Dezvăluirile lui Bob Woodward: Putin, ajutat de Trump în pandemie: "Te rog, nu spune nimănui că mi-ai trimis". Au vorbit frecvent la telefon și după invazia Ucrainei

Dezvăluirile făcute într-o carte ce urmează să fie publicată săptămâna viitoare, scrisă de un respectat jurnalist american, indică o relație ciudat de apropiată între candidatul republican și liderul de la Kremlin, una care a trecut de toate barierele diplomatice.
Dezvăluirile lui Bob Woodward: Putin, ajutat de Trump în pandemie: "Te rog, nu spune nimănui că mi-ai trimis". Au vorbit frecvent la telefon și după invazia Ucrainei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sfârșitul lunii martie 2020 a găsit omenirea nepregătită în fața a ceea ce a însemnat pandemia de Covid-19. A fost un episod al suferinței extreme, al tensiunilor, al măsurilor dure luate de guverne în fața unei amenințări pe care nimeni nu o înțelegea, nu-i știa gravitatea, în timp ce mii de oameni se îmbolnăveau și mureau.

Brusc, nu s-au mai găsit măști de protecție, spirt, din magazine dispăruse hârtia igienică, iar produsele de curățenie erau rare.

Când primele teste anti-Covid au fost lansate pe piață, de asemenea, erau foarte scumpe, iar călătoriile, întâlnirile și activitatea la unele locuri de muncă depindeau de folosirea pe scară largă a testelor.

Cererea depășea cu mult posibilitățile de producție, iar reprezentanții guvernelor se luptau pentru a avea acces la produsele medicale atât de cerute.

S-a înregistrat o creștere a tensiunii sociale, abuzuri și corupție, istoria acelor zile complicate nefiind scrisă încă.

„Te rog, nu spune nimănui că mi-ai trimis”, a spus Putin, într-o conversație cu Donald Trump din acea perioadă, la scurt timp după ce președintele american a aprobat un transport cu teste Covid-19 pentru președintele rus.

Coronavirus testing in Germany
AJUTOR PENTRU KREMLIN ÎN PANDEMIE. O dezvăluire făcută de un important jurnalist american arată că, în timp ce în SUA nu se găseau teste Covid, Trump i-a trimis un transport secret de astfel de teste lui Putin – Foto: Hepta.ro

O tranzacție secretă cu teste Covid

În timp ce Kremlinul bombarda lumea cu informații false despre Covid-19 și pandemie, văzând în criza sanitară o oportunitate de a amplifica criza medicală în statele occidentale, Vladimir Putin era blocat și izolat din cauza virusului, neputând intra în contact nici măcar cu cei mai apropiați colaboratori și consilieri pentru că nu avea un număr minim de teste pentru a afla dacă persoane din anturajul său erau infectate sau nu, dacă sănătatea îi era amenințată sau nu.

ADVERTISING

Trump i-a răspuns că nu-i pasă dacă se află sau nu, dar Putin i-a spus că e mai bine pentru toată lumea ca tranzacția să rămână secretă, pentru că-i poate face rău și lui Donald Trump.

Și e adevărat, în câteva rânduri, președintele SUA de atunci a ieșit public și le-a cerut americanilor să se testeze mai puțin, pentru ca spitalele să nu se blocheze din cauza lipsei acestora.

Dezvăluirea de mai sus a fost făcută de celebrul jurnalist american Bob Woodward, 81 de ani, și apare în noua sa carte intitulată „War” (Război). Cartea va fi disponibilă, începând cu data de 15 octombrie.

De asemenea, reprezentanții Kremlinului, printr-o declarație de presă, au confirmat în primele zile ale pandemiei Vladimir Putin a primit teste anti-Covid de la Casa Albă.

În același volum, jurnalistul care a contribuit la demisia președintelui Richard Nixon în urma unei serii de investigații realizate împreună cu Carl Bernstein, și publicate de Washington Post în 1972, susține că după ce a plecat de la Casa Albă, Donald Trump a continuat să țină legătura cu Vladimir Putin.

Conversații cu Putin

În singura dezbatere televizată dintre candidatul Partidului Republican și Kamala Harris, reprezentanta democraților, primul face referire, probabil fără să vrea, la faptul că s-a întâlnit cu Vladimir Putin după ce a părăsit Casa Albă, în 2021.

Trump's Phone Calls Alarm US Officials
DISCUȚII SECRETE. Cel puțin șapte convorbiri telefonice a avut Trump cu Putin după ce primul a părăsit Casa Albă - Foto: Hepta.ro

„Și, de fapt, când l-am văzut pe Putin după ce am plecat, din păcate, am plecat pentru că țara noastră a ajuns în iad…”, a spus Donald Trump, în 10 septembrie, în timpul dezbaterii, dar a refuzat apoi să dea explicații suplimentare.

Bob Woodward, în cartea sa, scrie că fostul președinte a discutat la telefon cu Putin din locuința sa privată de la Mar-a-Lago, Florida, de cel puțin șapte ori, conform declarațiilor făcute de persoane aflate în anturajul lui Trump.

Și în ceea ce privește Ucraina, influența lui Trump a fost puternică, lansată chiar din casa sa de la Mar-a-Lago. Rezistența fostului președinte de a finanța efortul de război al Kievului a creat un blocaj al sprijinului Partidului Republican în Camera Reprezentanților.

În primăvară, președintele Camerei, Mike Johnson, a reușit să îl convingă pe Trump să își înmoaie decizia, potrivit lui Bob Woodward, nu arătându-i că sprijinul pentru cauza Ucrainei este unul just, ci convingându-l că pachetul de ajutor va contribui la șansele electorale ale conferinței republicane și, astfel, îl va avantaja personal în perioada premergătoare alegerilor din noiembrie.

Isaac Stanley-Becker, Washington Post, prezentare cartea jurnalistului Bob Woodward

Cotidianul New York Times, care a obținut un exemplar al cărții înainte de a ajunge în librării, a publicat un articol în care precizează că nu e ceva neobișnuit ca foștii președinți să discute cu liderii lumii, unii fiind încă în activitate, dar în cazul în care o țară este în conflict militar cu o alta, pentru o astfel de discuție e nevoie de avizul Departamentului de Stat al SUA, echivalentul Ministerului de Externe din România.

Relația prea apropiată dintre Trump și Putin

Dezvăluirile arată o legătură între Trump și Putin mult mai strânsă decât aflase opinia publică. 

Astfel e mai ușor de înțeles de ce Trump s-a opus din răsputeri acordării finanțării de 60 de miliarde pentru Kiev, de ce a afirmat că Ucraina nu există ca stat și se laudă că odată ce se va întoarce la Casa Albă va face pace în 24 de ore, în realitate obligându-l pe Zelenski să accepte condițiile lui Putin.

E puțin probabil ca aceste dezvăluiri să fie decisive în ce privește cursa electorală din SUA, dar ele completează imaginea unei relații dintre Putin și Trump extrem de apropiată, în timp ce o mare parte din comunitatea internațională în frunte cu SUA îl consideră pe președintele rus un agresor care se face vinovat de crime de război.

Cu toate că dezvăluirile respective nu vor juca un rol hotărâtor în dura competiție electorală americană, un impact tot au din moment ce șefii campaniei lui Donald Trump au dezmințit în mod repetat informațiile, spunând că sunt „invenții”.

Cel mai rasist șef de stat

Bob Woodward, în cartea sa, vorbește și de relația complicată dintre Joe Biden și Beniamin Netanyahu, premierul israelian, de la începutul războiului din Gaza.

Bibi, ce mama naibii? Știi că percepția Israelului în întreaga lume este din ce în ce mai mult că e un stat rebel, un actor rebel.

Joe Biden, discuție telefonică cu Beniamin Netanyahu despre războiul din Gaza, carte Bob Woodward

Președintele american în mai multe discuții cu liderul de la Ierusalim i-a spus acestuia din urmă că nu are un plan în ce privește Gaza, că acționează haotic.

BobWoodwardConferintaWK
DEZVĂLUIRI. Jurnalistul Bob Woodward a scris o carte despre complicatele relații din interiorul Casei Albe după începerea războiului din Ucraina și a celui din Gaza - Sursa: Wikimedia Commons

Joe Biden s-a arătat foarte îngrijorat de posibilitatea extinderii războiului din zonă și de numărul mare de victime din rândul civililor.

Care-i strategia ta, omule? Bibi, n-ai nicio strategie!

Joe Biden, discuție telefonică cu Beniamin Netanyahu despre războiul din Gaza, carte Bob Woodward

De asemenea, jurnalistul american descrie și situația Kamalei Harris la Casa Albă în perioada în care actualul președinte încă mai era în cursa electorală. 

Woodward spune că aceasta nu avea acces la decizii importante, jucând mai mult un rol decorativ în arhitectura administrației americane, situație care s-a schimbat radical după retragerea din cursă a lui Biden.

„Putin este unul dintre cei mai rasiști conducători de stat de acum”, a spus Avril Haynes, directorul național al comunității de informații (DNI), conform cărții scrise de Bob Woodward.

Rămâne de văzut ce impact va avea noul volum al jurnalistului american după ce va ajunge în mâinile cititorilor, exact cu trei săptămâni înainte de alegeri, într-o cursă electorală extrem de strânsă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇