sau ca cehii?
Avem, totuși, nevoie de un alt suflu dacă vrem să ajungem și noi acolo unde au ajuns și ceilalți. Trebuie să încetăm să ne auto-desconsiderăm, să fugim de propria noastră devenire.
Fetișizarea investitorilor străini nu va putea să ne aducă un salt în dezvoltare.
Lipsa marilor companii românești va fi, pe termen lung, o piedică în maturizarea și modernizarea societății românești.
Noi nu putem aștepta la nesfârșit bunăvoința altora, fără să ne planificăm propriul drum. Dacă tot vrem să fim europeni ca toți ceilalți europeni, occidentali ca toți ceilalți occidentali, avem nevoie și de capitaliști. În primul rând, de mari capitaliști. Nu putem să fim o națiune de angajați și de subcontractori.