DNA a extins urmărirea penală pentru Iulian Dumitrescu pentru alte 65 de fapte

DNA a extins urmărirea penală pentru Iulian Dumitrescu pentru alte 65 de fapte
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, marţi, că a extins urmărirea penală pe numele preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, pentru alte peste 65 de fapte.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iulian Dumitrescu, pentru comiterea următoarelor infracțiuni:

  • dare de mită în formă continuată (50 acte materiale)
  • trafic de influenţă în formă continuată (3 acte materiale)
  • luare de mită în formă continuată (8 acte materiale)
  • efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată (6 acte materiale).
ADVERTISING

În acelaşi dosar este urmărit penal şi un funcţionar public pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (50 acte materiale), dar şi alte două persoane, una pentru pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la dare de mită şi complicitate la trafic de influenţă, iar cealaltă pentru complicitate la luare de mită.

Acuzațiile care i se aduc lui Iulian Dumitrescu

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 22 octombrie 2021 - 8 noiembrie 2022, Iulian Dumitrescu, persoană cu rol decizional în cadrul unei societăţi comerciale care era proprietara unui teren şi beneficiar real al sumelor de bani care alimentau un cont bancar având ca titular societatea comercială respectivă, ar fi dat funcţionarului public, în numerar, suma totală de 923.350 lei (în 43 de tranşe) şi 74.000 euro (în 7 tranşe).

"Banii ar fi fost daţi în legătură cu îndeplinirea de către funcţionar a unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu în domeniul urbanismului cu privire la terenul respectiv. Suma primită ar fi fost o parte a unui procent calculat din suma de 1.120.000 euro, reprezentând preţul vânzării terenului ce s-a încasat în contul ce avea ca beneficiar real pe Iulian Dumitrescu", arată anchetatorii.

ADVERTISING

Conform procurorilor, Iulian Dumitrescu ar fi fost ajutat la săvârşirea faptei de către persoana urmărită penal pentru complicitate la dare de mită şi complicitate la trafic de influenţă, care ar fi dat sume de bani funcţionarului public în 19 zile diferite, iar în perioada 22 octombrie 2021 - 8 noiembrie 2022 l-ar fi informat permanent pe Dumitrescu cu privire la sumele de bani date, respectiv care urmau să fie date şi ar fi ţinut evidenţa tuturor sumelor de bani date în perioada respectivă.

De asemenea, DNA spune că, în perioada 16 iulie 2021 - 6 septembrie 2021, Iulian Dumitrescu ar fi primit, prin intermediul aceleiaşi persoane menţionate anterior, suma totală de 130.000 lei, în trei tranşe (50.000 lei în data de 16 iulie 2021, 40.000 lei în data de 23 august 2021, 40.000 de lei în data de 6 septembrie 2021) de la o persoană (martor în cauză), lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul Administraţiei Străzilor Bucureşti cu care firma coordonată de martor încheiase acorduri cadru pentru lucrări reparaţii străzi şi promiţând că-i va determina pe aceştia să urgenteze îndeplinirea îndatoririlor lor de serviciu reprezentate de efectuarea plăţilor aferente facturilor emise de către societatea martorului către Administraţia Străzilor Bucureşti.

ADVERTISING

Totodată, procurorii anticorupţie arată că, în perioada 14 iulie 2022 - 11 august 2022, Iulian Dumitrescu ar fi primit în mod necuvenit, prin intermediul persoanei urmărită penal pentru complicitate la luare de mită, în mai multe rânduri, suma totală de 456.930 lei şi 44.800 euro, de la mai multe societăţi comerciale care aveau încheiate contracte cu Consiliul Judeţean Prahova privind întreţinerea şi reparaţia drumurilor judeţene.

"În perioada 4 august 2021 - 6 decembrie 2022, Iulian Dumitrescu ar fi efectuat şase operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de preşedinte Consiliu Judeţean, respectiv: vânzarea a 7 hectare de teren cu suma de 1.120.000 euro; vânzarea mai multor autotractoare, semiremorci şi camioane; încasarea sumei de 150.000 de euro ca urmare a încheierii unui contract de prestări servicii de consiliere în afaceri etc", mai arată procurorii anticorupţie.

În dosar se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la dare de mită, informează DNA.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, au efectuat, marţi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, percheziţii domiciliare în 18 locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Prahova şi Călăraşi, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇