Încă o navă a fost lovită de o rachetă în Marea Roșie. Vasul este grecesc

Încă o navă a fost lovită de o rachetă în Marea Roșie. Vasul este grecesc

Firma britanică de securitate maritimă Ambrey a anunţat, marţi, că un vas sub pavilion maltez deţinut de Grecia ar fi fost vizat şi lovit de o rachetă în timp ce tranzita spre nord în Marea Roşie, la 76 de mile marine nord-vest de oraşul-port Saleef din Yemen.

De asemenea, agenţia britanică pentru comerţ maritim UKMTO (United Kingdom Maritime Trade Operations) a declarat că a primit un raport privind un incident petrecut la 100 de mile marine nord-vest de Saleef, relatează Reuters.

După ce ar fi fost lovit de rachetă, vasul a fost observat schimbându-şi cursul spre port.

ADVERTISING

Luni, Ambrey şi UKMTO anunţaseră că o rachetă a lovit un cargobot american care naviga prin apele yemenite sub pavilionul Insulelor Marshall. Incidentul a avut loc la 95 de mile marine de coasta Yemenului, în apropiere de portul Aden. Nava a fost lovită de sus de o rachetă.

Gruparea Houthi, susţinută de Iran, a ameninţat că îşi va extinde ţintele din Marea Roşie, incluzând navele americane, pentru a protesta faţă de bombardamentele Israelului în Gaza şi ca răspuns la loviturile americane şi britanice asupra unor obiective ale sale din Yemen.

ADVERTISING

Atacurile Houthi asupra navelor din zonă începând din noiembrie au avut un impact asupra companiilor şi au alarmat marile puteri, într-o escaladare a războiului de peste trei luni al Israelului cu militanţii Hamas din Gaza.

Gruparea afirmă că acţionează în semn de solidaritate cu palestinienii. Pe lângă perturbarea lanţurilor de aprovizionare, există temeri că atacurile ar putea îngreuna sarcina factorilor de decizie politică de a ţine sub control inflaţia mondială.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇