Dezvăluiri The Guardian: Trump a blocat ajutoarele pentru dezastre în statele care nu au votat cu el. „A vrut chiar să retragă marina din Hawaii. Am fost îngroziți!”

Dezvăluiri The Guardian: Trump a blocat ajutoarele pentru dezastre în statele care nu au votat cu el. „A vrut chiar să retragă marina din Hawaii. Am fost îngroziți!”
Foto: Hepta.ro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Donald Trump a refuzat în mod deliberat acordarea de ajutoare în caz de dezastre statelor pe care le-a considerat ostile din punct de vedere politic, atunci când era preşedinte al SUA şi va face acest lucru din nou, fără nicio reţinere, dacă se va întoarce la Casa Albă, au avertizat mai mulţi foşti oficiali ai administraţiei Trump.

În timp ce uraganul Helene şi apoi uraganul Milton au devastat o mare parte din sud-estul SUA în ultimele două săptămâni, Trump a încercat să arunce vina pe administraţia lui Joe Biden pentru răspunsul greoi la dezastre, sugerând chiar că acest lucru a fost deliberat din cauza numărului de alegători republicani afectaţi de furtuni.

Cu toate acestea, foşti oficiali ai administraţiei Trump, citați de The Guardian, au declarat că atunci când era în funcţie, fostul preşedinte a refuzat iniţial să faciliteze ajutorul federal în caz de dezastru pentru incendiile de vegetaţie din California în 2018, a reţinut asistenţa pentru incendiile de vegetaţie din statul Washington în 2020 şi a restricţionat drastic ajutorul de urgenţă pentru Puerto Rico în urma devastatorului uragan Maria din 2017, deoarece a considerat că aceste regiuni nu l-au sprijinit suficient.

ADVERTISING

Dezvăluirile, relatate iniţial de E&E News (organizaţie media din SUA deţinută de Politico), au ridicat îndoieli majore cu privire la răspunsul pe care l-ar da Trump la dezastre în cazul în care ar câştiga alegerile prezidenţiale de luna viitoare.

Fostul preşedinte a fost deja criticat pentru rolul său în răspândirea de informaţii eronate în cazul uraganelor Helene şi Milton, ceea ce a dus la întârzierea răspunsului la dezastru şi chiar la ameninţări online cu moartea la adresa personalului Agenţiei Federale pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (FEMA) şi a meteorologilor.

Răzbunător cu cei care nu au votat pentru el

„Trump nu a vrut absolut deloc să acorde ajutor Californiei sau Puerto Rico, doar din motive de politică partizană - pentru că nu au votat pentru el”, a declarat Kevin Carroll, fost consilier principal al lui John Kelly, secretar pentru securitate internă în timpul mandatului lui Trump.

Carroll a declarat că John Kelly, devenit ulterior şeful de cabinet al preşedintelui, a trebuit să „îi sucească braţul lui Trump” pentru a-l determina să elibereze fondurile federale prin intermediul FEMA pentru aceste zone grav afectate.

ADVERTISING

„Era clar că Trump era complet interesat de sine şi răzbunător faţă de cei despre care credea că nu au votat pentru el”, a declarat Carroll pentru The Guardian.

„A vrut chiar să retragă marina din Hawaii pentru că nu au votat pentru el. Am fost îngroziţi - aceştia sunt civili americani pe care guvernul este menit să îi ajute. Ideea de a reţine ajutorul este în antiteză totală cu tot ceea ce vrei de la un lider”.

Kevin Carroll

„Şocant și îngrozitor”

Efortul de a depăşi reticenţa lui Trump în a oferi ajutor Californiei a reuşit doar după ce preşedintelui de atunci i-au fost furnizate date de vot care arătau că în comitatul Orange, grav afectat de incendiile de vegetaţie, există un număr mare de alegători republicani, potrivit Oliviei Troye, care a fost consilier pentru securitate internă la Casa Albă în timpul administraţiei Trump.

„A trebuit să stăm şi să ne gândim la o modalitate prin care el să fie de acord cu acest lucru, deoarece privea totul printr-o lentilă politică”, a declarat Troye pentru The Guardian.

„Au existat cazuri în care declaraţiile de dezastru stăteau pe biroul său zile întregi, primeam tot timpul apeluri telefonice despre cum să accelerăm lucrurile, uneori a trebuit să-l facem pe (vicepreşedintele) Mike Pence să intervină”, a mărturisit Troye.

ADVERTISING

„A fost şocant şi îngrozitor pentru noi să vedem un preşedinte al Statelor Unite comportându-se în acest fel. Practic, dacă nu îi aduce beneficii, nu este interesat”, a comentat ea. 

„Am văzut acest lucru şi în pandemia Covid, când era vorba de state roşii versus state albastre, şi este încă evident în comportamentul său de acum, când politizează răspunsul la dezastre. Este periculos şi imprudent”, a adăugat fostul consilier.

Puerto Rico vs Florida

Una dintre cele mai „grave” întârzieri, a spus Troye, a avut loc după ce uraganul Maria s-a abătut asupra Puerto Rico, provocând pagube mari şi aproape 3.000 de morţi.

În urma dezastrului, Trump a susţinut că numărul morţilor a fost umflat „pentru a mă face să arăt cât mai rău posibil”, l-a numit pe primarul din San Juan „nebun şi incompetent” şi a blocat miliarde de dolari din sprijinul federal alocat pentru insulă.

În cele din urmă, FEMA a acoperit curăţarea resturilor din Puerto Rico, iar Trump a vizitat teritoriul american, aruncând prosoape de hârtie supravieţuitorilor uraganului.

Dar nu toate costurile de recuperare pentru insulă au fost plătite de guvernul federal, un raport independent al inspectorului general constatând că FEMA a gestionat în mod necorespunzător distribuirea ajutoarelor după Maria.

Acest lucru se întâmpla cu doar câteva luni înainte ca Trump să accepte să plătească 100% din costurile Floridei după ce statul a fost lovit de uraganul Michael.

„Mă iubesc în Panhandle”, a spus Trump, potrivit unei autobiografii scrise de Ron DeSantis, guvernatorul republican al Floridei.

„Cred că am câştigat 90% din voturi acolo. Mulţimi uriaşe. De ce au nevoie?” - a întrebat Trump.

Fără milă față de Washington

În timp ce oficialii din jurul lui Trump au reuşit să îl convingă să cedeze într-o oarecare măsură în aceste cazuri, fostul preşedinte a rămas ferm în refuzul de a oferi ajutor în caz de dezastru Washingtonului după ce incendiile de vegetaţie au devastat estul statului, distrugând în mare parte comunităţile Malden şi Pine City, în 2020.

Timp de luni de zile, Trump a respins cererea Washingtonului de ajutor federal din cauza antipatiei sale faţă de Jay Inslee, guvernatorul democrat al statului şi un critic proeminent, potrivit unui consilier al lui Cathy McMorris Rodgers, o congresmenă republicană al cărei district a fost pârjolit de incendii.

McMorris Rodgers i-a scris lui Trump pentru a fi de partea sa în disputa cu Inslee, rugându-l în acelaşi timp pe preşedinte să elibereze finanţarea.

„În ciuda răzbunării personale de rea-credinţă a guvernatorului nostru împotriva administraţiei dvs., oamenii din districtul meu au nevoie de sprijin şi vă implor să mergeţi mai departe în furnizarea acestuia celor care au fost afectaţi de incendiile devastatoare din regiunea noastră”, i-a scris McMorris Rodgers.

Cu toate acestea, Trump nu a fost de acord să ofere acest ajutor, care a fost acordat doar după ce Joe Biden a preluat funcţia.

„Trump a refuzat asistenţa în mod conştient şi răuvoitor, într-un acces de furie juvenilă, pentru că statul meu a avut neruşinarea de a-i pune la îndoială politicile”, a declarat Inslee pentru The Guardian.

Avertisment

Carroll şi Troye, foşti funcţionari ai administraţiei Trump, prezic că vor exista mai puţine constrângeri în ceea ce priveşte reţinerea de către Trump a ajutoarelor pentru dezastre în cazul în care va câştiga un nou mandat la Casa Albă.

Mai mulţi aliaţi ai lui Trump, inclusiv cei care au scris manifestul conservator Project 2025, au cerut candidatului republican să elimine disidenţii şi să instaleze în cadrul guvernului federal oameni fideli şi obedienţi care să contribuie la punerea în aplicare a dorinţelor sale.

„Data viitoare nu veţi mai avea integritatea lui Mike Pence: îl veţi avea pe JD Vance, care va face tot ce vrea Trump”, a avertizat Troye, care este republicană, dar a susţinut-o pe Kamala Harris pentru preşedinţie.

„Este îngrijorător să te gândeşti la o viitoare administraţie Trump cu doar loialişti în aceste poziţii în jurul său, în acest fel de momente care ar trebui să fie nepartizane. Sper că alegătorii sunt foarte atenţi la contrastul dintre conducerea responsabilă demonstrată de Biden şi Harris şi comportamentul periculos al lui Donald Trump”, a spus Troye.

Chiar luna trecută, Trump a semnalat că înţelegerile sale privind ajutorul în caz de dezastre nu se vor schimba dacă va fi din nou preşedinte, avertizând că va bloca asistenţa pentru California dacă guvernatorul statului, Gavin Newsom, nu va fi de acord să livreze mai multă apă fermierilor.

„Gavin Newscum (Newsom) va semna acele documente”, a spus Trump de pe terenul său de golf din California.

„Dacă nu semnează acele documente, nu-i vom da bani pentru a-şi stinge toate incendiile, iar dacă nu-i dăm bani pentru a-şi stinge incendiile, are probleme” - a spus fostul preşedinte.

Campania Trump insistă în minciuna deturnării fondurilor

Karoline Leavitt, secretarul naţional de presă al campaniei Trump, nu a răspuns întrebărilor referitoare la acuzaţiile formulate de Carroll şi Troye, dar, în schimb, a făcut referire la eforturile lui Trump de a îmbunătăţi gestionarea incendiilor forestiere şi a repetat afirmaţiile - dezminţite - potrivit cărora banii pentru ajutor în caz de dezastru au fost deturnaţi de la FEMA către migranţi.

„Preşedintele Trump a vizitat Georgia de două ori într-o săptămână pentru a vedea distrugerile provocate de uraganul Helene şi şi-a încurajat susţinătorii să doneze peste 6 milioane de dolari pentru eforturile de ajutorare de pe teren”, a spus ea.

„Kamala Harris a furat 1 miliard de dolari de la FEMA pentru a plăti pentru locuinţele imigranţilor ilegali, iar acum nu a mai rămas nimic pentru cetăţenii americani în dificultate. Preşedintele Trump conduce în acest moment tragic, în timp ce, încă o dată, Kamala lasă americanii în urmă”, a transmis purtătoarea de cuvânt a campaniei lui Trump.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇