A induce percepția că alegerile prezidențiale vor fi fraudate este ultima modă a strategiei Kremlinului de discreditare a democrațiilor occidentale, fără ca asta să însemne că Vladimir Putin trimite telegrame cu ordinul ca voturile să fie furate.
Rusia e însă beneficiarul net al semințelor plantate de politicienii occidentali.
Până la aceste alegeri prezidențiale din România, însă, retorica furtului electoral era rezervată candidaților de factură extremistă sau mimetic extremistă. Saltul de nivel vine de la unul dintre candidații de la care era cel mai puțin probabil să vină, dat fiind istoricul profesional la NATO, o organizație care nu se ocupă de azi, de ieri cu contracararea narativelor toxice provenite de la Kremlin sau amplificate de Kremlin, pentru a compromite liberalismul occidental.
„Vor încerca să fraudeze alegerile, de ieri mi-am dat seama că nu au niciun fel de limită”, a spus candidatul la președinție Mircea Geoană, o declarație făcută într-un context marcat atât de investigația Context, care arată legăturile dintre unul dintre personajele care au fost în anturajul său, Rareș Mănescu, și Rusia, cât și de decizia Curții Constituționale de a invalida candidatura Dianei Șoșoacă.
Aceasta este fructul pe care Rusia îl culege. Afirmațiile grotești ale Dianei Șoșoacă, filo-rusismul ei afișat, pedala intenționat legionară nu impresionează prea tare Rusia, pentru că astea erau semințele pe care chiar ea le-a aruncat. Faptul că un fost oficial NATO, pro-atlantic așadar și asumat democratic, preia narațiunea unui proces electoral deturnat este contabilizat la Moscova ca o victorie.
Nu e nevoie să fie furat nici măcar un singur vot, din contra.
Tot ce contează e ca alegerile să fie pusă la îndoială și, odată cu ele, capacitatea democrațiilor de a reprezenta cetățenii, de a le proteja opțiunile și de a nu construi un stat paralel care decide pentru cetățeni, fără ca aceștia să conteze în mod real.
Cum a ajuns Mircea Geoană să alimenteze narativele convenabile Moscovei?
Modelul evident este cel al lui Donald Trump, al cărui pattern poate fi verificat în cazul lui Geoană, de la discreditarea unui jurnalist utilizând pentru asta arsenalul fake news-ului, până la alerta că alegerile vor fi masiv fraudate.
Analiștii americani au remarcat că asta este strategia cea mai convenabilă Rusiei în momentul de față, când campaniile de dezinformare controlate direct de la Kremlin, cum a fost anterior, prin fabricile de troli și prin așa-numitele persona, oameni sau instituții fără existență reală, dar pretinzând virtual că o au, nu mai funcționează și pentru că sunt mai costisitoare și mai ușor de identificat.
Prin contrast, vulnerabilitățile domestice și narațiunile care discreditează democrația din interior nu costă Rusia nimic, iar profitul este mai bun.
Înseamnă asta că Mircea Geoană face jocul Moscovei?
În niciun caz, dar faptul că nu înțelege critic contextul, în pofida experienței la NATO pe care o are și în pofida pretenției ca jurnaliștii să o facă, ar putea fi o vulnerabilitate și mai mare, atât pentru țară, cât și pentru felul în care electoratul îl percepe.
Politicieni care să arunce pe piață dezinformări și alerte de asediu sunt suficienți și e deja loc comun să constați că, dacă e vorba despre populiști, oamenii preferă mereu originalul, nu copia. Pe Simion, nu pe Geoană, de pildă.
De ce duce lipsă România și acest lucru este resimțit acut în această cursă prezidențială este de politicieni care să riște popularitatea, în loc să copieze instrumentele facile ale populiștilor.
Pe Mircea Geoană nu-l pierde însă experiența nord-atlantică, ci năravul educat în PSD, o instituție unde a stat mult mai mulți ani și care deseori a optat mai degrabă pentru populism, dezinformare și strategie de salvare personală, văzute mai pregnant în epoca Dragnea.
Să acuzi un jurnalist de investigații că ar putea fi implicat în încercări de asasinat ale unui procuror bulgar, citând ca sursă Internetul, contravine tuturor mecanismelor de contracarare a dezinformării pe care NATO le-a dezvoltat.
Pentru că atunci când evaluezi un candidat sau altul, măsura este dată de președintele care ar putea să fie.