Doi militari americani au fost uciși, iar un al treilea este dat dispărut după atacurile iraniene cu rachete balistice și drone asupra unei baze din Iordania, anunță armata SUA.
Militarii au murit vineri, în timp ce forțele americane și partenere încercau să respingă atacul iranian. Sunt primele decese înregistrate de armata SUA în urma unor lovituri directe ale Iranului după primele zile ale războiului, relatează AP.
Alți patru militari americani au fost evacuați la spitale din Iordania, dar au fost ulterior externați. Identitatea celor doi militari decedați nu a fost făcută publică.
Atacul ridică la 16 numărul militarilor americani morți de la începutul conflictului cu Iranul, potrivit bilanțului citat de Associated Press. Peste 430 de militari au fost răniți.
Incidentul a avut loc în contextul intensificării schimburilor de lovituri dintre SUA și Iran. Washingtonul a desfășurat șapte nopți consecutive de atacuri asupra unor obiective militare iraniene, iar Teheranul a ripostat asupra bazelor și infrastructurii din statele din regiune care găzduiesc forțe americane.
În aceeași zi, Iranul a anunțat că își suspendă angajamentele din acordul interimar încheiat cu Statele Unite în urmă cu aproximativ o lună. Documentul trebuia să deschidă calea către încetarea definitivă a războiului.
O declarație scrisă atribuită liderului suprem Mojtaba Khamenei, citită la televiziunea de stat iraniană, amenință Statele Unite cu „lecții de neuitat” dacă atacurile continuă, relatează AP.
