Doi luptători Navy Seal au murit într-o misiune contra rebelilor houthi (Foto)

Doi luptători Navy Seal au murit într-o misiune contra rebelilor houthi (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Doi militari americani au dispărut în timpul unei operațiuni pe mare în largul coastei Somaliei și nu au supraviețuit, a anunțat marina militară a Statelor Unite, după mai multe zile de căutări intense în zonă.

Incidentul a avut loc pe 11 ianuarie, când trupele de comando US Navy Seals au abordat un vas de mici dimensiuni în largul coastei Somaliei, în timpul nopții, pe o mare agitată. Un militar a fost trântit în apă de valurile mari, iar altul a sărit în ajutorul lui, relatează BBC.

Cei doi militari, Nathan Gage Ingram (27 de ani) și Christopher J Chambers (37 de ani), au fost dați dispăruți.

Potrivit unui oficial american citat de CNN, dacă cineva cade în timpul unei operațiuni de îmbarcare, se presupune că acesta este în incapacitatea de a se salva, iar un camarad trebuie să-i sară în ajutor.

ADVERTISING

Timp de zece zile, unități aeriene și navale din Statele Unite, Japonia și Spania au efectuat misiuni de căutare pe o suprafață de peste 54.000 de kilometri, cu ajutorul oceanografilor și meteorologilor.

Centrul de comandă al armatei americane (CENTCOM) a anunțat săptămâna trecută că la bordul ambarcațiunii care naviga fără pavilion au fost găsite arme și piese de rachete balistice cu rază medie de acțiune și rachete antinavă, precum și elemente de sistem de apărare aeriană. Datele inițiale arătau că aceste componente erau destinate unor rachete folosite de rebelii houthi, susținuți de Iran pentru a ataca navele care traversau Marea Roșie.

Furnizarea, vânzarea și transferul de arme către gruparea houthi reprezintă o încălcare a rezoluției din 2015 a Consiliului de Securitate al ONU, precum și a legislației internaționale.

ADVERTISING

Zeci de vase au fost vizate de loviturile rebelilor houthi din Yemen, determinând redirecționarea a sute de nave cargo și petroliere pe ruta mai lungă de la Capul Bunei Speranțe pentru a evita atacurile.

Rebelii houthi, care sprijină Hamas, spun că vizează doar vasele care au legături cu Israelul după izbucnirea războiului din Gaza. Cu toate acestea, au fost atacate și vapoare care nu au vreo legătură cu Israelul.

Rebelii au început să atace și vase asociate cu Statele Unite și Marea Britanie, după ce ambele țări au lansat lovituri aeriene asupra pozițiilor houthi din Yemen, ca represalii pentru atacurile din Marea Roșie. Gruparea controlează nordul țării, capitala Sanaa și coasta Mării Roșii.

ADVERTISING

Statele Unite și Marea Britanie au subliniat că nu urmăresc declanșarea unui conflict cu rebelii houthi, ci acționează doar pentru a proteja ruta de comerț internațional.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇