Nu cred că Mircea Geoană este agent al Moscovei, ceea ce nu înseamnă că “Mănescu-gate” este irelevant. Este chiar foarte relevant, dar nu din punctul de vedere al euroatlantismului sincer al domniei sale, ci din acela al superficialității, discernământului și autocontrolului celui care își dorește intens, pentru a doua oară, să fie președintele României.
De ce nu cred?
Pe scurt, pentru că e extrem de improbabil că americanii ar fi pus și susținut pentru prelungirea mandatului de secretar general adjunct NATO, mai ales în condiții de război cu Rusia, un om pe care nu l-au scanat extrem de atent în privința relației cu Moscova.
Sigur, verificarea formală inițială a fost în România. Să credem că asta a fost tot pentru numărul 2 în NATO? Din informațiile mele, toți cei care au acces la date sensibile ale NATO au un aviz de securitate intern și unul din partea alianței. Iar pe parcursul mandatelor ar fi greu de acceptat să credem că niciun serviciu de informații al aliaților nu ar fi mirosit, în condiții de război, repet, ceea ce a dibuit o investigație civilă?
Dacă, în mod real, cea mai mare alianță militară a planetei, cea de care depinde și securitatea României, a putut avea o asemenea eroare de evaluare și o asemenea breșă de securitate, problema ar fi cu mult dincolo de Mircea Geoană.
Și atunci care este relevanța?
O boală a lui Mircea Geoană a fost întotdeauna asocierea cu personaje dubioase de la care a căutat, cu un anumit tip de lăcomie, tot felul de avantaje politice, tot felul de scurtături. Vanghelie, Rizea, Cătălin Voicu sunt doar câteva exemple notorii.
Când a intrat în cursa prezidențială, dl Geoană a afirmat că își asumă erori ale trecutului, că și-a învățat lecțiile, dar a intrat într-o etapă superioară, ca urmare a ligii politicii înalte în care a activat. Cum ar veni, e alt om politic. Urma să o și dovedească.
Și iată că fix într-o eroare a trecutului a picat, asociindu-se, chiar temporar, cu un personaj atât de sulfuros precum Rareș Mănescu, ale cărui parteneriate financiare cu oamenii lui Putin îi explodează acum în față dlui Geoană. Și este posibil să mai apară astfel de probleme pentru că o campanie costă foarte mult, iar dl Geoană, care nu beneficiază de finanțarea din bani publici a candidaților cu partide, a făcut o colectă asiduă.
Întrebat repetat de banii cu care își finanțează campania, dl Geoană a spus că din donații. Și cele mai generoase vin întotdeauna din partea unor oameni de afaceri, care însă, odată cu banii, cară în campania candidatului interesele și conexiunile lor. Dacă nu sunt extrem de atent triate, ele generează prejudicii enorme.
Dl Geoană a fost cel puțin foarte superficial, dacă nu chiar iresponsabil, în evaluarea susținătorilor. Aceeași superficialitate care l-a costat și în prima campanie prezidențială și l-a împins la ceas de seară în casa lui Vântu. O lecție din care pare să nu fi înțeles ce era de înțeles.
Este așadar o slăbiciune cronicizată, care pune sub semnul întrebării tocmai diferența specifică pe care candidatura dlui Geoană o propune în competiția de anul acesta.
Cum va fi în alegerile esențiale pe care urmează să le facă în funcție? Dacă acum se expune astfel și, implicit, expune alianța pe care a reprezentat-o, cât de mult va expune președinția României? Dacă este atât de ușor de manipulat și de prins în plasă de personaje dubioase, cât de manipulabil va fi ca președinte?
Managementul dezastruos al crizei
Apoi, este vorba despre modul complet greșit, pe alocuri arogant, dar în mod cert sinucigaș, în care împreună cu echipa domniei sale a tratat acest scandal. Victimizarea ca țintă a unei operațiuni de kompromat este eficientă și credibilă numai în măsura în care ai răspunsuri complete și respectuoase pentru public la orice întrebare.
Dar când comunicatorii tăi, în frunte cu absolut catastrofala doamnă Alina Achim, eludează cu țâfnă întrebările de fond despre detaliile relației cu familia Mănescu, nu înseamnă că ele dispar, ci devin chiar mai relevante.
Chiar și răspunsurile date au fost incomplete și contradictorii. De exemplu:
- Alina Achim: Rareș Mănescu a fost coordonatorul campaniei de promovare a cărții
- Mircea Geoană: Mănescu a fost unul dintre cei 7.000 de oameni de la fundație.
- Sanda Nicola: Mănescu a fost coordonatorul campaniei pe București.
Minimalizarea încercată de Mircea Geoană este cu atât mai penibilă cu cât relația cu familia Mănescu e veche și importantă. De exemplu, dna Mănescu era ministru de Externe când România a trimis memorandumul prin care îl propunea formal pentru funcția de la NATO. Iar acum Rareș Mănescu avea menirea racolării nemulțumiților în special din PNL.
Eroarea fatală
Încununarea, dl Geoană însuși a comis eroarea fatală de a încerca să combată ceea ce a numit un kompromat cu un kompromat deja dovedit împotriva unui jurnalist.
Atacul la Attila Biro folosind minciuna fantezistă și deja demontată că ar fi fost parte dintr-o tentativă de asasinare a procurorului general bulgar pune sub semnul întrebării chiar discernământul și autocontrolul dlui Geoana în momente de criză.
Dacă într-un moment delicat de campanie o ia astfel pe câmpii, cum ar proceda într-o situație de reală criză națională. Dacă este dispus să acorde credibilitate unor astfel de aberații, care sunt criteriile de evaluare ale domniei sale? Dacă este dispus să vânture informații despre care știe că sunt minciuni, care e busola morală a domniei sale?
Așadar, nu cred că acest scandal dezvăluie existența unei cârtițe putiniste la vârful NATO și printre candidații de la Cotroceni. Ci faptul că dl Geoană nu s-a schimbat după 2009.
Ideal ar fi fost să poată spune, fără a putea fi contrazis cu fapte și documente, că nu are nicio legătură cu sulfuroasa familie Mănescu, că nu a luat niciun ban de la ei. Evident, nu poate.
Dar și în acest caz putea avea o reacție decentă, în care să își exprime regretul pentru eroarea de evaluare, explicată prin presiunea asupra unei candidaturi independente, și ar fi cerut să fie el însuși verificat pentru clarificarea oricăror suspiciuni. De-abia o asemenea atitudine ar fi arătat că e un alt om politic.
Domnia sa se apără cu brandul NATO, dar exact acest brand agravează situația. Este penibil și pentru organizație, și pentru aliați ca un fost înalt oficial să ofere un asemenea spectacol, așa că felul în care a reacționat probabil i-a avariat grav dlui Geoană și credibilitatea externă.
De când a devenit evidentă hotărârea de a candida, am scris că pe dl Geoană este amenințat de două mari pericole.
Pe de-o parte, finanțarea campaniei: “Din banii cui? Nu e un om sărac, dar nu poate fi vorba numai despre banii proprii. Iar banii mulți investiți în campanie nu generează oare obligații ulterioare pe măsură? Transparența finanțării până la ultimul leu va fi un test cheie pentru dl Geoană.
Pe de altă parte, pe dl Geoană îl poate învinge propria aroganță.(...) Un pic de smerenie l-ar ajuta mult pe, altfel nu ar fi nici primul politician doborât de propria aroganță și nu i s-ar întâmpla prima dată.”
Pe Mircea Geoană este pe cale să-l doboare cel mai teribil adversar al s[u – Mircea Geoană.
Dar, e drept, nici PSD nu a învățat nimic din lecția trecutului. A pregătit strategii sofisticate anti Geoană, inclusiv o candidatură independentă virulentă pentru care a strâns cu sârg semnături. De fapt, îmi zicea un experimentat și hâtru interlocutor, poți să te bazezi pe Geoană, doar trebuie să aibă ocazia și se rezolvă singur.