Directorul Unifarm a fost suspendat din funcţie. Un director economic al Termocentralei Midia va asigura interimatul

Directorul Unifarm a fost suspendat din funcţie. Un director economic al Termocentralei Midia va asigura interimatul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul de Administraţie al Unifarm a decis, miercuri, suspendarea contractului de director general al lui Ionel Adrian, plasat sub control judiciar de către DNA.

Suspendarea are ca dată de început ziua de ieri, 23 iunie, și nu poate dura mai mult de data de 14 iulie 2020, data încetării de drept a mandatului de director general, potrivit unui comunicat remis de Ministerul Sănătății.

Ministerul precizează că măsură a fost luată având în vedere că Ionel a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile și a măsurii complemenatre de a nu exercita funcţia de director general şi administrator la CN UNIFARM SA.

ADVERTISING

Totodata, din 26 iunie îi este suspendat și contractul de administrator al lui Ionel Adrian, până când o instanță decide ridicarea măsurii dispuse de DNA.

Dosarul Unifarm - dincolo de partide și guverne

Cercetat pentru mită de 760.000 de euro în pandemie

Eugen Adrian Ionel este cercetat sub control judiciar de către DNA, pentru mai multe infracţiuni, între care luare de mită şi abuz în serviciu, după ce ar fi pretins 760.000 de euro de la un intermediar care reprezenta o firmă, pentru atribuirea unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva coronavirusului.

ADVERTISING

O tranşă de un milion de măşti nu a fost conformă, creând un prejudiciu de 2,3 milioane de lei pentru Unifarm.

Totodată, procurorii susţin că Eugen Adrian Ionel a dobândit nelegal calitatea de director general al Unifarm, în 2016.

Prima reacţie a directorului Unifarm, pus sub acuzare de DNA: Sunt nevinovat şi aştept să pot convinge prin dovezi

Cine e directorul interimar votat de Consiliul de Administrație Unifarm

Comunicatul de astăzi al Ministerului Sănătății mai precizează că membrii Consiliului de Administraţie au decis numirea lui Ionuţ Ionescu, în funcţia de director general interimar al societăţii, pe o durată de maxim 4 luni, dar nu mai târziu de finalizarea procesului de recrutare pentru postul de director general.

ADVERTISING

Ionuț Ionescu are 42 de ani și e membru în Consiliul de Administrare al Unifarm din octombrie 2017, cu mandat până în octombrie 2021.

El este manager și Medical System 2004 și numele său încă apare pe site-ul Uzinei Termoelectrice Midia Năvodari ca director economic, acolo unde am găsit și CV-ul său. Pe site-ul Unifarm nu exista CV-urile angajaților și cea mai recentă declarație de avere depusă datează din iunie 2017.

Anterior, Ionescu a lucrat la Spitalul Clinic C.F. Constanța ca manager (martie 2009 - ianuarie 2011) și director financiar contabil în aceeași unitate (martie 2009 - ianuarie 2011)

Primul loc de muncă trecut în CV-ul său este de director de vânzări la Intermedical București (octombrie 2005 - decembrie 2007)

Ca și educație, Ionescu a terminat Facultatea de Electromecanică Navală din cadrul Universitătii de Marină Constanța. Apoi a făcut Facultatea de Științe Economice.

Are un master în comunicare și Relații Publice obținut la SNSPA și un certificat de atestare a competențelor profesionale de la Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇